Bilet de lup – expoziţie de fotografie la Dianei 4
https://www.ziarulmetropolis.ro/bilet-de-lup-expozitie-de-fotografie-la-dianei-4/

Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Asociaţia Stindard şi Televiziunea Română vă invită la vernisajul expoziţiei Bilet de lup.

Un articol de Andrada Văsii|14 decembrie 2013

Ministerul Afacerilor Externe prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Asociaţia Stindard şi Televiziunea Română vă invită la vernisajul expoziţiei Bilet de lup. 

Evenimentul va avea loc miercuri la Dianei 4, 18 decembrie 2013, începând cu orele 18:00.

Fotografiile au fost realizate de-a lungul a trei ani de prospecţii şi filmări în Siberia şi Republica Moldova pentru realizarea filmului documentar ,,Bilet de lup”.

Lucrările, realizate de Veaceslav Cebotari, Ionuţ Piţurescu, Augustin Bucur, Andrei Rădulescu, Mihai Ţucă, Cătălin Dobre şi Manuela Morar, prezintă drumul echipei de filmare prin peisajul de tranziţie al fostului URSS, în timp ce documentează în ,,portrete de familie” destinele foştilor deţinuţi politici care trăiesc în regiunea Kolyma – Ust-Nera – Susuman – Ust-Omchag – Yagodnoe – Magadan – o “zonă închisă” înainte de 1991, situată în Estul Extrem al Rusiei.

Bilet de lup

Fotografie din seria Bilet de lup

Faptele relatate încep în perioada instaurării regimului de teroare care a decis organizarea Moldovei ca Republică socialistă după anul 1940, când numeroşi români basarabeni cad victime denunţurilor şi sunt arestaţi de NKVD. Acuzaţi de activism antisovietic sau colaboraţionism cu armata română, aceştia sunt condamnaţi la detenţie în lagăre în condiţii severe şi trimişi dincolo de Cercul Polar, la minele de aur de pe Kolyma.

La eliberarea din lagăre, majoritatea deţinutilor nu s-au mai putut întoarce acasă. Biletul de Lup – viza din paşaportul fiecăruia – le interzicea să revină în ţara de origine sau să trăiască la mai puţin de 100 km de marile oraşe. În schimb, puteau să-şi intemeieze o familie şi să se stabileasca într-una din coloniile muncitoreşti ridicate în apropierea lagărelor. Călătoria echipei de filmare călăuzite de fostul deţinut politic Vasile Kovaliov reprezintă o incursiune prin istoria intimă a Kolymezilor şi pretextul pentru a descoperi “geografia” unei societăţi arestate pe locul fostelor lagăre sovietice din Siberia.

Filmul documentar ,,Bilet de lup” va avea premiera în prima parte a anului 2014.

Foto credit: Bilet de lup

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!

07
/07
/22

La începutul săptămânii viitoare, luni, 11 iulie, începând cu ora 20.00, Institutul Cervantes din București invită publicul iubitor de cultură la sediul său la un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme și sangría. Evenimentul va avea loc în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenție murală.

05
/07
/22

15 profesioniști de top din domeniul cultural, marketing și antreprenoriat au acceptat invitația de a deveni mentori la prima ediție Whatifany, programul inovator de orientare profesională dedicat liceenilor. Un demers educațional gândit ca o completare a eforturilor depuse de-a lungul celor 12 ani de studiu, programul debutează cu o ediție-pilot în luna septembrie, la București. Organizat în două etape, începând cu luna septembrie, Whatifany le va oferi participanților șansa de a interacționa atât cu experții din cele trei domenii, cât și cu mediile profesionale în care aceștia activează, în cadrul unor stagii de internship.

03
/07
/22

Ceea ce am văzut la Art Safari, la ediția din acest an, cea cu numărul 9, nu poate fi uitat niciodată. Îți rămân întipărite în minte nu doar arta expusă, extraordinar reprezentată prin lucrările lui Theodor Aman, ale inegalabililor Pablo Picasso și Salvador Dali, Marcel Iancu, dar și parfumul de ulei și acuarelă, întinse cu măiestrie pe pânza veche, ce păstrează patina timpului.