Blestemul lui Macbeth loveşte din nou: un actor, accidentat de Kenneth Branagh, într-o scenă de luptă
https://www.ziarulmetropolis.ro/blestemul-lui-macbeth-loveste-din-nouun-actor-accidentat-de-kenneth-branagh-intr-o-scena-de-lupta/

Un actor de teatru a fost accidentat de Kenneth Branagh în timpul unei scene de luptă din spectacolul „Macbeth“, regizat de starul britanic şi pus în scenă la Manchester.

Un articol de Andrada Văsii|15 iulie 2013

Un actor de teatru a fost accidentat de Kenneth Branagh în timpul unei scene de luptă din spectacolul „Macbeth”, regizat de starul britanic şi pus în scenă la Manchester. Acest lucru i-a determinat pe jurnaliştii britanici să vorbească despre „o nouă victimă făcută de blestemul lui Macbeth”.

Actorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost lovit de o sabie din metal în timpul unei scene de luptă din spectacolul „Macbeth”, realizat după piesa omonimă scrisă de William Shakespeare, informează dailymail.co.uk.

Actorul continuă spectacolul

Dovedind mult curaj, actorul şi-a continuat evoluţia în spectacol, însă a fost transportat la spital, la finalul show-ului, pentru un control medical.

Spectacolul „Macbeth”, lăudat de criticii de specialitate, reprezintă prima producţie shakespeariană în care joacă starul Kenneth Branagh (foto sus) după o pauză de peste 10 ani.

Spectacolul este pus în scenă în clădirea unei foste biserici, care este atât de mică, încât spectatorii din public sunt avertizaţi la intrare în legătură cu riscul de a fi „acoperiţi cu noroi, sânge şi ploaie”.

Scene riscante

Un purtător de cuvânt al Festivalului Internaţional de Teatru de la Manchester a precizat că un actor a fost accidentat în timpul unui spectacol, însă nu a confirmat faptul că sabia folosită de Kenneth Branagh ar fi fost implicată în acel incident.

Există o concentrare enormă. E imposibil să spui că spectacolul este lipsit de pericole. Săbiile din metal se încleştează, iar scânteile zboară pur şi simplu prin aer.

Kenneth Branagh,
actor

Celebrul actor britanic Kenneth Branagh, care joacă unul dintre rolurile principale şi asigură regia spectacolului, a recunoscut că scenele de luptă din această producţie pot fi riscante.

Spectacol supervizat de medici

Sâmbătă seară, purtătorul de cuvânt al Festivalului Internaţional de Teatru de la Manchester a declarat: „Un actor a fost lovit în timpul unei scene de luptă din spectacolul «Macbeth», în seara de miercuri. Avem medici calificaţi care asistă la fiecare reprezentaţie, iar actorul a fost consultat. Medicii l-au asigurat că este bine şi că poate să continue spectacolul”.

„După aceea, actorul a fost transportat la spital, ca măsură de precauţie”, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Actori superstițioși

Actorii superstiţioşi din teatru preferă să nu pronunţe niciodată titlul piesei „Macbeth”, întrucât ei cred că acest nume este blestemat, notează Mediafax.

Printre starurile care au suferit diverse accidente în timpul sau la scurt timp după reprezentaţii ale piesei „Macbeth” se află nume sonore, precum Orson Welles şi Charlton Heston. În 1849, peste 30 de persoane care asistau la o reprezentaţie a spectacolului „Macbeth” au fost ucise în urma violenţelor comise în timpul unei revolte populare.

Totodată, se spune că Abraham Lincoln a citit această piesă de teatru cu o seară înainte de a fi asasinat, în 1865.

Foto credit: Melinda Seckington, Wikipedia, Festivalul de Teatru de la Manchester (Facebook)

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.