Gala Premiilor UCIN 2020 – De toate pentru (aproape) toți
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-premiilor-ucin-2020-de-toate-pentru-aproape-toti/

OPINIE Prea puţinele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaştilor din România, ediţia 2020, nu pot şterge senzaţia generală că un astfel de eveniment este mai puţin despre recunoaşterea valorii reale, cât mai ales despre a mulţumi pe cât mai mulţi, în special dintre cei apropiaţi de UCIN.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 septembrie 2020

Critici colegi precum Andrei Gorzo și Ștefan Dobroiu au semnalat, în postări diferite pe conturile lor de Facebook, enormitățile din lista de nominalizări. Din lipsă de transparență, mărturisesc că nu mi-a fost clar – iar comunicatele și site-ul UCIN nu m-au ajutat să înțeleg regulamentul, oricât am căutat – dacă nominalizările au fost stabilite de asociațiile care fac parte din UCIN („Asociația autorilor de film și TV”, „Asociația creatorilor de imagine”, „Asociația actorilor și cascadorilor” etc.), de vreo comisie separată (cum s-a întâmplat în alți ani) sau, pe baza propunerilor asociațiilor, de juriul care a ales în cele din urmă câștigătorii.

Cert este că în acest an juriul care a stabilit (cel puțin) învingătorii a fost format din regizorul Stere Gulea (președinte, care a câștigat anul trecut marele premiu, cu „Moromeții 2”), directorul de imagine Florin Mihăilescu, actorul Dorel Vișan și criticii Marilena Ilieșiu și Irina Margareta Nistor.

Dacă privești listele de nominalizați și de câștigători, la care se adaugă premiile speciale acordate de președintele UCIN, Laurențiu Damian, și trofeele oferite de Asociația Criticilor și Filmologilor, condusă de Dana Duma, pare că logica dominantă este de a satisface cât mai multă lume, mai ales pe cei apropiați de UCIN, deseori în detrimentul calității.

Iar asta erodează relevanța premiilor și nu face decât să adâncească ruptura cu o serie de cineaști care s-ar aștepta de la o astfel de gală să recompenseze cu adevărat ce are mai bun cinematografia română, lucru care acum nu se întâmplă decât într-o mică măsură.

Problema nici măcar nu pornește întotdeauna de la nominalizări. Este una veche și profundă, chiar dacă anul acesta nu pare să fi fost cazul: refuzul unora dintre cineaști de a se asocia în vreun fel cu UCIN și cu gala sa (mă gândesc la Cristian Mugiu sau Radu Muntean care, e drept, refuză participarea și la o gală privată precum Premiile Gopo) sau de a merge la eveniment, chiar dacă se întâmplă ca filmele lor să fie înscrise de producători (îmi vine în minte Radu Jude, dar mai sunt și alte nume).

Cu un astfel de deficit de credibilitate, pentru a cărui eliminare nu văd, public, să se depună eforturi, e greu ca trofeele finale să aibă însemnătatea la care gala ar aspira. Sigur, soluția ideală ar fi o academie de film care să îi adune pe toți cineaștii (sau pe cei mai mulți dintre ei), însă asta e încă o utopie, date fiind orgoliile, diversele interese și chiar unele rupturi între generații sau în interiorul aceleiaşi generaţii.

Apoi, procesul e viciat de însăși obligativitatea ca filmele să fie înscrise pentru a fi luate în considerare (deși, din surse, am înţeles că UCIN le-a cerut producătorilor să își trimită filmele pe care le-au lansat anul trecut), un alt semnal de alarmă în legătură cu credibilitatea UCIN.

Primul lucru care sare în ochi este că unul din filmele importante din 2019, „Arest”, de Andrei Cohn, nu s-a numărat printre nominalizări la nicio categorie, dintr-un motiv pe care nu am reușit să îl deslușesc, dar care nu e vreun refuz de înscriere (am întrebat despre „Arest” un membru al juriului, căruia îi păstrez anonimatul, iar răspunsul a fost că „nu a fost nominalizat de asociații” și că juriul a ales „dintre propunerile lor”). Dacă absența filmului (cu toate calitățile și potențialele sale slăbiciuni) este cauzată de o ignorare completă din partea UCIN, atunci nominalizările și premiile sunt cu atât mai pătate.

Automat, actorul Iulian Postelnicu, impresionant în „Arest”, a fost privat de premiul pentru „Cea mai bună interpretare masculină” (pe care l-a câștigat pe merit la Gopo). Trofeul a ajuns în schimb la Radu Botar, care face un rol bun, într-un film, totuși, modest – „Cardinalul” (r. Nicolae Mărgineanu), și în fața altor două interpretări pasabile (Constantin Cotimanis în „Între chin și amin”, de Toma Enache, și Mihai Smarandache în „Parking”, de Tudor Giurgiu) și care ar fi putut fi ușor înlocuite cu altele mai bune (și-ar fi putut găsi fără probleme locul (din nou) nedreptățitul Cristian Popa din „Monștri.”, de Marius Olteanu).

La categoria „Cea mai bună interpretare feminină”, nominalizările mi se par juste: Judith State din „Monștri.”, Dana Rogoz din „Mo” (r. Radu Dragomir) și Roxana Lupu, al cărei rol-revelație din „Maria, Regina României” (r. Alexis Sweet Cahill) este cam singurul lucru demn de reținut (în afară de costume și machiaj) dintr-un film ilustrativ, dar generos nominalizat. Juriul a ales să o premieze pe Roxana Lupu (personal aș fi optat pentru Judith State), reconfirmând propensiunea pentru un anume cinema fără mari ambiții și înclinat spre glorificarea solemnă a unor momente de eroism din trecut – direcție reprezentată de trei titluri: „Maria, Regina României”, „Cardinalul” și „Între chin și amin”. Și pentru că nici interpretarea bună a Danei Rogoz nu putea trece neobservată – actrița a primit „Premiul președintelui” Laurențiu Damian.

Multiple premii onorifice (sub diferite titulaturi), în mare măsură firești și binevenite pentru o astfel de uniune și oferite tot de Laurențiu Damian, care a urcat de mai multe ori pe scenă, au fost acordate directorului de imagine, regizorului şi producătorului Dinu Tănase și regizorului Constantin Vaeni („Premii Academice”), actriței Tora Vasilescu, monteuzei Melania Oproiu, regizorului și profesorului de filme de animaţie Radu Igazság („Premii de Excelență”) și realizatorului de filme de animaţie Roland Pupăză și regizorului Toma Enache („Mențiuni speciale”).

Poate fi de înțeles ideea ca fiecare categorie să cuprindă doar trei nominalizări (nu cinci, cum se practică de obicei), într-o cinematografie care are totuși un număr relativ mic de filme. Însă opțiunea este subminată totuși de numărul mare de premii, trofee speciale, mențiuni și diplome care ajung să fie date în cele din urmă (atât de juriu, cât și de președintele UCIN însuși), dar și de bizareria de a avea, în afara categoriei cu dublu titlu „Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor”, și „Premiul Special al Juriului” (tot cu trei nominalizări). În lipsa unor explicații clare, o astfel de secțiune ciudată second-best pare aleasă exact în același spirit de a oferi consolări.

Premiile par împărțite după o echilibristică menită a supăra pe cât mai puțini și, implicit, a mulțumi pe cât mai mulți, pentru o concordie cvasi-generală. E de înțeles că unul din rolurile UCIN este să îi sprijine, sub diferite forme, pe toți cineaștii, însă o gală de premiere impune totuși o certificare a relevanței, a originalității și, dacă se poate, a îndrăznelii.

E imposibil să obiectezi față de acordarea premiului cel mare (dar și a premiului Asociației Criticilor și Filmologilor) lungmetrajului „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, care nu a fost la gală („Touch Me Not”, de Adina Pintilie, a concurat la ediția de anul trecut). Filmele contracandidate au fost „Cardinalul” (!) și noua animație de lungmetraj a Ancăi Damian, „Călătoria fantastică a Maronei” (pe care o consider la rândul meu unul din cele mai bune titluri ale anului trecut). Însă asta nu poate ascunde ciudățeniile din restul listei de trofee.

Același film al Ancăi Damian s-a regăsit și la categoria „Premiul Special al Juriului”, într-o „competiție” aberantă cu „Între chin și amin” și „Maria, Regina României”, pe care, evident, a câștigat-o. Însă nu a mai triumfat și la o altă categorie nominalizată, „Cea mai bună animație”, câștigată în schimb de scurtmetrajul „Opinci”, de regia Anton & Damian Groves (al treilea film a fost scurtmetrajul studențesc „Despre ce naiba să scriu?”, de Matei Monoranu). Cine o mai înțelege ceva!

Și categoria de regie, care poartă numele lui Lucian Pintilie, pare în aceeași (lipsă de) logică – include filme care nu și-au găsit loc la principalele două categorii (însă cum de nici unul din cele cinci filme de la Marele Premiu și de la Premiul Juriului nu are o regie demnă de a fi luată în seamă?): „Parking”, de Tudor Giurgiu, „Monștri.”, de Marius Olteanu, și „Heidi”, de Cătălin Mitulescu. Premiul a ajuns, surprinzător, la Tudor Giurgiu, pentru regia unei melodrame totuși convenționale (de pe scenă, el a atras atenția asupra problemelor cu care se confruntă producția de film în România, atât cea națională, cât și cea străină).

La scenariu au fost patru (!) nominalizări: Bogdan Toma și Liviu Săndulescu pentru „Cărturan”, Elena Enache, Toma Enache și Eugen Cojocariu pentru „Între chin și amin”, Marin Mălaicu-Hondrari și Tudor Giurgiu pentru „Parking” și Brigitte Drodtloff și Marie-Denise Theodoru pentru „Maria, Regina României”. Cam toate erau inexplicabile, așa că nici nu mai contează cine a câștigat (Bogdan Toma și Liviu Săndulescu pentru „Cărturan”).

Greu de înțeles erau și nominalizările la „Premiul pentru rol secundar masculin”: Richard Bovnoczki din „Cardinalul”, Anghel Damian din „Maria, Regina României” și Bogdan Dumitrache din „Heidi” (unde e István Teglas din „La Gomera”?). Însă victoria lui Anghel Damian, care îl interpretează gros și caricatural pe prințul Carol, este absurdă.

Premiul acordat Julietei Szonyi pentru rolul secundar din „La Gomera” nu cred că deranjează, într-o competiție cu Mădălina Craiu din „Mo” și Coca Bloos din „Zavera”. Din păcate, nu a fost un an strălucit pentru personajele feminine secundare.

Poate cea mai justă categorie a fost cea de documentar lungmetraj, cu trei titluri care s-au impus de la sine (deși nu știu ce filme au mai fost luate în considerare): „Timebox”, de Nora Agapi, „Jurnalul familiei –escu”, de Șerban Georgescu, și „Distanța dintre mine și mine”, de Mona Nicoară și Dana Bunescu. Oricare ar fi câștigat dintre „Timebox” și „Distanța dintre mine și mine”, două filme reușite, ar fi fost mai mult decât onorabil – a fost ales filmul Norei Agapi, al cărei tată, fotograful ieșean Ioan Matei Agapi, protagonistul documentarului, s-a stins recent, în indiferența și chiar batjocora autorităților de la Iași, după cum a atras atenția de pe scenă regizoarea.

Un premiu meritat a obținut, la categoria „Film documentar de scurtmetraj”, și tânăra Ioana Grigore, pentru „Creativ”, în cursă cu alte două documentare de școală promițătoare, „El iubește ochii mei”, de Enxhi Rista, și „Ultimul preot”, de Alma Buhagiar, regizoare care a primit și trofeul de tânără speranță.

O categorie cu filme inconturnabile (mai ales că pare să nu fi fost luate în considerare și documentare) a fost și cea de debut – Premiul Opera Prima „Alexandru Tatos”: „Mo”, de Radu Dragomir, „Monștri.”, de Marius Olteanu, și „Cărturan”, de Liviu Săndulescu. A câștigat „Mo” – nu e un film lipsite de unele calități, însă cred că „Monștri.” e un debut mult mai îndrăzneț. Și la această categorie a ieșit în evidență un anume conservatorism în gusturi (legate de conținut și formă) al juriului.

La scurtmetraj de ficțiune a câștigat, ca la Premiile Gopo, „Havana, Cuba”, de Andrei Huțuleac – comedie fără umor, un simplu film de actori. Celelalte două nominalizări au fost „Celed”, de Anghel Damian, și „Afganistanii”, de Adrian Silișteanu.

Aș mai comenta un singur premiu, acordat de Asociaţia Criticilor şi Filmologilor: Premiul „George Littera”, împărțit de volumele „Sora mea din Australia”, o carte-album a criticului Magda Mihăilescu despre actrița Irina Petrescu, şi „Romanian Cinema Inside Out”, o carte colectivă de eseuri, apărută în engleză la Editura Institutului Cultural Român (cu ocazia retrospectivei de cinema românesc de anul trecut din cadrul Festivalului Europalia) și coordonată de criticul Irina Trocan. Ambele sunt volume indiscutabil meritorii, însă ignorarea cu adevărat a celei mai importante cărți de critică din 2019, „Viața, moartea și iar viața criticii de film”, de Andrei Gorzo, sugerează un anume bias din partea Asociaţia Criticilor şi Filmologilor (Dana Duma a precizat de pe scenă că premiul a fost decis de o comisie de trei critici: Manuela Cernat, Marilena Ilieșiu și Angelo Mitchievici).

Premiul „Ion Cantacuzino”, pentru publicistică, a fost obținut, echitabil, de Mihai Fulger, „pentru calitatea articolelor publicate în revista Film (revista oficială a UCIN, condusă de Dana Duma – n. r.) şi pe blogul Adevărul”.

Desfăşurată la Teatrul Naţional din Bucureşti, gala a fost prezentată de Cătălina Grama, alias „Jojo”, iar participanții au purtat mască și au păstrat distanța pe scenă și în sală, dar nu și la intrare, pe covorul roșu și la panoul foto, așa cum se vedea din transmisiunea în direct de pe postul de televiziune Cinemaraton (care difuzează non-stop filme româneşti). A fost un eveniment mai degrabă sobru (a.k.a. ponosit), cu doar câteva momente inspirate și cu o insistentă privire înapoi (de la fotografii cu „marii actori de altădată”, la reinterpretarea la pian de către Puiu Pascu a unor melodii din diferite filme populare de dinainte de 1989).

Premiile au fost înmânate mai mult de cântăreți, jurnaliști, sportivi, vedete de televiziune, și mai puțin de oameni de film. Iar poticnirile tehnice au marcat atât gala propriu-zisă, cât și transmisiunea TV. Cea mai deranjantă scăpare a fost la imaginile din filme care rulau pe ecran la anunțarea nominalizărilor: în loc ca fragmentele să fie diversificate și adaptate pe categorii, era proiectată, până la iritare, aceeași bucată din trailer.

Gafa a sărit în ochi în special la categoriile „actori în rol secundar”: deși Julieta Szonyi era nominalizată, în fragmentul de pe ecran ea nu a apărut deloc, fapt pe care l-a semnalat, pe bună dreptate, cu supărare la microfon, când a ridicat premiul, și care l-a făcut și pe Dorel Vișan, cel ce a înmânat trofeul, să exclame că așa se întâmplă când nu sunt bani (deşi găsirea unui monteur, fie şi la început de drum, nu ar trebui să fie o problemă pentru UCIN).

În privința transmisiunii TV, stângăciile ridicole de pe covorul roșu au culminat în timpul galei cu un moment penibil: la discursul lui Constantin Vaeni, emisia s-a întrerupt, iar pe ecran a intrat un video dubios aparent de pe YouTube, scos doar după mai multe secunde și înlocuit, timp de câteva minute, cu imagini din galele de anii trecuți, până la reluarea într-un final a live-ului.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.