Cainele Japonez a avut premiera absolută la Festivalul de la San Sebastian
https://www.ziarulmetropolis.ro/cainele-japonez-a-avut-premiera-absoluta-la-festivalul-de-la-san-sebastian/

Câinele Japonez, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a avut premiera absolută duminică seara în cadrul celei de-a 61-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian, Spania.

Un articol de Andrada Văsii|23 septembrie 2013

Cainele Japonez, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu, a avut premiera absolută duminică seara în cadrul celei de-a 61-a ediţii a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, Spania. Producția a concurat în secțiunea competiţională New Directors. Organizat pentru prima oară în 1953, Festivalul de Film de la San Sebastian este un festival de clasa A, conform clasificărilor FIAPF și unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume. De-a lungul timpului, aici au fost difuzate în premieră filme precum Vertigo, în regia lui Alfred Hitchcock, Melinda and Melinda, de Woody Allen sau Star Wars.

Cainele Japonez – distribuţie de excepţie

Lungmetrajul lui Tudor Cristian Jurgiu spune povestea emoționantă a reconcilierii dintre un tată și fiul lui, plecat de ani mulți din țară. Filmul marchează revenirea lui Victor Rebengiuc într-un rol principal pe marele ecran. Alături de Rebengiuc, din distribuția filmului mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Kana Hashimoto, Ioana Abur, Constantin Drăgănescu, Alexandrina Halic, Laurenţiu Lazăr.

Cainele Japonez

Cainele Japonez, cu Victor Rebengiuc (foto, stânga) debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Cristian Jurgiu (foto, dreapta), a avut premiera absolută duminică seara în cadrul celei de-a 61-a editii a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, Spania.

Bătrânul Costache Moldu şi-a pierdut soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă, în urma unei inundaţii. Întoarcerea neaşteptată a fiului său, Ticu, din Japonia, alături de soţie şi băiat, îi va pune pe amândoi în situația în care trebuie să reînveţe să comunice, să redevină o familie. Costache învaţă să devină un bunic adevărat pentru nepotul lui de 7 ani, iar Ticu repară greşelile trecutului. Un film delicat şi tandru despre reconciliere familială.

Cainele Japonez este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, HBO România şi Programului MEDIA al Uniunii Europene.

Scenariul original al filmului este semnat de Ioan Antoci și a obţinut „Premiul Krzysztof Kieslowski” pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală şi de Est, în programul „ScriptEast 2009”. Înainte de această distincţie, Ioan Antoci a câştigat în anul 2008 și „Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj”, la „Concursul Naţional de Scenarii” organizat de HBO România în parteneriat cu TIFF.

Tudor Giurgiu este producătorul filmului, Bogdan Crăciun este producător executiv, Andrei Butică este directorul de imagine, în timp ce montajul este realizat de Dragoş Apetri.

Citiţi şi: VIDEO Tudor Jurgiu, premiul al III-lea la Cannes, în secţiunea Cinéfondation Filmul este deja pre-cumpărat pentru distribuția internațională de compania germană M-Appeal și este deja selectat în compeția Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, Arras IFF și Mumbai FF.

Info: În România, Cainele Japonez este distribuit de Transilvania Film și va avea premiera națională pe 18 octombrie.

Foto credit: Cainele Japonez

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.