„Caisă”. Box şi viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/caisa-box-si-viata/

CRONICĂ DE FILM „Caisă”, de Alexandru Mavrodineanu, este un documentar despre relaţia imprevizibilă dintre un antrenor de box şi cel mai bun elev al său. Un film simplu, fără zorzoane, dar cu potenţial să emoţioneze.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 iunie 2018

„Caisă”, noul documentar de lungmetraj realizat de Alexandru Mavrodineanu, începe cu un fragment din înregistrarea unui meci de box de la începutul anilor 2000, când un sportiv român devine campion internațional.

Semnificația acestor imagini de arhivă va fi relevată, așa cum era de așteptat, pe parcurs (aflăm ulterior că pugilistul, celebru la vremea lui, avea să se lase de sport și să plece în Austria, fără să se mai știe nimic de el).

Important se dovedește aici însă nu atât boxerul, cât un personaj din plan secund, pe care la început aproape că nu îl observăm (dar pe care îl vom identifica ușor la finalul filmului, când sunt reluate imagini din respectivul meci): antrenorul.

Este cel care din personaj secundar ajunge să ocupe prim-planul și devine protagonist al documentarului, realizat la mai mulți ani de la respectivul succes.

Acum, antrenorul nu mai este în plină glorie: e în conflict cu autoritățile din lumea boxului, care par să-l fi exclus de la clubul din București unde lucra (fiind acuzat inclusiv că ar fi furat mai multe perechi de mănuși), și a ajuns să antreneze adolescenți (în principal băieți din familii de romi defavorizate) într-o sală afiliată clubului.

În majoritatea secvențelor, Mavrodineanu îl urmărește pe antrenor în sala de box, alături de patru băieți pe care îi pregătește pentru un concurs a cărui desfășurare devine punctul culminant al filmului.

Construit pe o structură narativă clasică, cât se poate de coerentă și de clară, documentarul se concentrează treptat pe relația tot mai strânsă dintre antrenor și unul dintre băieți, cel mai talentat – Caisă (de unde și titlul).

Redarea acestei apropieri deopotrivă profesionale și umane devine una dintre mize, pentru că ea declanșează în cele din urmă întrebări mereu valabile despre ucenicie, disciplină, muncă, succes, ambiție, abandon, fidelitate, depășirea propriei condiții.

Formal, filmul este lipsit de mari îndăzneli. Însă asta nu este un defect: camera de filmat nu caută încadraturi spectaculoase, mizanscena nu atrage atenția asupra sa. Aparatul de filmat devine cvasi-invizibil și urmărește cât se poate de firesc personajele, fiind mereu aproape de ele și adaptându-se la mișcările lor. Iar montajul păstrează doar ceea ce pare a fi esențial poveştii: un moment, un dialog, un gest revelator, cu încărcătură informaţională sau emoţională.

În plus, Mavrodineanu își asumă riscul de a ghida sentimentele spectatorului cu multe fragmente muzicale care acaparează deseori coloana sonoră, ceea ce apropie filmul de naraţiunile hollywoodiene (motivaţionale) despre sport.

Însă dacă la început acest stil te poate lăsa indiferent, având senzaţia că nu vezi nimic nou şi original, treptat povestea şi felul simplu dar sincer în care aceasta e redată prin imagini şi decupaj, precum şi carisma personajelor te pot atrage în intensitatea tot mai mare a emoţiilor şi în suspansul dat de relaţia imprevizibilă antrenor-discipol.

La final rămâne sentimentul că, fără a face un film revoluţionar, Mavrodineanu a surprins ceva profund omenesc, universal şi captivant. Şi nu e deloc puţin lucru.

„Caisă” a fost prezentat în premieră la TIFF şi va fi lansat în cinematografe în toamnă, fiind distribuit de Transilvania Film.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

10
/08
/23

• 15 zile, peste 120 de evenimente, peste 100 de artiști și invitaţi speciali la Râşnov, Braşov, Codlea, Feldioara şi Bran • Un festival la ediţia a 15-a: filme, proiecte artistice, concerte, dezbateri, teatru, cărţi, şcoală de vară ş.a. • Vorbitorincii (Cătălin Striblea & Radu Paraschivescu), Maia Morgenstern, Nicu Alifantis, Pasărea Rock, Ada Milea, Mădălina Pavăl, Irina Margareta Nistor, Robin and the Backstabbers, Adrian Cioroianu, Gelu Duminică alături de mulţi alţi invitaţi speciali. • Cultură de calitate într-un cadru natural deosebit fără „zgomote” inutile • Un spaţiu al dialogului civilizat, nu al talibanismului

09
/08
/23

Cinema in aer liber se intoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acopera toata paleta de genuri cinematografice, de la drama si thriller la comedie si chiar animatie. Acestea vor putea fi urmarite la Bucuresti, timp de 4 saptamani, de marti pana duminica, in perioada 15 august – 10 septembrie. Intrarea la proiectii este libera.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.