Boglárka Nagy: Selecția Zilelor Filmului German discută și relația noastră cu trecutul
https://www.ziarulmetropolis.ro/boglarka-nagy-selectia-zilelor-filmului-german-discuta-si-relatia-noastra-cu-trecutul/

INTERVIU A 13-a ediţie a Zilelor Filmului German (23-29 noiembrie) aduce în România 12 dintre cele mai noi producţii sau coproducţii germane. Am stat de vorbă cu cea care s-a ocupat de selecţie, Boglárka Nagy – directorul executiv al Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 noiembrie 2018

Organizată de Institutul Goethe, a 13-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFG) va avea loc între 23 și 29 noiembrie la Cinema Elvire Popesco din București și aduce în România 12 dintre cele mai noi producții sau coproducții germane.

Selecția a fost făcută de Boglárka Nagy. Ea a fost până la începutul toamnei curator al sălii Elvire Popesco a Institutului Francez din București, iar în prezent ocupă de la Berlin poziția de director executiv al Confederației Internaționale a Cinematograflor de Artă (CICAE).

Am stat de vorbă cu Boglárka Nagy despre cum a făcut selecția, despre temele și stilurile filmelor alese și despre cum arată cinematografia germană.

Ionuț Mareș: Cu ce criterii ai pornit în selecţia filmelor?

Boglárka Nagy: Mi-am propus să încep căutarea în festivalurile a căror competiție oficială este dedicată tinerilor regizori și pe platforme de vizionare pentru profesioniști. M-a interesat să văd care e creația contemporană germană. Dincolo de asta, am vrut să găsesc câteva coproducții franco-germane puternice care să marcheze această primă ediție la Cinema Elvire Popesco a Zilelor Filmului German. Nu am căutat anumite teme de la început. Voiam să văd ce se conturează din ce vizionez din producția ultimilor doi ani.

Cum ai gândit programul?

După ce mi-am întocmit o listă scurtă cu vreo 15 titluri, am început să văd cum aș putea găsi numitor comun între filme, dar folosindu-mă de cuvinte-cheie sau teme care să îmi permită o libertate de combinații pentru a oferi oamenilor care ar veni la două proiecții consecutive șansa să vadă două lungmetraje destul de diferite, ca să mențin interesul.

Așa am ajuns să alătur, de exemplu, pentru ziua de duminică (25 noiembrie  – n.r.), „Trei zile la Quiberon” (r. Emily Atef – n.r.), o dramă destul de realistă, un fel de portret al lui Romy Schneider (cu o imagine alb-negru splendidă), cu „Transit” (r. Christian Petzold – n.r.), o melodramă foarte poetică și foarte colorată, cu un ton literar.

Așa am putut combina și „Clopoței de vânt” (r. Peyman Ghalambor  – n.r.), povestea unei prietenii dintr-un copil și un bătrân într-un orășel din estul Germaniei unde toată lumea pare să fie singură, cu „Gundermann” (r. Andreas Dresen – n.r.), filmul biografic al unui poet-cântăreț-muncitor din RDG, care prezintă atât un element cultural important, cât și dinamica dintre individ și societate în perioade istorice diferite ale Germaniei.

Ce stiluri şi teme mari se desprind din filmele incluse în programul din acest an?

Cam jumătate din programul Zilelor Filmului German din acest an constă din filme ale unor tineri regizori și tot cam jumătate din filme au fost regizate de femei.

Cred că se tematizează destul de mult relația protagoniștilor – dar poate și a noastră cu trecutul.

Sunt momente în care te găsești la o răscruce de drumuri, când te confrunți cu o alegere dificilă. Evident, e nevoie de conflict pentru dramaturgie, pentru film, și e aproape evident ce spun.

Dar pentru a înțelege lucrurile într-un context mai larg, cred că din când în când trebuie să ne oprim și să analizăm ce e în spate și ce ar putea urma.

Această temă poate lega toate celelalte motive-cheie sau tipuri de narațiuni prezente în selecție, că e vorba de documentare, filme biografice sau povești de dragoste.

Dacă ar fi să faci doar trei recomandări, care ar fi acestea?

„Trei zile la Quiberon” și „Transit” (mi-e greu să aleg între ele), „Aeroportul central THF” (doc., r. Karim Aïnouz – n.r.) și „1000 de feluri de a descrie ploaia” (r. Isabel Prahl – n.r.).

De ce crezi că cinematografia germană nu este atât de vizibilă ca alte cinematografii europene mari?

Cred că sunt două motive pentru care cinematografia germană nu este atât de vizibilă ca cea din Franța.

În Germania s-a pus mare accent pe producțiile TV – eu am crescut cu seriale polițiste germane care se puteau vedea la Oradea la televizor. Chiar și recent serialul german „Dark” a avut mare succes la nivel internațional.

Pe altă parte, o mare parte din producția autohtonă de filme de lungmetraj se adresează în primul rând publicului local și nu e făcută neapărată cu gândul de a fi exportată.

În ciuda acestor observații, consider că filmele din Germania sunt destul de importante la nivel internațional, doar că sunt poate mai vizibile în alte țări. Plus că, la categoria documentare, o duc foarte bine.

România este o țară francofonă, iar limba română este o limbă latină, așa că avem o predilecție să ne uităm mai mult în direcția Franței, Spaniei, Italiei. Iar Marea Britanie e prezentă pe ecranele din România tot mai degrabă datorită coproducțiilor americane.

Care este regizorul tău german favorit din toate timpurile?

Sunt împărțită între Rainer Werner Fassbinder și Werner Herzog.

Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro.

Credit foto: Cristian Nistor / Institutul Francez

15
/11
/18

"Serie tv peste care am dat întâmplător. Sezonul I are 6 episoade, s-a ajuns deja la al treilea, Nu pot emite judecăți globale, însă până acum e absolutely splendiferous. În termeni de tot ce vreți: regie, poveste, actori (Michael Shannon e rupător, înconjurat de niște secundari unul și unul), imagine..." - Cinesseur

13
/11
/18

În perioada 22 – 25 noiembrie, Asociația CulturALL, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB, pregătește la București prima ediție a Bucharest Best Comedy Film Festival, ce va avea loc în 2019. Timp de patru zile, personalități internaționale din lumea cinematografiei se întâlnesc la București pentru a stabili structura festivalului și regulamentul de selecție a filmelor ce vor concura, în 2019, pentru titlul „Comedia Anului”.

13
/11
/18

Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men. Toate acestea sunt personaje fantastice create de scriitorul şi editorul Stan Lee, în colaborare  cu mai mulţi artişti, precum Jack Kirby şi Steve Ditkode. Stan Lee s-a stins din viață luni dimineaţă, la Los Angeles, la vârsta de 95 de ani.

12
/11
/18

Regina Maria, figură centrală în eforturile de război ale României din timpul primei conflagrații mondiale, a fost prezentată publicului britanic într-o serie de intervenții ample ale istoricului și realizatoarei TV Tessa Dunlop, în cadrul unor emisiuni de mare audiență ale posturilor de televiziune și radio BBC One (BBC Breakfast), BBC Radio 4 (Woman's Hour), Channel 5 (5 News) și în varianta online a revistei History Today.

12
/11
/18

CRONICĂ DE FILM „Alice T.” (2018), noul film al lui Radu Muntean, este portretul puternic, incomod şi dureros al unei adolescente în România de astăzi.

12
/11
/18

Ediţia a doua a GreenTech Film Festival (primul festival de filme documentare despre ecologie și tehnologie verde) începe astăzi, 12 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti. Evenimentul va fi deschis prin proiecţia filmului „THE BIG SHORT”.

09
/11
/18

A dat peste 1200 de goluri, intrând în Cartea Recordurilor, a condus Brazilia spre victorie în trei Cupe Mondiale şi a devenit un simbol al ţării şi al culturii sale. La TVR 1, vineri, 9 noiembrie, de la 21.10, vedem filmul autobiografic PELE.

09
/11
/18

CRONICĂ DE FILM „Moromeții 2” are în spate moștenirea grea a clasicului de acum peste 30 de ani. Un clasic a cărui faimă contribuie însă și la interesul uriaș stârnit de acest nou film al echipei formate din Stere Gulea, la regie, și Vivi Drăgan Vasile, la imagine.

08
/11
/18

„Alice T.”, cel mai recent dintre filmele domnului Radu Muntean, este foarte greu de privit. Tăieturile în carnea vie a realității merg aici și mai departe: ni se arată cum se avortează în mileniul al III-lea, pe bază de pastile și o menstră care revine mai bogată ca oricând înainte. Ceea ce nu înseamnă că nu e un film care nu trebuie privit.

08
/11
/18

O fi azi ziua lui Alain Delon, ajuns, iată, la 83 de ani, dar, totuși, să dăm Cezarului, în cazul de față actorului britanic Idris Elba, ce e al Cezarului... Adică să amintim că actorul londonez în vârstă de 46 de ani a fost desemnat cel mai sexy bărbat în viaţă, în 2018, de revista People.

07
/11
/18

Rulează în cinematografe și face săli pline pe tot mapamondul (eu l-am văzut în Berceni - și tot așa, sală plină) filmul „Bohemian Rhapsody”, cu domnul Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury. Părerile sunt – așa cum se și cuvine să fie – împărțite. Se spune că formația vocal-instrumentală Queen merita un film încă și mai mare, dar se spune și că domnul Malek merită un Oscar pentru rolul dumisale. Eu sunt de părere că nimic din toate astea nu contează.

07
/11
/18

Pentru cel de-al 13-lea an consecutiv, Goethe-Institut aduce la București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 23 și 29 noiembrie, în premieră la Cinema Elvire Popesco, găzduit de Institutul Francez. Timp de șapte zile, spectatorii, se pot bucura de cele mai noi producții germane.