Birdman, din 16 ianuarie în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/birdman-din-16-ianuarie-in-cinematografele-din-romania/

„Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman”, regizat de Alejandro González Iñárritu şi considerat unul dintre filmele favoritele la Oscar în acest an, va avea premiera în cinematografele din România pe 16 ianuarie,

Un articol de Petre Ivan|12 ianuarie 2015

Birdman (or The Unexpected Virtue of Ignorance) este o comedie cu accente dramatice, regizată de mexicanul Alejandro Gonzales Inarritu, cu Michael Keaton, Emma Stone şi Naomi Watts în distribuţie, şi spune povestea unui fost star al filmelor cu super-eroi, interpretat de Michael Keaton, care încearcă să revină în actualitate şi să aibă din nou succes cu ajutorul unei piese pe Broadway.

Michael Keaton, în vârstă de 62 de ani, îl interpretează în acest film pe Riggan Thomson, actor în derivă care încearcă să îşi recâştige publicul. În încercarea sa, protagonistul este susţinut de fiica sa (Emma Stone), proaspăt externată dintr-o clinică de dezintoxicare şi care îi devine asistentă, de o actriţă şi de un actor excentric.

Filmul este lider în sezonul premiilor cinematografice din acest an şi pare să devină marele favorit la Oscarurile din luna februarie, după ce a fost nominalizat şi a şi câştigat mai multe trofee din partea diferitelor sindicate, organizaţii şi asociaţii ale profesioniştilor din domeniul cinematografiei din SUA, dar şi din partea criticilor.

Premiat de mai multe ori la Cannes („Iubiri şi câini/ Amores perros”, „Babel”), nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun film străin în 2000, Alejandro Gonzales Inarritu are o reputaţie excelentă pe plan internaţional şi este considerat unul dintre cei mai talentaţi regizori ai generaţiei sale.

Printre filmele sale se numără „21 de grame/21 grams”, cu Sean Penn, „Iubiri şi câini/ Amores perros”, cu Gael García Bernal, „Babel”, cu Cate Blanchett şi Brad Pitt, şi „Biutiful”, cu Javier Bardem, care a câştigat premiul pentru cel mai bun actor, pentru acest rol, la Festivalul de Film de la Cannes din 2010.

Foto: Birdman – cinemagia

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.