Blood Ties. Retro-cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/blood-ties-retro-cinema/

CRONICĂ DE FILM Realizat de Guillaume Canet, actor francez tentat ocazional de regie, „Blood Ties” („Legături de sânge”) se înscrie în categoria unei posibile nişe de retro-cinema, tot mai frecventată în ultimii ani. Nu este o plecăciune în faţa unui anumit regizor, cât a unui gen şi stil clar asumate, la modă odată.

Un articol de Ionuţ Mareş|29 iunie 2014

În acest caz este vorba de un tip de cinema foarte exersat în America în anii ’70, cu prelungiri și în deceniul următor: filmele polițiste și/sau de acțiune, care nu se jenau să fie în același timp frescă socială și, uneori, politică și prilej de glosare pe teme din sfera moralității.

La origine o poveste preluată dintr-un roman polițist francez, „Legături de sânge” este totodată un remake după un film francez din 2008, „Les liens du sang” (r. Jacques Maillot), în care Guillaume Canet era doar actor într-unul din rolurile principale.

Ajutat la scenariu de cineastul american James Gray, Guillaume Canet mută narațiunea în mediul polițist și infracțional din New York-ul anilor ’70. Și își garnisește filmul – o coproducție Franța-SUA proiectată în 2013 în afara competiției la Festivalul de la Cannes – cu o atrăgătoare distribuție internațională.

De la imaginea curată și fără exagerări retro a lui Christophe Offenstein și până la decupajul clasic al lui Canet, filmul este extrem de minuțios lucrat în a reconstitui atmosfera acelor ani, așa cum a ajuns ea la noi filtrată prin cinematografie. Iar acest efort este bine camuflat, devenind mai puțin izbitor decât în alte filme.

Cu chipul său hârșit și privirea când amenințătoare, când șmecherească, Clive Owen dă bine în rolul nelegiuitului cool (îl ajută și geaca neagră de piele), așa cum erau odată adevărații bad guys – amestec de cinism, duritate, experiență de viață, suflet mare și efuziuni emoționale bine controlate.

Pilon al filmului, opoziția dintre personajul său, Chris, tocmai ieșit din închisoare, și fratele său, polițistul model Frank (jucat de Billy Crudup), i-ar speria probabil pe majoritatea cineaștilor de astăzi, din cauza aparentei facilități în care este construită (chiar și cu semitonurile aplicate relației dintre cei doi).

Însă tocmai contrastele de acest fel (așa cum este și cel dintre prostituata jucată de Marion Cotillard, vechea iubită a lui Chris, și inocenta interpretată de Mila Kunis, noua sa cucerire) erau una din mărcile înregistrate ale genului pe care „Legături de sânge” îl imită cu relativ succes, fără intenția de a-l revoluționa.

Într-o epocă în care thrillerurile venite de peste Ocean presupun (aproape) exclusiv efecte speciale, acțiune-acțiune-acțiune și cât mai năucitoare și forțate răsturnări de situație, calmul aproape desuet (inclusiv al urmăririlor de mașini) și previzibilitatea care învăluie „Legături de sânge” ar putea fi luate drept lipsa unei semnături regizorale ferme.

Retragerea lui Canet în spatele unei regii fără spectaculozitate și personalitate (lucru vizibil și în aparenta scăpare din mână a unor actori) lasă loc desfășurării unui film de gen mainstream și fără mari pretenții (spre deosebire, de exemplu, de „Argo”), dar fără îndoială agreabil.

Lungmetrajul este distribuit în România de Independența Film și a intrat în cinematografe din 27 iunie.

INFO

Blood Ties/Legături de sânge

Regie: Guillaume Canet

Cu: Clive Owen, Marion Cotillard, Billy Crudup, Mila Kunis, Zoe Saldana, James Caan, Matthias Schoenaerts

Rating: ●●●○○

Foto: Captură Blood Ties

 

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.