Cadou pentru iubitorii muzicii clasice: Vox Maris de George Enescu pe FestivalEnescu.ro
https://www.ziarulmetropolis.ro/cadou-pentru-iubitorii-muzicii-clasice-vox-maris-de-george-enescu-pe-festivalenescu-ro/

Festivalul Internaţional George Enescu invită iubitorii muzicii clasice la audiţia lucrării Vox Maris pe site-ul www.festivalenescu.ro, în zilele Sărbătorilor de iarnă din acest an.

Un articol de Petre Ivan|28 decembrie 2020

Înregistrarea oferită prezintă Poemul simfonic Vox Maris în interpretarea London Symphony Orchestra, dirijată de maestrul Gianandrea Noseda și a Corului Academic al Radiodifuziunii Române condus de Ciprian Țuțu, avându-l ca solist pe tenorul Cosmin Ifrim. Concertul a avut loc în ediția din 2019 a Festivalului, pe scena Sălii Palatului din București. Înregistrarea poate fi vizionată gratuit începând de joi, 24 decembrie, până în ultima zi a anului 2020, accesând acest link.

Ideea poemului simfonic Vox Maris l-a preocupat pe George Enescu încă din 1925, dar desăvârșirea lucrării a fost un proces de lungă durată, Maestrul revenind repetat asupra primei schițe din 1929 și incluzând-o în creațiile sale abia în 1954, cu număr de opus 31 (antepenultimul). Compusă pentru soprană, tenor, cor și orchestră, sub formă de sonată liberă, și dedicată amintirii pianistei Elena Bibescu, Vox Maris a avut premiera la București postum, în 1965. Libretul poemului este scris chiar de Enescu, plecând de la un text francez și breton de Willy. Originalitatea sonoră a lucrării își are esența, în opinia compozitorului și muzicologului Pascal Bentoiu, într-o nemaiauzită şi luxuriantă dispunere orchestrală, ce cu greu îşi găseşte perechea în toată muzica secolului XX.

În Amintirile sale, Enescu menționează pe larg propria trăire a tot ceea ce sublimează muzical în Vox Maris: „Da, am văzut tot ce voi descrie. Imaginați-vă o mare zbuciumată. Un matelot nemișcat o contemplă, cu ochii țintă la orizon. Urgia crește, se întețește, mătură în rafale. O sirenă urlă undeva departe.  Bubuit de tun: este alarmă! Se aud țipete în vuietul mării, bărcile sunt lăsate la apă. Matelotul se repede, apucă vâslele și se îndreaptă în direcția strigătelor. De pe mal, urmărim un timp barca dansând pe coama valurilor. Dispare dintr-odată. Un munte de apă s-a prăvălit peste firava ambarcațiune ce se scufundă brusc. Șuierul vântului peste valurile sângerii, parcă, în lumina soarelui la asfințit. Marea și-a luat prada: sătulă, își regăsește calmul. Vine noaptea, nu se mai aude nimic decât valurile care se sparg de pietre și, departe, departe de tot, cântecul anticelor sirene. Victima a potolit setea zeilor mării. Luna strălucește peste ape…”

London Symphony Orchestra va concerta și în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din 2021, sub bagheta legendarului Sir Simon Rattle, iar poemul simfonic Vox Maris va fi interpretat în această ediție de Mariinsky Theatre Orchestra, cu maestrul Valery Gergiev la pupitru.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.