CANNES 2017. Monica Bellucci, gazda ceremoniilor celei de-a 70-a ediții a festivalului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cannes-2017-monica-bellucci-gazda-ceremoniilor-celei-de-a-70-a-editii-a-festivalului/

Actriţa italiană Monica Bellucci (52 de ani) va fi gazda ceremoniilor de deschidere şi închidere a celei de-a 70-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes (17-28 mai). Juriul ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes va fi prezidat de cineastul spaniol Pedro Almodovar.

Un articol de Petre Ivan|21 martie 2017

Monica Bellucci are o lungă istorie de prietenie cu Festivalul de la Cannes: în 2000, ea a urcat pentru prima dată treptele pentru a prezenta ‘Under Suspicion’ de Stephen Hopkins.

Faimoasa actriță s-a întors, doi ani mai târziu, cu  Irreversible, filmul lui Gaspar Noé, care a șocat participanții la festival și a fascinat Croazeta printr-o dezbatere memorabilă.

În 2006 Monica Bellucci a fost membră a juriului prezidat de regizorul chinez Wong Kar-wai.

În anii următori, actrița italiană a revenit în selecția de la Cannes cu filmul ”Sanguepazzo” („Sânge nebun”, regia Marco Tullio Giordana) și „Ne te retourne pas” (regia Marina de Van, Franța).

În 2014, Bellucci a venit să prezinte pe Croazetă „Le meraviglie” (Minuni), peliculă lui Alice Rohrwacher, care a câștigat Marele Premiu al Juriului.

Foto: CANNES 2017. Monica Bellucci – facebook

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.

24
/05
/13

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.