Bucharest Fashion Film Festival 2019: filme cult, documentare premiate și o expoziție multimedia
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucharest-fashion-film-festival-2019-filme-cult-documentare-premiate-si-o-expozitie-multimedia/

Bucharest Fashion Film Festival are loc între 11 şi 14 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada şi Fix | Botanical Bar.

Un articol de Liliana Matei|8 aprilie 2019

Daisies (1966; foto sus), filmul cult al regizoarei cehe Věra Chytilová, interzis în anii ’60, documentarele Love, Cecil (2017) și Celebration (2018) și docu-ficțiunea Obscuro Barroco (2018), premiată la Festivalul de Film de la Berlin, completează programul celei de-a treia ediții a Bucharest Fashion Film Festival.

Primul eveniment din România plasat la intersecţia dintre fashion, film și advertising, Bucharest Fashion Film Festival 2019 debutează joi, 11 aprilie, la Teatrul Odeon cu vernisajul expoziției multimedia A Fashion Film Lexicon. Aceasta își propune un demers de identificare și exemplificare a conceptului de fashion film, un gen emergent, aflat la interferența dintre video art, scurtmetraj și spot publicitar, care explorează tensiunea dintre artistic și comercial. Este exact această tensiune cea care dă naștere unei abundențe de expresii creative. Pornind de la această premiză, expoziția A Fashion Film Lexicon investighează rolul imaginii în mișcare în promovarea modei contemporane, printr-o serie de producții, de la filme scurte cu o structură narativă bine definită la video-uri experimentale care se bazează pe efecte speciale sau pe abstractizarea imaginii. Selecția de filme este curatoriată de echipa creativă a festivalului cu intenția de a arăta cele mai reprezentative exemple ale genului.

Dacă filmele incluse în expoziția multimedia A Fashion Film Lexicon sunt producții în afara competiției, trebuie să amintim că, și anul acesta, o serie de fashion films vor intra în competiţie pentru cele trei premii ale festivalului: Cel mai bun film, Cea mai bună producţie locală și un premiu special pentru inovaţie în proiecte cu bugete mici, Fresh Perspectives. Din juriu fac parte: Nick Rees-Roberts (profesor la Sorbonne Nouvelle University din Paris și autor al volumului Fashion Film: Art and Advertising in the Digital Age), Katie Metcalfe (video commissioner al platformei NOWNESS și programator al Festivalului de Film Sundance), Marketa Uhlirova (istoric de artă și directorul festivalului Fashion in Film din Londra), Lil Bulgac (fashion director Harper’s Bazaar România), Andrei Iovu (redactor-șef Harper’s Bazaar România) și Alina Gavrilă-Borțun (creative director Gavrilă&Asociații).

Filmele din competiție vor putea fi vizionate în două calupuri, sâmbătă și duminică, 13 și 14 aprilie, alături de o excelentă selecție de filme cult și documentare în premieră. Alături de documentarul McQueen (2018), un portret fascinant al vizionarului designer Alexander McQueen și cineconcertul The Inferno Unseen, care îmbină spectaculos muzica electronică cu imagini până acum nevăzute din arhiva celebrului film neterminat al lui Henri-Georges Clouzot, Inferno (1964), iată ce mai regăsim în program:

Film ce a consacrat-o pe Chytilova drept una dintre vocile avangardiste ale cinemaului european, Daisies (1966) a fost interzis de autoritățile cehe după lansare, fiind descris de acestea drept un „vehicul al nihilismului” al unei regizoare cinice și neangajate politic și o expresie a lascivității. Numit mai târziu „un documentar filosofic sub forma unei farse”, acest film capricios și remarcabil din punct de vedere vizual este, după cum aprecia Nicolas Rapold în The New York Times, plin de experimente cromatice și efecte de colaj impresionante, punctat de un umor suprarealist.

În Love, Cecil (2017), regizoarea Lisa Immordino Vreeland (Diana Vreeland: The Eye Has To Travel, Peggy Guggenheim: Art Addict) îmbină imagini de arhivă cu fotografii și fragmente de jurnal, conturând astfel un portret sensibil al uneia dintre personalitățile marcante ale secolului trecut: Cecil Beaton, designer de costume și decoruri laureat cu Oscar, fotograf de modă, dar și fotograf oficial al casei regale britanice, scriitor și pictor.

Celebration (2018)

Documentarul Celebration (2018) prezintă scene din culisele casei YSL, filmate timp de doi ani și jumătate, în apropiere de retragerea lui Yves Saint Laurent, o perioadă punctată de numeroase celebrări organizate de Pierre Bergé în onoarea partenerului său. Filmul a fost inițial lansat în secțiunea Panorama la a 57-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin în 2007, dar Pierre Bergé, co-fondator al casei couture Yves Saint Laurent, a interzis distribuția documentarului în timpul vieții sale. Filmul lansat în 2018, la 10 ani de la moartea lui Yves Saint Laurent, este o versiune reeditată de același regizor, Olivier Meyrou.

Obscuro Barroco (2018), proiectat și premiat anul trecut la Berlinală, este o docu-ficțiune despre gen și metamorfoză și un omagiu cinematografic adus unui tărâm al extremelor: Rio de Janeiro. Filmul urmărește traseul unei figuri emblematice pentru comunitatea transgender, Luana Muniz (1961-2017), și explorează căutarea sinelui pe fondul carnavalului și a luptelor politice, punând în discuție tema dorinței de transformare a corpului, atât la nivel intim, cât și social.

Cu fiecare nouă ediție, Bucharest Fashion Film Festival își dorește să pună bazele unui forum de discuţii despre relaţia dintre film și modă printr-o serie de mese rotunde, la care participă profesioniști internaționali și locali din lumea filmului, a modei și a publicității. Subiectele ediției ating un spectru larg de teme, de la problemele cu care se confruntă tinerii designeri în drumul de la prototip la afacere (Scurt ghid pentru antreprenoriat în modă, RO), la rolul costumului în cinema (Fashion in Film: Costume as Visual Language, EN) și până la viitorul fashion film-ului și noi forme de brand narration (On Branded Content and New Storytelling Devices, EN).

Obscuro Barroco (2018)

Biletele pentru proiecții și pentru cine-concertul The Inferno Unseen s-au pus deja în vânzare în rețeaua Eventbook.

Bucharest Fashion Film Festival | 11-14 aprilie 2019 | Cinema Elvire Popesco, Teatrul Odeon, Promenada, Fix | Botanical Bar

bucharestfashionfilm.ro

Facebook: @BucharestFashionFilmFestival

Instagram: @bucharestfashionfilmfest

21
/10
/16

La începutul lunii viitoare debutează cea de a XI-a ediție a Zilelor Filmului German (4-10 noiembrie), un eveniment organizat de Goethe-Institut și devenit un punct de referință în agenda culturală a capitalei. Cu această ocazie, cinefilii din Bucureşti şi nu numai vor avea ocazia să vadă 23 dintre cele mai noi producţii din Germania.

21
/10
/16

Astra Film Festival 2016 a prezentat, aseară, în premieră în România, The New Gypsy Kings, un documentar inedit produs de Liviu Tipuriță pentru BBC. Proiecția a avut loc în cadrul unui eveniment special și a fost urmată de o sesiune de Q&A la care au participat regizorul și personajele filmului: Dan Bursuc & Trupa Kana Jambe, Taraful de Haiduci și Puiu Iosif Gheorghiu, impresarul “superstarului” Florin Salam.

20
/10
/16

Actriţă şi cântăreaţă Chrysta Bell, muza lui David Lynch şi protagonista noului sezon Twin Peaks, va concerta în premieră la Bucureşti (26 şi 27 octombrie), alături de formaţia sa. Concertul va fi urmat de proiecţia peliculei The Music of David Lynch.

20
/10
/16

''Am fost un răsfățat, eu am fost unul dintre actorii care au fost răsfățați. Tot ce am vrut am jucat'' - Ion Dichiseanu. Îndrăgitul actor a împlinit astăzi 83 de ani!

20
/10
/16

"Am jucat alături de Birlic, alături de Calboreanu, de Dina Cocea, Cela Dima, Marcel Anghelescu, actori din marea pleiadă a Teatrului Naţional, care l-au cunoscut şi l-au prins în viaţă pe Caragiale. Să stai lângă ei, să joci alături de ei este un lucru absolut extraordinar..." - Costel Constantin. Unul dintre cei mai importanti actori din „vechea gardă” a teatrului şi filmului românesc împlineşte, astăzi, 74 de ani. În octombrie 2012, Costel Constantin primea o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti

19
/10
/16

Renumitul regizor și scenarist francez Olivier Assayas sosește mâine, 20 octombrie, la București, pentru prima întâlnire cu publicul din România, la premiera filmului Personal Shopper, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, de la ora 20.45. Premiat pentru regie (ex aequo) la Cannes, Personal Shopper este un thriller psihologic cu accente supranaturale, în care Kristen Stewart are rolul principal.

18
/10
/16

Cu prilejul prezentării documentarului "Before the Flood'' ("Înainte de potop"), Leonardo DiCaprio a lansat, luni seară, la Paris, un apel emoționant pentru acțiune împotriva încălzirii globale deoarece "timpul este scurt", în prezența ministrului francez al Mediului Ségolčne Royal și a primarului orașului, Anne Hidalgo.

17
/10
/16

Filmul „Masterminds” / „Hoți de geniu”, o comedie plină de acțiune produsă de Relativity Studios și bazată pe o întâmplare reală, redă povestea unuia dintre cele mai mari jafuri din istoria Americii, într-o atmosferă grunge-pop specifică anilor 1997-1998. Un film distribuit de Forum Film România.

17
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Prezentat în cadrul festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest”, „Fuocoammare”, documentarul italianului Gianfranco Rosi care a câștigat Ursul de Aur în acest an la Berlinale, este unul din marile filme ale momentului – un portret deopotrivă tandru și dureros al lumii pe care o trăim.

17
/10
/16

Trofeul Dracula 2016 și premiul în valoare de 1000 Euro a revenit producției suedeze The Giant / Jätten, regizate de Johannes Nyholm, „o emoționantă poveste despre oamenii pe care societatea modernă tinde să îi ascundă”. Rikard, personajul principal al filmului, este un bărbat autist, cu o severă diformitate, care încearcă cu ajutorul unui gigant să își găsească drumul spre mama de mult pierdută.

17
/10
/16

Before Love, scurtmetrajului rusesc al regizorului Igor Kovalyov, a primit Trofeul Anim’est la cea de-a 11-a ediție a Festivalului de Film de Animație Anim’est (7 și 16 octombrie). Before Love – un film despre singurătate, neînțelegere şi dezacorduri – a fost premiat pentru ”povestea captivantă, imaginea spectaculoasă și concepția grafică aparte”.

17
/10
/16

Actorul american Robert De Niro va primi Premiul onorific Chaplin din partea Film Society of Lincoln Center, o distincţie onorifică acordată anual celor mai importante personaităţi ale lumii filmului american.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

15
/10
/16

Un nou sezon Garantat 100% începe duminică, 16 octombrie, la TVR 1. Primul invitat al lui Cătălin Ştefănescu în acest sezon este actorul Tim Robbins, câştigătorul unui premiu Oscar şi a două Globuri de Aur. Ediţia poate fi vizionată de la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.