Viața mea cu domnul Freddie Mercury
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-mea-cu-domnul-freddie-mercury/

Rulează în cinematografe şi face săli pline pe tot mapamondul (eu l-am văzut în Berceni – şi tot aşa, sală plină) filmul „Bohemian Rhapsody”, cu domnul Rami Malek în rolul lui Freddie Mercury. Părerile sunt – aşa cum se şi cuvine să fie – împărţite. Se spune că formaţia vocal-instrumentală Queen merita un film încă şi mai mare, dar se spune şi că domnul Malek merită un Oscar pentru rolul dumisale. Eu sunt de părere că nimic din toate astea nu contează.

Un articol de Andrei Crăciun|7 Noiembrie 2018

Există ierarhii care nu mai pot fi revizuite, iar ele așază Queen deasupra tuturor formațiilor din istorie. Cea mai iubită și cea mai bună – înainte de The Beatles, înainte de Pink Floyd, înainte de Nirvana, înainte de Rolling Stones. E inutil să combați un asemenea clasament sentimental, fiindcă el este întemeiat pe primul adevăr revelat. Cea mai bună trupă din toate timpurile rămâne prima trupă de care te-ai îndrăgostit și nici nu poate fi altfel. Viața sentimentală a omului e clădită pe melancolie.

De aceea vin și spun că filmul Bohemian Rhapsody, în definitiv rapsodia boemă a lui Freddie Mercury, are mai puțină legătură cu ce se vede pe ecran. Pentru că dincolo de ce vedem acum, vedem ce a fost atunci.

Și fiecare are un alt atunci, și fiecare atunci e copleșitor și fragil, fiind ridicat din nostalgie. Filmul Bohemian Rhapsody este, de aceea, încă și mai mult despre noi, despre viața noastră cu domnul Freddie Mercury.

Am patru ani și tatăl meu mă învață ce ascund benzile magnetofonului. Aud pentru prima dată numele lui Freddie și nu îl mai uit.

Am șapte ani, dictatorul a fost împușcat, tatăl meu aduce dintr-o excursie în Bulgaria un disc contrafăcut al formației Queen. Nu se aude bine, dar îl ascultăm ca și cum n-ar mai exista alt adevăr pe pământ.

Am tot șapte ani și într-o după-amiază, de la vânzătorii de casete care încercuiseră Universitatea din București cu tarabele lor, ne întoarcem acasă cu toate albumele Queen. Toate câte erau pe pământul nostru. Toate! Încep să învăț limba engleză copiind versurile într-un caiet dictando și căutând în dicționar ce înseamnă ele.

„Bohemian Rhapsody”

Am opt ani și aud la radio că a murit de SIDA cântărețul Freddie Mercury. Bineînțeles că plâng pe ascuns. Săptămâni mai târziu, buticurile se umpluseră de niște bluze în culori vii pe care scria, cu niște litere cauciucate, Fredi Mercuri, chiar așa cu i. Erau aduse din Turcia și am purtat una până când s-a rupt.

Am nouă ani, sunt într-un spital din munți. Am un casetofon maro, probabil rusesc, care agață casetele, pe care apoi trebuie să le readuci la viață folosind un creion cu care încerci, cu infinită delicatețe, să le salvezi viața. Nu îmi pot folosi decât o singură mână, așa că operațiunea de salvarea a vieții casetelor este îngrozitor de grea. Reușesc să nu pierd niciuna. Stau luni de zile în spitalul din munți. Și plouă, și eu ascult Queen și știu că Dumnezeu e foarte singur în cer.

Am zece ani și abia aud o prietenă de-a mamei mele temându-se în șoaptă că soțul ei (al prietenei) este homosexual și că mai are și SIDA!, nu vede mama mea ce a apărut acum, de când e și la noi libertate?

Am doisprezece ani și dintr-o librărie din orașul Mangalia cumpăr o carte – biografia lui Freddie Mercury. Îmi este furată într-o tabără școlară de la Amara, niciodată nu mi se mai furase ceva de lângă inimă. Cobor în tristețe și învăț să iert.

Am tot doisprezece ani, suntem tot în tabăra școlară de la Amara, Ialomița. Dărâmăm o căsuță de lemn bocănind cu picioarele goale în ea pe ritmul lui We Will Rock You. Eu sunt Freddie Mercury, prietenul meu Costin este Roger Taylor, nu găsim un Brian May și nimeni nu vrea să fie John Deacon.

Am cincisprezece ani și mă uit pentru a treizecea oară la concertul Queen de pe Wembley. E o casetă video contrafăcută, cumpărată de la Bucur-Obor. Are o copertă parțial-color, trasă la o imprimantă cu ace.

QUEEN

Am douăzeci sau poate douăzeci și unu de ani, niciodată n-am fost mai tânăr decât acum. Pierd nopțile la karaoke într-o cârciumă suspendată între pământ și cer, de oriunde bate vântul pentru mine nu contează, așa cum am fost învățat. Cântăm Crazy Little Thing Called Love, Fat Bottomed Girls și mai ales Don’t Stop Me Now. De nicăieri îmi sare în cârcă o studentă beată și grasă. Dansez cu studenta beată și grasă în cârcă și sunt fericit.

Am douăzeci și cinci de ani și sunt la Montreaux. Freddie Mercury a avut aici un studio de înregistrări, acum are o statuie în care apare cu pumnul ridicat către nori . Îi las domnului Mercury un trandafir roșu la statuie și plec mai departe prin Elveția, ca printr-un vis.

Am douăzeci și șase de ani și ajung în cartierul Soho, din Londra. Cumpăr o altă biografie a domnului Freddie Mercury, pe care nu mi-o mai fură nimeni. Când mă întorc acasă i-o dăruiesc tatălui meu. Am douăzeci și șase de ani și zorii mai multor zile noi mă prind în Soho gândindu-mă că Freddie Mercury a văzut aceeași bucată de cer deasupra Londrei.

Am douăzeci și nouă de ani, merg înspre campusul Universității Internaționale din Tel-Aviv. Un tânăr evreu cântă de pe un trotuar din The Show Must Go On. De pe trotuarul celălalt îi răspund cu versul următor și ne întrebăm împreună dacă viața merită sau nu merită să fie trăită, apoi vine refrenul și ne spune că spectacolul merge mai departe.

Am treizeci și cinci de ani, am părul aproape alb, sunt un om oarecare venit cu iubita sa la film. Suntem înconjurați de alte și alte și alte amintiri. Bărbați și femei care au fost tineri în mileniul trecut se uită la acest film de cinema și toți sunt zdrobiți de amintirile lor.

Și la sfârșit nici nu știu cum să-și mai ascundă unii de alții lacrimile.

Am opt ani și aud la radio că a murit de SIDA cântărețul Freddie Mercury. Bineînțeles că plâng pe ascuns. Săptămâni mai târziu, buticurile se umpluseră de niște bluze în culori vii pe care scria, cu niște litere cauciucate, Fredi Mercuri, chiar așa cu i. Erau aduse din Turcia și am purtat una până când s-a rupt.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

08
/10
/19

Pe durata festivalului, Asociatia Cinemascop, organizatoarea Les Films de Cannes à Bucarest, continuă să organizeze, ca și în anii precedenți, ateliere pentru diferite comunități ale industriei de film din România, în încercarea de a oferi cât mai multe oportunități membrilor acestora.

07
/10
/19

Unul dintre cele mai puternice filme autohtone ale toamnei este „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, care spune povestea unui intelectual torturat într-o închisoare comunistă din România anului 1983. În rolurile protagoniștilor, actorii Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

06
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizoarea Anca Damian revine cu a treia animaţie de lungmetraj din carieră, "Călătoria fantastică a Maronei", povestea unei căţeluşe care trece pe la diverşi stăpâni. Filmul îmbină inspirat mai multe stiluri de animaţie şi etalează o fantezie exuberantă, afectată însă uşor de repetitivitatea unor momente de reverie.

04
/10
/19

Prima producţie marca Vertical Content, comedia ,,Inve$titorii” a început filmările în localitatea Cristian, unde sub îndrumarea regizorului Iura Luncaşu, actorii: Codin Maticiuc, Cosmin Natanticu, Andrei Mateiu, Radu Gabriel şi Maria Popovici vor interpreta în unul dintre cele mai ambiţioase proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani.

Page 1 of 24912345...102030...Last »