„București, unde ești?“ Filmul bate realitatea
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucuresti-unde-esti-filmul-bate-realitatea/

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 mai 2014

În ciuda întrebării fără un răspuns sigur din titlu, ”Bucureşti, unde eşti?” este un film cu un deznodământ cunoscut, chiar dacă evenimentele pe care le înregistrează au ecou în prezent şi vor avea, probabil, şi în viitorul imediat.

Protestele amplificate în ianuarie 2012, cele de la care fotograful şi cineastul Vlad Petri îşi porneşte observaţia documentaristică, s-au încheiat propriu-zis în vara aceluiaşi an, după ce preşedintele Traian Băsescu a rămas la putere, în urma controversatului referendum de demitere.

Ele au continuat totuşi în 2013, sub o formă şi cu o ţintă uşor schimbate, însă filmul se opreşte la momentul de după referendum, când euforia primelor luni din 2012 părea că a dispărut.

Ultimele cadre ale filmului surprind, de la înălţimea Hotelului Intercontinental, o Piaţă a Universităţii liniştită, fără protestatari şi unde viaţa îşi reia rutina. Însă în acest final atent căutat şi construit se află cel mai puternic comentariu al celor doi autori de facto ai filmului – regizorul Vlad Petri şi monteurul Gabi Basalici.

bucuresti unde esti

Folosirea cadrelor de la înălţime, pentru a oferi o perspectivă cât mai largă asupra unui loc şi pentru a izola unul sau mai multe personaje, este o tehnică cinematografică uzată. Ea funcţionează însă exemplar în ”Bucureşti, unde eşti?”, deoarece reprezintă un contrapunct stilistic la filmările brute, agitate şi imprevizibile din timpul manifestaţiilor şi accentuează senzaţia de dezamăgire, de neputinţă.

Cadrele se substituie totodată unei priviri superioare, atotştiutoare, imune, care poate fi chiar a politicianului generic pe care protestatarii l-au dezavuat, iar oamenii ”de jos” devin cu atât mai insignifianţi, deşi până atunci ei fuseseră în centru şi părea că vor schimba societatea.

Mai există ceva în finalul documentarului, un lucru care poate oferi, indirect, un răspuns la întrebarea insistentă din titlu: un cadru filmat seara, cu scurta porţiune de pe Bulevardul Magheru dintre fântână şi intersecţia din Piaţa Universităţii, unde, pe mai multe benzi, se opresc la semafor şi apoi pleacă mai departe zeci şi zeci de maşini.

Cadrul nu surprinde imaginea sărăciei împotriva căreia au ieşit în stradă mulţi dintre protestatari, ci a unei bunăstări occidentale. Iar acele maşini, cu luminile lor şi cu oamenii pe care îi duc spre case, pot explica de ce bucureştenii nu au răspuns chemării protestarilor într-un număr mai mare.

Eroism și un strop de absurd

”Bucureşti, unde eşti?” este, înainte de toate, un film de montaj, iar Vlad Petri i-a oferit o structură clasică, liniară, împărţită în trei capitole: ”Protestul”, ”Oamenii” şi ”Suspendarea”. Regizorul renunţă la orice comentariu din off, iar explicaţiile de punere în context sunt minimale. Interesul său sunt oamenii şi atmosfera pe care ei o creează, şi de aceea filmul are deopotrivă un personaj colectiv şi zeci de personaje individuale principale, cele asupra cărora insistă camera.

Diversitatea celor surprinşi în film – de la tineri cu discursuri articulate şi jandarmi, la bătrâni sărăciţi şi manipulabili şi persoane excentrice – poate fi, în ochii unora, un atu, un indicator al dorinţei de echilibru, de distanţare. Însă, în opinia altora, poate fi o denaturare a spiritului protestelor, o căutare a senzaţionalului, a nereprezentativului, o pierdere a esenţei.

Felul în care evoluează filmul reflectă transformarea prin care pare că a trecut însuşi autorul lui în procesul realizării: de la fotograf implicat în evenimente şi ale cărui instantanee au circulat cu succes pe internet şi reţelele de socializare, la cineast conştient de potenţialul vizual, sociologic şi istoric al momentului.

Vlad Petri a filmat mult, fără să ştie ce va ieşi în final. Însă rezultatul trece de suprafaţa rezervată de obicei abordării jurnalistice şi ajunge, printr-un montaj inteligent, la o concluzie cu iz demistificator, care completează şi echilibrează ”portretul intim, personal, despre oameni şi poveştile lor din stradă” pe care şi l-a dorit şi pe care l-a reuşit regizorul.

Dincolo de sinceritatea şi justificarea celor care le declanşează şi întreţin, protestele de acest fel au ceva teatral, de spectacol, de punere în scenă, de burlesc, de idealism amestecat cu un strop de absurd. Iar numeroasele cadre lungi şi insistente ale lui Vlad Petri cu câţiva dintre ”protagonişti” direcţionează atenţia tocmai spre conştientizarea acestui tip de reprezentare preponderent instinctivă, producând un efect de distanţare, benefic pentru o cât mai fidelă raportare la un eveniment ale cărui semnificaţii profunde nu au fost epuizate.

”Bucureşti, unde eşti?” a rulat în Bucureşti, cu săli pline, în cadrul Festivalului de Film Documentar One World Romania şi Festivalului Filmului European, iar din 14 iunie va intra şi în cinematografe, fiind distribuit de Transilvania Film.

INFO

„București, unde ești?” (documentar, România, 2014)

Regia: Vlad Petri

Montaj: Gabi Basalici

Procesare imagine: Vlad Plăiașu

Sunet: Vlad Voinescu

Rating: ●●●○○



19
/05
/14

Actriţa americană Debra Winger va primi Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ea fiind invitatul special al ediţiei din acest an. Premiul de excelenţă îi va reveni actorului Florin Zamfirescu.

18
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Proiectat anul trecut în competiţia oficială de la Cannes, „Borgman”, în regia olandezului Alex van Wardermam, se înscrie în seria fabulelor care au ca ţintă predilectă materialismul societăţii moderne şi acea clasă de mijloc blazată în rutina sa emoţională şi familială.

16
/05
/14

 A treia ediție a Festivalului Pelicam are loc la Tulcea între 13 și 15 iunie și aduce filme în premieră națională cu semnătura unor regizori internaționali premiați care ne spun povești despre legături strânse între viața oamenilor și pământurile lor, din pădurea amazoniană până în Laponia.

16
/05
/14

Experiențe bizare, iubiri ucigătoare, transformări neașteptate, zombi, exorciști, canibali – amatorii de senzații tari au la dispoziție trei secțiuni cu povești „întunecate”, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania: Fără limită/ No Limit, Umbre/ Shadows și noua Midnight Delirium, un program special de filme difuzate la miezul nopții.

16
/05
/14

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (14 - 25 mai) este una a exceselor, conform afirmă editorii de la AFP, care au publicat o serie de date şi de cifre, pentru a argumenta această afirmaţie.

15
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil ca un monstru spectaculos vizual precum Godzilla să fie adaptat la 3D. Numai că, în aparenta dorinţă de a livra ceva memorabil, realizatorii par să fi pierdut simţul măsurii, oferind un Godzilla gigantesc pentru standardele modelului, însă umbrit de două creaturi nuclearofage cu apucături exterminatoare.

15
/05
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „#selfie”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

15
/05
/14

Filmul "Grace of Monaco", cu Nicole Kidman, a fost proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei oficiale, şi a fost primit cu râsete, ironii şi critici de jurnaliştii din presa de specialitate, prezenţi la proiecţia care a avut loc miercuri.

14
/05
/14

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

13
/05
/14

Cu ocazia celei de 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (14 – 25 mai 2014), TV5MONDE va avea un program special, pe toată durata prestigiosului eveniment cinematografic.

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.