”Călatoria fantastică a Maronei” face înconjurul celor mai importante festivaluri de film de animație din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatoria-fantastica-a-maronei-face-inconjurul-celor-mai-importante-festivaluri-de-film-de-animatie-din-lume/

După ce a fost inclus în competiţia oficială din cadrul celui mai prestigios festival de film de animaţie din lume, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Annecy, şi a încântat criticii de peste hotare, ”Călătoria fantastică a Maronei” cucereşte noi teritorii.

Un articol de Petre Ivan|24 septembrie 2019

Filmul, o co-producție România-Franța-Belgia, a pătruns în inimile celor care l-au văzut, impresionați nu numai de stilurile de animație îmbinate într-o manieră inedită, ci și de povestea captivantă a protagonistei.

O cățelușă, ce traversează familii, întâmplări și trăiește fericirea “invers ca la oamenii, ce vor mereu altceva decât ce au”. “Ei numesc asta a visa. Eu numesc asta a nu ști să fii fericit”, spune Marona și ne învață și pe noi acest lucru pe tot parcursul filmului: să trăim bucuria ca pe o magie ce transformă fiecare pas făcut în viață într-un câștig pentru inimă.

 „Cel de-al treilea lungmetraj de animație al regizoarei, premiată cu peste 35 de trofee internaționale, inclusiv Cristalul la Festivalul de Film de Animație de la Annecy, reușește, prin talent și versatilitate, să creeze o viziune ce acaparează, ce stârnește emoție și ajunge să străbată lumea, ca o confirmare a valorii și importanței filmului în peisajul producțiilor de gen.

După ce a câștigat mențiunea specială a juriului la „Le Festival européen du film fantastique de Strasbourg”, după ce  a ajuns în Zurich, la  Fantoche – International Animation Film Festival , filmul urmează să fie în competiție la Ottawa International Animation Festival (OIAF), cel mai mare festival de film de animație din America de Nord.

Poposește apoi la  Haifa IFF, CineEast Luxembourg, Animation is Film Los Angeles, Milano IFF. Ajunge apoi în Vancuver, la Spark Animation Film Festival. Nu lipsește nici de la Animatou Geneva, BIAF, Moscow Big Cartoon Festival.

„Călătoria fantastică a Maronei” va fi distribuit în America, Franța, Spania, China, Turcia, Polonia, însa prima oprire o face în România.

Pe 4 octombrie, povestea impresionantă a Maronei va poposi pentru prima dată în România și va deschide cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Animație Animest (4-13 octombrie, București).

Aventura cățelușei cu ochi mari și sinceri va rula pe marele ecran, în versiunea originală, în limba franceză, la Cinema City, în Afi Cotroceni.

De la ora 19:30, în prezența regizoarei Anca Damian, a co-producătorul francez Ron Dyens și a echipei filmului iar publicul de toate vârstele este invitat să cunoască fantastica călătorie pe care Marona o face, un labirint al întâmplărilor, al eșecurilor, al viselor, al trăirilor profunde. Tot din 4 octombrie filmul va intra în cinematografele din toată țara.

”Călătoria fantastică a Maronei” nu este doar un basm modern despre dragoste necondiționată și sacrificiu. Reprezintă de fapt, o lume ce-și dezvăluie misterul, farmecul, capcanele prin pasii pe care îi  face Marona cu fiece familie ce o traversează. Scenariul poveștii este semnat de Anghel Damian, după o idee a Ancăi Damian.

Vocile din varianta dublată a filmului au fost împrumutate de actorii: Olimpia Melinte, Marius Manole, Alexandru Potocean, Medeea Marinescu, Maya Burneci, Mariuca Enache, Petru Lupu, Virginia Rogin, Madalina Craiu, Anghel Damian, Alexandru Bogdan, Irina Antonie si Ilona Brezoianu.

Filmul este produs de Aparte Film, Sacrebleu Production și Minds Meet.

Foto: Călatoria fantastică a Maronei – facebook

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.