„Când dragostea poartă pâslari” în regia lui Michele Modesto Casarin: Premieră la Teatrul Masca
https://www.ziarulmetropolis.ro/cand-dragostea-poarta-paslari-in-regia-lui-michele-modesto-casarin-premiera-la-teatrul-masca/

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, „Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca. Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii […]

Un articol de |11 octombrie 2012

O nouă premieră din seria commedia dell’arte, „Când dragostea poartă pâslari”, în regia cunoscutului Michele Modesto Casarin, va fi prezentată sâmbătă, de la ora 19,00, la Teatrul Masca.

Intriga piesei alternează momente comice cu momente dramatice, scene romantice şi scene amuzante, zgomotoase şi tradiţionale. Glumele, certurile, muzica, jocul măştilor şi costumele pitoreşti vor invita spectatorii într-o călătorie în Italia sfârşitului de secol al XVI-lea, într-un univers plin de culoare şi umor, se arată într-un comunicat.

„‘Când dragostea poartă pâslari’ este un spectacol de commedia dell’arte care conţine toate ingredientele necesare pentru a distra, a captiva şi a seduce publicul de toate vârstele. Aşa că, dragi spectatori, veniţi şi distraţi-vă. Spectacolul e pe cale să înceapă…”, este invitaţia lui Michele Modesto Casarin, potrivit comunicatului citat.

Textele au fost create pornind de la caracteristicile fiecărui actor, amintind astfel de începuturile commediei dell´arte, când aceştia se specializau pe o anumită tipologie şi imprimau personajelor nota personală.

„Colaborarea dintre Teatrul Masca şi un regizor laureat al Leului de Aur de la Veneţia, începută acum 3 ani, a devenit o constantă şi a atras publicul bucureştean. Jocul fabulos al actorilor, scenele inedite de travesti interpretate cu aplomb şi mult sarcasm de Anamaria Pîslaru şi Dora Iftode, replicile memorabile din Shakespeare, Moliere şi Goldoni sunt ingredientele unei comedii savuroase care poartă amprenta unui mare regizor, dar şi a unor actori talentaţi”, declară Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca, citat în comunicat.

Cunoscutul regizor italian Michele Modesto Casarin este la a cincea colaborare cu Teatrul Masca, după „Gemenii”, „Îndrăgostiţii”, „Regele cerb” şi „Venexia”.

Biletele pot fi achiziţionate de la sediul Teatrului Masca sau prin reţeaua Eventim.ro.

 

Sursa: Agerpres

10
/03
/23

Muzeului Național de Artă Contemporană celebrează joi, 16 martie, începând cu ora 17:00, fenomenul culturii vizuale contemporane din România prin „decontul vizual” al celor 192 de noutăți din colecția muzeului, dar și printr-o dezbatere cu invitați internaționali, care deschide seria de conferințe publice MNAC International Academy.

09
/03
/23

Teatrul Coquette vă invită, sâmbătă 11 martie, de la ora 11.00, la cea mai nouă producție pentru copii, „Legenda lui Martie”, și de la ora 19.00 la spectacolul „Doamne, ce zile minunate!” după Samuel Beckett. Duminică, tot de la ora 11.00, copiii sunt așteptați din nou la „Legenda lui Martie”.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

07
/03
/23

AnnArt Gallery găzduiește, în perioada 28 februarie - 25 martie 2023, expoziția „Treasury of forgotten places”, născută în urma unei rezidențe de artă în județul Bihor, initiață de creatorul de modă Dorin Negrău și care are ca scop principal conservarea patrimoniului unei lumi arhaice, ilustrând astfel firescul vieții simple.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.