„Canibal” & „În ordinea dispariției”. Demoni
https://www.ziarulmetropolis.ro/canibal-in-ordinea-disparitiei-demoni/

CRONICĂ DE FILM. Producţia spaniolă „Canibal” are un schelet narativ arhetipal, cu inflexiuni de indie american, peste care este turnat un ambalaj de film european de festival. Filmul norvegian „În ordinea dispariţiei” este o reconfortantă comedie neagră pe un fundal de nămeţi nordici stropiţi pe alocuri cu sângele răzbunării.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 iulie 2014

„Canibal” este „povestea de dragoste a unui demon”. Inclusă în materialele de prezentare, propoziția rezumă fidel și fără rest filmul spaniolului Manuel Martin Cuenca, o operă cinematografică mult mai puțin opacă decât se străduiește să fie.

Prezentat la diverse festivaluri și premiat pentru imagine și plurinominalizat la Goya (inclusiv pentru dublul rol al tinerei actrițe românce Olimpia Melinte), „Canibal” este, în esență, un (pseudo)thriller minimalist.
Firul narativ este îndatorat unui film de gen tipic – în regiunea spaniolă Granada, un croitor singur, extrem de meticulos și calculat, are o pasiune pentru carnea tinerelor frumoase, pe care le vânează de fiecare dată când i se golește congelatorul. O astfel de carne, bine friptă și însoțită de un pahar de vin, pare singura sa mâncare. Asta e partea aparent scandaloasă.

Continuarea mult mai convențională (cu posibile trimiteri chiar spre basmul „Frumoasa și Bestia”) este interacțiunea croitorulului-canibal Carlos (interpretat de Antonio de la Torre, cunoscut de la Pedro Almodovar și Alex de la Iglesia, printre alții) cu o misterioară tânără din România, Alexandra, și, ulterior, mai ales cu sora geamănă a acesteia, Nina, ambele jucate, cu nuanțe remarcabile, de Olimpia Melinte.
La nivel formal, Cuenca apelează la multe cadre fixe, la elipse, la puține explicații, la dialoguri minimale și la un joc actoricesc reținut, în special în cazul experimentatului Antonio de la Torre. Toate acestea fac din „Canibal” un ușor de recunoscut film arthouse.

Spaniolul aruncă hainele estetice ale unui film european de festival pe scheletul narativ al unui indie american. Cuenca și directorul său de imagine (Pau Esteve Birba) caută o anumită picturalitate a cadrelor, o scoatere a poveștii din timp și o trecere a ei în arhetip.

Spaniolul nu reușește din păcate să-și ducă până la capăt mizele. „Canibal” nu este nici thriller care să te șocheze, nici povestea de neuitat a transfigurării unui demon prin iubire și nici cronica acid-bunueliană a unei societăți care naște monștri, așa cum este sugerat în unele momente. Cuenca etalează totuși un rafinat stil vizual, pândit însă de pericolul sterilității.

„Canibal” este distribuit de Transilvania Film și va intra în cinematografe din 11 iulie.

Rating: ●●●○○

in ordinea disparitiei

Regizat de norvegianul Hans Petter Moland, „În ordinea dispariției” sau, dacă vă este mai ușor, „Kraftidioten” este o reconfortantă comedie neagră în care actorul fetiș al danezului Lars von Trier, suedezul Stellan Skarsgard, joacă rolul unui cetățean model dintr-o comunitate izolată, pus pe răzbunarea fiului său ucis de către mafie. Totul într-un peisaj norvegian copleșit de nămeți.

Și cum unde există o grupare mafiotă mai e loc și de o altă grupare mafiotă, povestea degenerează într-o confruntare între gangsterii locali, conduși de un vegetarian cinic și ridicol, și gangsterii sârbi instalați cine știe cum în peisaj, al căror lider este un bătrân interpretat de Bruno Ganz.
Prins între ei este Nils (Skarskard), șoferul unui gigantic utilaj de deszăpezire de care se folosește în a se descotorosi de membri ai mafiei.

Proiectat în competiția din acest an la Festivalul de la Berlin, „În ordinea dispariției” este o semi-parodie a filmelor cu gangsteri. Dar mai ales o satiră care își alege ca ținte câteva din clișeele vehiculate despre o societate nordică precum cea norvegiană (cel puțin până la cazul Breivik): statul asistență, mersul fără greșeală al lucrurilor, rezistența la influențe etnice străine, presupusa lipsă a criminalității.

Moland păstrează convenția thriller-ului răzbunării, pe care o îndulcește serios cu gaguri și pastile de umor negru, ce merg de la ridiculizarea (chiar neortodoxă) a unor personaje și până la construcția mizanscenei, folosind din plin peisajul de iarnă.

Rating: ●●●○○

„În ordinea dispariției” este distribuit de Independența Film și va intra în cinematografe din 18 iulie.

Foto Canibal și În ordinea dispariției: captură film

21
/01
/15

Televiziunea HBO va putea fi urmărită gratuit de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH din România, în weekendul 23-25 ianuarie. Timp de trei zile, HBO îi invită pe telespectatori să urmărească, fără abonament, filmele şi serialele difuzate de această televiziune.

20
/01
/15

Drama "Leviafan/ Leviathan" a regizorului rus Andrei Zvyagintsev, nominalizată la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pe 2015, a stârnit o dezbatere aprinsă în Rusia, cineastul fiind acuzat de administraţia de la Kremlin că ponegreşte imaginea ţării.

20
/01
/15

Juriul Festivalului de Film de la Cannes va fi prezidat în 2015 de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen, laureaţi cu Palme d'Or în 1991, preşedinţia bicefală a juriului prestigiosului eveniment fiind o premieră în istoria acestuia.

20
/01
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Iulia Verdeş, 27 de ani, actriţă. E pe scenă de la cincisprezece ani. Profesionist, cu contract, cam de la majorat. A intrat la Teatru din a doua încercare, a fost în seriale la Pro TV, a jucat în scurtmetraje cu care a mers la festivaluri în toată lumea.

20
/01
/15

Regizoarele Ruxandra Ghiţescu, Natalia Saufert şi Cristina Groşan, monteurul Laszlo Istvan Dunai şi producătoarea Ioana Drăghici vor participa la secţiunea Berlinale Talents a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2015, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala germană.

16
/01
/15

De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea premiera mondială în selecția oficială a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5 – 15 februarie 2015), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din industria filmului.

15
/01
/15

Nominalizările la premiile Oscar 2015 au fost anunţate joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Samuel Goldwyn Theatre din Beverly Hills, cinematograful administrat de Academia de film americană, instituţia care decernează prestigioasele statuete.

15
/01
/15

CRONICĂ DE FILM După siroposul „Babel” (2006) și după melodrama destul de ieftină intitulată „Biutiful” (2010), „Birdman” este o neașteptată schimbare de ton și de stil pentru Alejandro Gonzalez Inarritu.

13
/01
/15

Documentarul "Lumea lui Geo Saizescu", de Dan Doroftei, despre viaţa şi creaţia cineastului prezentate prin poveşti spuse Maia Morgestern, Sebastian Papaiani şi Ileana Stana Ionescu, va fi proiectat pe 14 ianuarie, de la ora 19.30, la Cinema Union din Bucureşti.

13
/01
/15

Liam Neeson a restabilit ordinea în box office-ul românesc, week-end-ul trecut, şi s-a impus ca lider absolut al încasărilor, generând venituri de peste 1.500.000 RON şi un număr de aproximativ 80.000 spectatori, odată cu premiera filmului ,,Taken 3: Teroare în L.A.” pe marile ecrane din România.