„Când nu mai poţi, mai poţi un pas!”. În premieră la TVR 1, un documentar despre calea lui Tibi Uşeriu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cand-nu-mai-poti-mai-poti-un-pas-in-premiera-la-tvr-1-un-documentar-despre-calea-lui-tibi-useriu/

Este despre voinţă şi schimbare. Despre redarea încrederii, despre a renaşte din propria cenuşă. Documentarul „Pe cale – cu Tibi Uşeriu”, realizat de Ana Preda, ne spune povestea resetării campionului Tibi Uşeriu, un om cu un trecut greu de depăşit. Vedem filmul la TVR 1 vineri, 8 iunie, de la ora 21.00.

Un articol de Petre Ivan|7 iunie 2018

Oricât de jos ai cădea în viaţă, ai resurse nebănuite şi poţi renaşte din propria cenuşă, dacă ai sprijinul familiei, al celor foarte apropiaţi, dacă ţi se redă încrederea în tine.

„Când nu mai poţi, mai poţi un pas!” – este credinţa campionului absolut Tibi Uşeriu, triplu câştigător al celei mai dure competiţii din lume, ultramaratonul 6633 ARCTIC, trei ani la rând: 2016, 2017 şi 2018. Tibi Uşeriu este cel despre a cărui renaştere vom afla din documentarul Anei Preda, realizat de Casa de Producţie TVR şi pe care TVR 1 îl difuzează în premieră vineri, 8 iunie, de la ora 21.00.

„Filmul Pe cale – cu Tibi Uşeriu caută să afle ce resorturi interioare şi ce stimuli l-au ajutat pe Tibi Uşeriu să-şi remodeleze viaţa. Când, cum şi de ce s-a produs revelaţia schimbării? Ca noi toţi, Tibi este produsul mediului în care a trăit, o familie în care educaţia era bazată pe pedepse corporale, şcoala şi comunitatea abuzau la rândul lor de el.

A fost slugă a profesorilor, ciobanilor, părinţilor, bunicilor, a trăit o adolescenţă într-o Românie dezorientată, în tranziţie, fără perspective, din care tinerii plecau în străinătate pentru un trai mai bun, total nepregătiţi pentru ce-i aştepta, dar gata să facă orice pentru a dovedi că au reuşit”, ne dezvăluie Ana Preda, realizatoarea filmului.

 Documentarul „Pe cale – despre voinţă şi schimbare” vorbeşte despre resetarea lui Tibi Uşeriu, un om cu un trecut greu de depăşit. Fost infractor, condamnat pentru jaf armat şi închis într-o închisoare de maximă securitate în Germania, ajutat de familia lui, Tibi devine ultramaratonist de succes şi activist social.

„Povestea copilăriei sale este încă, din păcate, realitatea multor copii din România: violenţă în familie şi-n afara ei, lipsă de educaţie şi de îndrumare reală din partea părinţilor şi a profesorilor”, punctează Ana Preda.

 Valorile şi principiile vieţii se schimbă odată cu evoluţia/involuţia noastră, în funcţie de alegerile pe care le facem: dacă în copilărie Tibi şi fratele său, Alin, au fost învăţaţi să fure lemne din pădure, acum ei au ajuns să-i educe pe copii şi adulţi cum să protejeze pădurea, cum să planteze copaci, cum să se opună defrişărilor ilegale, să îi inveţe ce beneficii îţi poate returna natura, dacă n-o distrugi.

Pentru Tibi, TĂŞU (Asociaţia Tăşuleasa Social) e locul resetării sale, care i-ar fi schimbat destinul, dacă ar fi existat în timpul adolescenţei sale. Chiar şi aşa, Tibi îşi asumă atât ce ţine de trecutul său, cât şi prezentul.

Un element particular al documentarului este îmbinarea filmărilor reale cu animaţia, care vine să susţină povestea din trecutul personajului principal, dar e aleasă şi ca mijloc vizual de exprimare dramatică. Ilustraţia şi prelucrarea computerizată au fost realizate de Ioana Florea Nutz.   

Pe cale – cu Tibi Uşeriu este un film al Casei de Producţie TVR pentru TVR 1. În premieră, documentarul va fi difuzat de TVR 1 vineri, 8 iunie, de la ora 21.00. În avanpremieră, este organizată şi o proiecţie publică a documentarului – joi, 7 iunie, ora 20.00, The ARK (strada Uranus 150).

Echipa TVR

Regizor: Ana Preda

Ilustraţie şi animaţie: Ioana Florea Nuţ

Voice over: Andras Istvan Demeter

Imagine: Cristian Glodeală; Bogdan Drăghici

Sunet: Radu Paraschivescu

Editare: Ana Preda; Dragoş Smărăndescu

Grafică: Bogdan Drăghici

Ilustraţie muzicală: Camelia Vasile

PPS: Mihnea Ciulei

Producător: Ioana Mureşan

Autori filme TĂŞU:

Andrei Dăscălescu

Mircea Gherase

Mani Gutău

David Eşanu

Foto: „Când nu mai poţi, mai poţi un pas!”, Tibi Useriu – tvr.ro

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.