Bogdan Raţa reprezintă România în expoziţia „Caleidoscop“ la Dublin
https://www.ziarulmetropolis.ro/bogdan-rata-reprezinta-romania-in-expozitia-caleidoscop-la-dublin/

Artistul Bogdan Raţa reprezintă România în cadrul expoziţiei „Kaleidoscope: Contemporary Art from EU Member States“.

Un articol de Andrada Văsii|28 aprilie 2013

Artistul Bogdan Raţa reprezintă România în cadrul expoziţiei „Kaleidoscope: Contemporary Art from EU Member States“.

Aceasta se deschide pe 1 mai la Galeria Farmleigh din Dublin, cu prilejul exercitării de către Irlanda a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Cu sprijinul ICR Londra şi al Ambasadei României la Dublin, artistul va expune lucrarea de sculptură „Lonely“ (2011), alături de alţi 26 de artişti din ţările Uniunii Europene, printre care nume de prestigiu precum Pierre Soulages (Franţa), Miroslaw Balka (Polonia), Deimantas Narkevicius (Lituania) sau Jasmina Cibic(Slovenia).

Reinterpretez corpul uman pentru a-i induce privitorului o stare de confuzie și un impact emoțional puternic, pentru a-l invita să înțeleagă diferit structura omului contemporan.

Bogdan Rața,
artist

Lucrări diverse

Expoziţia „Kaleidoscope: Contemporary Art from EU Member States“ prezintă o selecţie de lucrări ce reflectă diversitatea practicilor artistice actuale din Europa – pictură, sculptură, desen, video, instalaţii şi new media.

Proiectul face parte din programul „Culture Connects“, coordonat de guvernul irlandez prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului, cu scopul de a celebra atât legăturile istorice între Irlanda şi Europa, cât şi iniţiativele recente de cooperare culturală între Irlanda şi continent.

Aparţinând noii generaţii de artişti români, Bogdan Raţa este un sculptor în plină afirmare, apreciat de critica de specialitate.

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

07
/05
/18

Comunitatea “Domnițe cu altițe” vă invită duminică, 13 mai 2018, la cea de-a doua ediție a Paradei Portului Popular românesc în București. Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.

27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.