La ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, compania londoneză de teatru-dans Luca Silvestrini’s Protein a prezentat ”Border Tales (”Poveşti ce ne despart”), spectacolul poate cel mai interesant, comic şi totodată generator de ”food for thought” (hrană pentru gândire) din această a 25-a ediţie a festivalului.
Un articol de Cristina Enescu Aky|26 iunie 2018
Un spectacol care abordează un subiect dificil pentru lumea de azi: viața cotidiană într-o lume tot mai multiculturală, în care migrația aduce laolaltă oameni din toate colțurile lumii, obligându-i să conviețuiască. E un context complicat, imprevizibil, în care cu toții avem temeri și prejudecăți, iar astea creează numeroase provocări. Putem începe să le depășim, însă, prin umor și emoție, îmbrăcate în hainele specifice ale artei performative. Un spectacol născut din contextul multicultural al Marii Britanii, dar aplicabil de fapt oricărui colț de lume în care ”nativii” și ”imigranții”, de orice fel ar fi ei, se întâlnesc.
Border Tales (”Povești ce ne despart”) s-a născut în cadrul Modul-Dance, un proiect de colaborare ce a inclus mai multe companii de dans din 16 țări europene (2000-2014), având ca scop facilitarea și diseminarea proiectelor acestor companii în Europa. Spectacolul include șapte dans-actori, printre care și un muzician, provenind (în realitate ca și în povestea de pe scenă) din culturi diferite: Marea Britanie, Irlanda, Nigeria, China, India, Palestina. Cu toții încearcă să își găsească locul în societatea britanică fie ca imigranți, ca prima generație născută pe tărâm britanic sau ca nativi într-o țară tot mai multiculturală. ”Border Tales” s-a născut în urmă cu 5 ani, dar acum, după Brexit, el pare mai actual ca oricând.
”Unul dintre cei mai inteligenți coregrafi comici” – așa l-a descris The Guardian pe coregraful italilan Luca Silvestrini, iar acest spectacol susține caracterizarea. Comicul verbal și de mișcare, dansul și muzica sunt mijloacele prin care personajele (care, de altfel, își joacă în bună măsură rolul propriilor vieți) abordează subiectul tensionat al interacțiunilor dintre ”noi” și ”ceilalți”, într-un mod senin și binefăcător chiar și în momentele dramatice ale spectacolului.
Prejudecățile pe care toți le avem despre străini, într-un fel sau altul, la un moment dat, suferința interioară a imigranților care încearcă să se adapteze la o nouă cultură dar totodată să își păstreze și identitatea culturală, rasismul, xenofobia, panica uneori plină de ură pe care o stârnește ”necunoscutul” – acestea sunt elemente deja comune vieții cotidiene din numeroase țări. Silvestrini și dans-actorii săi le abordează cu o ironie blândă, democratic aplicată tuturor, îmbibată de toleranță și deschidere, arătând astfel că suntem cu toții mai mult asemănători decât diferiți, în ciuda culturilor diferite din care provenim.
O petrecere la care gazda britanică încearcă să creeze o atmosferă plăcută pentru toți invitații de diferite naționalități, însă se dovedește, inițial, a fi doar robul unei serii hlar-grotești de stereotipuri despre ceilalți.
Invidia pe care omul alb o are față de ritmul înnăscut al omului negru.
Tradițiile culinare ale fiecăruia și istoriile de viață din spatele acestora.
Un arab cu un ghiozdan în spate care provoacă panică amicilor săi.
O chinezoaică a cărei mână ceilalți se tem să o strângă, presupunând că ar fi un gest interzis în cultura ei.
Irlandezul despre care ceilalți sunt convinși că ia la rând toate barurile, după care, ca un bun catolic, este consumat de vinovăție.
Europeanul alb care crede că orice asiatic bea musai ceai de iasomie, africanul e expert în dansuri tribale, iar cel cu barbă și ten măsliniiu știe totul despre cămile.
Nativul înspăimântat că străinul îi va lua locul.
Imigrantul care încearcă să se integreze în noua societate păstrându-și totodată identitatea culturală.
Asiaticii care sunt suspectați că fură câini pentru a îi mânca, sau că își reprimă sexualitatea.
Indianul despre care toți sunt convinși că duhnește a curry.
Britanicul confruntat cu o diversitate tot mai mare de oameni, de care se simte invadat.
”Cât ai de gând să stai în țara mea? Eu cui îi aparțin?”
”Eu cred că tu crezi despre mine că…”
”E vorba despre trecutul nostru sau despre viitorul vostru? Ce vreți de la noi, să vă îmvățăm limbile, să vă știm cultura? Sau e vorba despre a asculta? Despre a ne deschide? A deveni vulnerabili, a risca, a încerca lucruri noi, a ieși din zona de confort?”
În loc de prejudecăți, teamă oarbă, dispreț și ură, ”Border Tales” propune un pic mai multă lejeritate a inimii când îl privim pe ”celălalt”, un pic mai multă curiozitate, mult umor tolerant, și foarte multă muzică, dans, mâncăruri diferite. Este un spectacol necesar, binefăcător pentru sufletul oricărui om ce a resimțit vreodată tensiunea relaționării cu un altul străin, necunoscut, potențial amenințător.
Spectacolul face cu ochiul, zâmbind, multora dintre subiectele tensionate ale cotidianului nostru multicultural, și folosește cuvintele, mișcările și diferite tipuri de muzică pentru a arăta că poate nu există soluții fixe sau infailibile la aceste provocări, dar cu siguranță există modalități simple, senine, de a începe să le abordăm. ”Sau e mai simplu de atât? E vorba despre a te uita în ochii cuiva, și a spune ’bună dimineața’? Despre a bate la ușa vecinului și a îl invita la o ceașcă de ceai? Totul e o salată de fructe? Un creuzet? O nenorocită de uriașă bombă cu ceas? Hai să bem ceva împreună și să ne uităm la fotbal.”
Trailerul spectacolului ”Border Tales” (”Povești ce ne despart”) al companiei de teatru-dans Luca Silvestrini’s Protein, Marea Britanie.
Interviul realizat cu Luca Silvestrini la FITS 2018 îl găsiți aici.
