„Călătoria fantastică a Maronei”. Aventuri cu tâlc
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatoria-fantastica-a-maronei-aventuri-cu-talc/

CRONICĂ DE FILM Regizoarea Anca Damian revine cu a treia animaţie de lungmetraj din carieră, „Călătoria fantastică a Maronei”, povestea unei căţeluşe care trece pe la diverşi stăpâni. Filmul îmbină inspirat mai multe stiluri de animaţie şi etalează o fantezie exuberantă, afectată însă uşor de repetitivitatea unor momente de reverie.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 octombrie 2019

Anca Damian şi-a început cariera ca director de imagine, devenind prima – şi rămânând până la un punct singura – femeie din cinema-ul românesc post-1989 care a colaborat în această calitate la realizarea de lungmetraje.

După 2000, s-a lansat în regie, mai întâi cu câteva scurtmetraje, apoi cu lungmetrajul de ficţiune „Întâlniri încrucişate” (2009).

În 2011 a început să lucreze şi în animaţie, cu excelentul documentar animat „Crulic – Drumul spre dincolo”, care rămâne cel mai reuşit şi cel mai de succes film al ei. Şi un moment important în cinema-ul românesc post-2000.

În anii care au urmat şi în paralel cu traseul Noului Val, a continuat să alterneze ficţiunea – zonă în care a recidivat cu trei titluri modeste: „O vară foarte instabilă” (2013), „Perfect sănătos” (2017) şi „Moon Hotel Kabul” (2018) – cu animaţia, a cărei realizare este, după cum se ştie, mai dificilă şi mai solicitantă: „Muntele magic” (2015), scurtmetrajul „Telefonul” (2019) şi, acum, „Călătoria fantastică a Maronei” (2019).

O listă substanţială care o transformă într-unul dintre cei mai prolifici cineaşti români ai momentului, cu un ritm al lansărilor şi cu o dexteritate a coproducţiilor de invidiat.

„Călătoria fantastică a Maronei”, bazat pe un scenariu scris de Anghel Damian după o idee a regizoarei însăşi, reconfirmă că animaţia este domeniul în care Anca Damian se exprimă cu cea mai mare inspiraţie.

În timp ce „Crulic” şi „Muntele magic” erau animaţii care se adresau aproape exclusiv publicului cinefil matur, „Marona” ţinteşte şi spre publicul tânăr (dovadă stă şi lansarea în dublă variantă – cea originală, în franceză, şi o alta în română).

Dar nu avem de-a face cu o animaţie care să îşi menajeze publicul: încă din start, asistăm la moartea protagonistei, căţeluşa Marona, ucisă de o maşină în trafic.

Este şi momentul în care ea începe să îşi rememoreze viaţa, printr-un voiceover care însoţeşte aventurile sale ce au dus-o de la un stăpân la altul, până la punctul în care o vedem întinsă pe şosea, cu o fată lângă ea, într-un frumos cadru de desen aproape abstract – căţeluşa mai este doar o urmă pe asfalt, iar în jurul ei trec în viteză maşini, reprezentate prin linii colorate şi luminoase.

Fiecare mare etapă a traseului Maronei este redată într-o stilistică diferită, însă schimbările nu sunt într-atât de mari şi de bruşte încât să afecteze tonul general, marcat de melancolie.

Un stil care se ţine departe de reprezentările realiste. Şi în care naturaleţea trăsăturilor căţeluşei (blană neagră, dar cu botul, labele, vârful franjurat al urechilor şi o pată în formă de nor pe coadă albe), în acord cu simplitatea dorinţelor sale (care se rezumă la a avea un stăpân iubitor), contrastează cu complexitatea în care este redat fiecare dintre mediile prin care trece protagonista.

De la un episod în care flexibilitatea supranaturală de acrobat a primului stăpân (păr şi costum de culoare galbenă, cu dungi roşii) impregnează lumea din jur cu o mobilitate şi o mişcare ameţitoare, aproape psihedelice, se trece la un univers mai rigid şi mecanic, cu nuanţe de parodie – extrapolare a meseriei de constructor a celui de-al doilea stăpân şi a frivolităţii iubitei sale, desenată caricatural – şi, în final, la un mediu de familie obişnuit, în care coloritul cald este spart doar de aspectul pământiu, care sugerează apropierea morţii, al bătrânului casei.

De altfel, felul special şi surprinzător, prin câteva tuşe pregnante definitorii, în care este portretizat fiecare personaj uman, cu un amestec de ironie comică şi afecţiune, este marele atu al filmului.

Banalitatea căutată a scenariului este contrabalansată de exuberanţa „călătoriei fantastice” pe care o face Marona (lumea din jurul ei este mereu spectaculoasă), cu treceri succesive de la bucurie la tristeţe.

Însă prospeţimea acestui traseu este uşor ştirbită de un artificiu manierist – repetitivitatea evadărilor în reverie, care aduc o notă inadecvată de sentimentalism, accentuat şi de muzica de pe coloana sonoră – şi de încărcarea vizuală exagerată şi, de aceea, intimidantă a câtorva secvenţe.

„Călătoria fantastică a Maronei” a fost proiectat în deschiderea Festivalului Internaţional de Animaţie Animest şi a intrat în cinematografe la 4 octombrie, în două versiuni: una în franceză (cu subtitrare în română) şi alta în română.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.