Bulandra Portrait Gallery – expoziție permanentă de portrete ale actorilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/bulandra-portrait-gallery-expozitie-permanenta-de-portrete-ale-actorilor/

Teatrul Bulandra anunţă vernisajul expoziţiei permanente de portrete ale actorilor din trupa teatrului, realizate de către fotograful Andrei Runcanu, luni, 9 decembrie, ora 19:00, în foyerul Sălii „Liviu Ciulei” (Izvor).

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2019

În pragul sărbătorilor de iarnă, Teatrul „L.S. Bulandra” își invită spectatorii să-i descopere echipa artistică şi în cadrul unei expoziții de fotografie menite să creeze o punte de legătură între public și artiștii pe care îi admiră pe scenele sale seară de seară.

Expoziția cuprinde 37 de portrete ale unora dintre cei mai îndrăgiți actori români.

„Pentru că în spatele fiecărui personaj se află un OM, expoziţia este gândită şi ca un omagiu adus minunaţilor actori ai unuia dintre cele mai vechi şi mai prestigioase teatre din țară. Actorii dau din viaţa lor viaţă atâtor personaje, încât e bine ca publicul să le ştie şi adevăratul chip!” îşi motivează demersul managerul Teatrului Bulandra, actriţa Catinca Maria Nistor, care anunţă şi dezvelirea, cu această ocazie, a bustului regretatului regizor Alexandru (Ducu) Darie.

Andrei Runcanu este actor și fotograf. „Bulandra Portrait Gallery” este cea de-a treia expoziție a sa. El publică în reviste de fotografie și de modă din România, Franța, Anglia, Spania și Statele Unite. Este inițiatorul și editorul șef al publicației „Story of Magazine”.

Teatrul Bulandra are o tradiție de 72 de ani de activitate, fiind membru fondator al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), cel mai important for teatral continental.

Intrarea este liberă la vernisarea expoziției, iar portretele vor rămâne expuse în foyerul Sălii „Liviu Ciulei” (Izvor).

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.