BOLERO-ul lui RAVEL la SALA RADIO!
https://www.ziarulmetropolis.ro/bolero-ul-lui-ravel-la-sala-radio/

Obsesiv, senzual sau banal de minimalist? Celebrul Bolero semnat de RAVEL – una dintre lucrările care au captivat cel mai mult imaginaţia publicului de-a lungul timpului – va fi interpretat de Orchestra Naţională Radio,  vineri, 15 martie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta lui GABRIEL BEBEŞELEA.

Un articol de Petre Ivan|11 martie 2019

Bolero-ul este cea mai cunoscută lucrare semnată de compozitorul francez Maurice Ravel și a fost creat inițial pentru Ida Rubinstein, o apreciată dansatoare și actriță de origine rusă a epocii, care a dansat câțiva ani în cadrul celebrei companii Ballets Russes.

Ravel fusese atras de ideea de a crea o lucrare bazată pe o singură temă care să ”crească” prin ”acumulare” instrumentală. Bolero-ul său a avut un succes extraordinar la premiera de la Opera din Paris, din 1928, în coregrafia Bronislavei Nijinska, sora balerinului Vaslav Nijinsky.

Afișul serii cuprinde și alte trei creații care fac din concertul Orchestrei Naționale Radio un eveniment de excepție: suita Valses nobles et sentimentales, intitulată de Ravel în acest mod ca un omagiu adus marelui compozitor austriac Franz Schubert (care a compusese o lucrare intitulată asemănător), ENESCU – Suita nr. 2 pentru orchestră și RACHMANINOV – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră. La pian îl veți aplauda pe HORIA MIHAIL, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, cunoscut publicului larg mai ales prin turneele sale naționale derulate sub titlul ”Pianul Călător”.

Dirijor Principal al Filarmonicii ”Transilvania” din Cluj Napoca, la doar 31 de ani GABRIEL BEBEȘELEA este unul dintre cei mai apreciați tineri dirijori români. A câștigat premiul Ia Competiția de dirijat „Lovro von Matacic” (Zagreb – 2015) și premiul I  la Concursul de dirijat Jeunesses Musicales, Bucureşti – 2010. De asemenea, a fost semifinalist al concursului de dirijat Donatella Flick, organizat de London Symphony Orchestra (2014) și semifinalist al cunoscutei competiții Gustav Mahler – Bamberg (Germania), 2016.

Printre colaborările importante din agenda sa din stagiunea curentă și din cele viitoare se numără: Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester – Berlin, Konzerthausorchester – Berlin, Barcelona Symphony Orchestra, Orchestra Națională a Filarmonicii din Rusia, Singapore Symphony Orchestra ș.a.

A fost numit dirijor al Operei Naţionale Române Iaşi în stagiunea 2011-2012, cel mai tânăr dirijor care ocupa o astfel de funcţie. Bursa oferită în 2011 de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti i-a permis un stagiu de asistenţă la  renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam. Această participare  a fost o şansă unică în dezvoltarea sa muzicală. Astfel a avut ocazia să participe la repetiţiile şi concertele „celei mai bune orchestre din lume” (Gramophone 2008) şi să îi vadă la lucru pe cei mai reprezentativi dirijori contemporani: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman, Eliahu Inbal.

Despe HORIA MIHAIL:

După 14 ani de studii în România, HORIA MIHAIL a urmat cursurile Universităţii din Illinois, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani. După ce a fost lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al filarmonicii din oraș şi membru al deja cunoscutei formaţii ”Romanian Piano Trio”, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate.

Horia Mihail

În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania, Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia.

Proiectele în care artistul a fost implicat în fiecare an sunt Pianul călător, Duelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, Flautul de aur, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi Vioara lui George Enescu la sate, alături de Gabriel Croitoru.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: Bolero, Sala Radio  – orchestreradio.ro.

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.