VIDEO Bonnie Marranca va susţine conferinţe despre arta contemporană şi îşi va lansa un volum de eseuri, în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/bonnie-marranca-va-sustine-conferinte-despre-arta-contemporana-si-isi-va-lansa-un-volum-de-eseuri-in-romania/

Bonnie Marranca, scriitor şi profesor la New School, New York, editor al prestigioasei reviste americane de artele spectacolului PAJ (A Journal of Performance and Art), va fi prezentă în România în perioada 18 – 28 mai.

Un articol de Andrada Văsii|16 mai 2013

Bonnie Marranca, scriitor și profesor la New School, New York, editor al prestigioasei reviste americane de artele spectacolului PAJ (A Journal of Performance and Art), va fi prezentă în România în perioada 18 – 28 mai.

Aceasta va susține o serie de conferințe despre scena de artă contemporană.

Bonnie Marranca va susține conferințele cu titlul „Fluxus as a Way of Life“/ „Fluxus, un stil de viață“ și „Mediaturgy: Performance as Design“/ „Mediaturgie: Performance-ul ca design“, la Mansarda Bastion, în organizarea Teatrului Național Timișoara (18 mai), la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș (22 mai) și la Teatrul Ariel din Târgu-Mureș (23 mai).

La București, ea va susține un curs dedicat scenei americane de azi, la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din cadrul Universității București (25, 27 și 28 mai).

Lansare de carte în trei orașe

Cu această ocazie, în toate cele trei orașe va fi lansat și volumul de eseuri semnate de Bonnie Marranca, „Ecologii teatrale“, traducere în limba română coordonată de Alina Nelega, volum editat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), în parteneriat cu Teatrul Național Timișoara și cu  susținerea AFCN – Fondul Cultural Național.

Seria de conferințe este organizată de către Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), cu sprijinul Teatrului Național Timișoara, al Universității de Arte Târgu- Mureș, al Teatrului Ariel din Târgu-Mureș și al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) – Universitatea București. Coordonator – lector universitar doctor Cristina Modreanu.

Foto credit: captură video „Bonnie  Marranca in the European Festival of Performing Arts Timișoara“

15
/06
/19

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficțiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care privește în urmă la propria tinerețe cu un amestec de bucurie și regret, „Orașul fetelor” explorează teme ca sexualitatea și promiscuitatea feminină, dar și idiosincraziile iubirii adevărate.

12
/06
/19

Vă propunem astăzi un interviu cu un personaj care vine dintr-o zonă culturală mai puțin mediatizată: cultura noastră culinară. Cosmin Dragomir a pus pe picioare editura GastroArt și publică – nici mai mult, nici mai puțin – decât cărți despre istoria bucătăriei noastre.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

31
/05
/19

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă și note de Nicolae Dobrișan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

29
/05
/19

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a, cărți însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women's Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

28
/05
/19

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.