Birdman, marele câştigător la gala premiilor Sindicatului actorilor americani
https://www.ziarulmetropolis.ro/birdman-marele-castigator-la-gala-premiilor-sindicatului-actorilor-americani/

Filmul „Birdman”, de Alejandro González Iñárritu, a obţinut cel mai important trofeu la cea de-a 21-a gală a premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), unde s-a impus la categoria „cea mai bună distribuţie”.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2015

Lungmetrajul „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei/ Birdman„, de Alejandro González Iñárritu, a primit acest prestigios premiu la o zi după ce a fost recompensat cu un alt trofeu important în acest sezon hollywoodian, cel decernat de Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America, PGA).

Această dramă cu accente comice, despre un fost actor din filme cu supereroi care vrea să regăsească gloria de odinioară cu ajutorul unui spectacol de teatru, este considerată unul dintre marii favoriţi la premiile Oscar 2015, care vor fi decernate pe 22 februarie.

„Birdman” a fost nominalizat la nouă premii Oscar, printre care cele pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor în rol principal (Michael Keaton).

Lungmetrajul, turnat aproape integral într-un teatru de pe Broadway, îl are în rolul principal pe Michael Keaton, alături de Emma Stone, Edward Norton şi Naomi Watts, şi a fost recompensat deja cu premiile Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor.

În ceea ce priveşte producţiile de televiziune, compania Netflix Inc. Its a fost marea câştigătoare, serialul de comedie „Orange is the New Black” primind premiul pentru cea mai bună distribuţie, dar şi cel pentru cea mai bună actriţă, Uzo Aduba.

În 2014, filmul „Ţeapă în stil american/ American Hustle” a fost marele câştigător al galei Sindicatului actorilor americani, obţinând premiul pentru cea mai bună distribuţie.

Sindicatul actorilor americani este format din aproximativ 165.000 de artişti de film şi televiziune. Premiile SAG pot oferi o idee despre actorii favoriţi în cursa pentru premiile Oscar – cu o rată de succes de 50%.

Foto: Birdman – cinemagia

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.