Călin Netzer: „Îmi doresc ca publicul din România să se întoarcă din nou în sălile de cinematograf“
https://www.ziarulmetropolis.ro/calin-netzer-vorbeste-despre-pozi%e1%b9%adia-copilului/

Dupã succesul filmului ‘’Poziṭia Copilului’’, Călin Netzer a vorbit despre producṭia în sine, dar şi despre procesul creator

Un articol de Andrada Văsii|4 martie 2013

Dupã succesul răsunător pe care filmul ‘’Poziṭia Copilului’’ l-a avut la Festivalul de la Berlin, Călin Netzer a vorbit despre producṭia în sine, dar şi despre procesul creator.

Anticipând momentul 8 martie, în care filmul va intra în cinematografele româneşti, regizorul a declarat, pentru Agerpres, că este convins de primirea frumoasă de care va beneficia filmul.

Pentru Călin Netzer, filmul prezintă povestea universalã a relaṭiei dintre mamă şi fiu. În plus, regizorul este convins că mulṭi spectatori se vor regăsi, pe o parte sau alta, în povestea filmului. Vizionarea filmului se va traduce prin avantaje atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung-psihologice, dupã cum a declarat în timpul interviului.

‘’Luminiṭa Gheorghiu a fost în mintea mea de la bun început’’  

În decursul interviului realizat de cãtre Agerpres, Calin Netzer s-a arãtat convins de faptul că un premiu precum cel de la Festivalul de la Berlin va asigura un număr mai mare de spectatori în sală. În plus, regizorul şi-a manifestat speranṭele legate de cinematografia românească : publicul să se întoarcă în sălile de cinematograf. În accepṭiunea lui Netzer, filmul depăşeşte curentul minimalist şi se adreseazã spectatorului din România.

Referitor la distribuṭia filmului, Cãlin Netzer a recunoscut cã actriṭa Luminiṭa Gheorghiu a fost atât alegerea sa, cât şi a lui Rãzvan Rãdulescu, din momentul în care a început sã scrie scenariul. Chiar dacã personajul era construit, în urma unui casting, Luminiṭa Gheorghe a confirmat aşteptările tuturor. Talentul amândurora s-a tradus prin dispute şi prin momente frumoase.

Regizorul nu a diminuat aportul actorilor la succesul filmului, declarând în interviul luat de către Agerpres, că în mare măsură reuşita li se datoreazã. Deşi improvizaṭiile au fost puṭine, iar filmarea a decurs după un program bine stabilit, munca pentru realizarea filmului a început încă din 2009.

Lobby pentru finanṭare mai bunã

Călin Netzer a mai declarat că se regăseşte în sintagma ‘’noul val al cinematografiei româneşti’’, o categorie care speră să continue şi în viitor. In ceea ce priveşte finanṭarea artei cinematografice din România, Netzer a afirmat cã îi va susṭine pe Corneliu Porumboiu, Cristian Mungiu şi Cristi Puiu în încercarea acestora de a găsi soluṭii pentru finanṭarea cinematografiei din România.

Filmul este ‘’un fel de catharsis, un fel de uşurare psihologică’’

Întrebat care este semnificaṭia filmului ‘’Poziṭia Copilului’’ pentru el, Călin Netzer a afirmat cã filmul este un fel de catharsis, o uşurare psihologică. Producṭia vine, pentru regizor, ca o revărsare a unui cumul de lucruri specifice ultimilor ani.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.