Cantosurile domestice. O cronică, aproape
https://www.ziarulmetropolis.ro/cantosurile-domestice-o-cronica-aproape/

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puţini reuşesc să o depăşească. Încă şi mai puţini dintre supravieţuitori sunt poeţi.

Un articol de Andrei Crăciun|14 octombrie 2015

Îmi place – dimineața – să zăbovesc într-una dintre acele stații de metrou cu peronul pe partea stângă. Caut ochii călătorilor, iar călătorii își feresc ochii. Nimănui nu îi place să fie privit atât de devreme.

Uneori, le găsesc privirile și – atunci – încerc să văd ce duce fiecare. Fiecare duce ceva în privire. Sunt priviri de tineri și sunt priviri de bătrâni, sunt priviri de contabili și sunt priviri de studente la Litere și de studenți în științe economice, tot mai rar în chimie. Sunt priviri de bugetari, sunt priviri de artiști și sunt priviri de manageri de proiect, câteodată doar, căci managerii de proiect nu coboară în subteran.

Sunt priviri de îndrăgostiți și sunt priviri de oameni care caută doar un pretext ca să ucidă. Sunt privirile celor care îmbătrânesc, tot mai obosiți de viață, între o factură și următoarea.

Sunt priviri albastre și sunt priviri din care culoarea a fost evacuată. Sunt privirile goale ale celor care s-au predat. Nu port niciodată asupra mea o oglindă. Foarte rar îmi mai găsesc curajul de a privi spre mine.

Nu caut în privirile acestea nicio fereastră către nicio inimă. De mult nu mai cred în ferestre, și nici măcar în inimi. Dar se poate să fi învățat câte ceva despre oameni tot agățându-mă de ochii lor. Cred că aș putea să recunosc, destul de ușor, un poet. Poeții, însă, evită diminețile.

Desigur, ar fi mult mai ușor dacă fiecare om ar fi rugat să poarte cu sine o coală A4 pe care să aștearnă câteva cuvinte personale sau, poate, un simplu desen. Desigur, așa ceva ar fi posibil doar într-un lagăr. Nu ar fi chiar cel mai aspru dintre lagărele din istorie. Nu se întâmplă. Oamenii nu poartă cu ei scrisori în care să se recomande. Le rămân privirile.

Nu îl cunosc pe Radu Vancu. Nu l-am văzut. I-am citit cartea “4 A.M. Cantosuri domestice” (Casa de Editură Max Blecher, 2015), căzând pe rând în admirație și deznădejde. Admir poezia, de câte ori se întâmplă – atât de rar – să o întâlnesc. E prea puțină frumusețe în lume. Deznădăjduiesc de câte ori se întâmplă să citesc un asemenea poet, care poate să scrie cu sine însuși cu o asemenea cruzime asemenea adevăruri.

Radu Vancu se scrie, își schimbă biografia tragică pe câteva versuri cu care se va așeza în textele care se vor scrie în viitor despre literatură, dacă se va mai scrie ceva vreodată despre literatură, dacă va mai exista viitor.

Radu Vancu revine – obsesiv – la moartea tatălui său, care s-a sinucis. El i-a tăiat frânghia, constatând că erecțiile spânzuraților nu sunt o legendă. Cum să nu revii obsesiv la așa ceva?

Radu Vancu, poetul, s-a abătut o vreme în alcool și furie și meserii marginale. A fost salvat și el de o dragoste mare, singura care poate să salveze un poet, deși, la drept vorbind, puțini au norocul. Apoi a avut un fiu. Poezia sa capătă, odată cu paternitatea, nuanțele unui scepticism tot mai ponderat.

Radu Vancu scrie atât de frumos, atât de frumos, frumos ca Mircea Ivănescu, despre tot ce e mai urât pe lume, despre tot ce ni se ia atunci când ni se ia speranța. Radu Vancu scrie așa:

“Cantos XXXVIII

Noaptea aia de-acum 7-8 ani
când te plimbai prin Cisnădie
după 2 sau 3 zile de băut
suicidar, zapoi, cum spun rușii,

și în piața centrală din fața primăriei
te-ai apropiat de câinele care te privea
cu ochii lui tata, ai îngenuncheat lângă el
i-ai luat capul în palme și l-ai sărutat pe ochi,

el a încremenit așa, de spaimă sau de surpriză
sau știind, și ați rămas așa o vreme nedefinită
în ploaia care cădea cum cad toate ploile

peste oamenii și câinii care fraternizează –
îmbibată, adică, până în fiecare picătură
de-o nesimțire tipic și profund umană.”

După ce i-am citit cantosurile lui Radu Vancu, trei nopți la rând am visat același vis: că ne întâlnim, absolut întâmplător, într-o piață din Sibiu, nu neapărat cea mare, sau poate că eram pe un pod, și acolo eu îmi scot o pălărie, apoi o altă pălărie și o altă pălărie și o altă pălărie și o altă pălărie, toate albastre, privindu-i privirea, ca unui frate, în timp ce peste noi se ivesc zorile, și undeva în depărtare se aude pianul unui jazz-man și în dimineața aceea totul este poezie, totul este îndurabil.

Apoi, invariabil, urmează, din nou, realitatea cu peronul pe partea stângă.



01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]