Cantosurile domestice. O cronică, aproape
https://www.ziarulmetropolis.ro/cantosurile-domestice-o-cronica-aproape/

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puţini reuşesc să o depăşească. Încă şi mai puţini dintre supravieţuitori sunt poeţi.

Un articol de Andrei Crăciun|14 Octombrie 2015

Îmi place – dimineața – să zăbovesc într-una dintre acele stații de metrou cu peronul pe partea stângă. Caut ochii călătorilor, iar călătorii își feresc ochii. Nimănui nu îi place să fie privit atât de devreme.

Uneori, le găsesc privirile și – atunci – încerc să văd ce duce fiecare. Fiecare duce ceva în privire. Sunt priviri de tineri și sunt priviri de bătrâni, sunt priviri de contabili și sunt priviri de studente la Litere și de studenți în științe economice, tot mai rar în chimie. Sunt priviri de bugetari, sunt priviri de artiști și sunt priviri de manageri de proiect, câteodată doar, căci managerii de proiect nu coboară în subteran.

Sunt priviri de îndrăgostiți și sunt priviri de oameni care caută doar un pretext ca să ucidă. Sunt privirile celor care îmbătrânesc, tot mai obosiți de viață, între o factură și următoarea.

Sunt priviri albastre și sunt priviri din care culoarea a fost evacuată. Sunt privirile goale ale celor care s-au predat. Nu port niciodată asupra mea o oglindă. Foarte rar îmi mai găsesc curajul de a privi spre mine.

Nu caut în privirile acestea nicio fereastră către nicio inimă. De mult nu mai cred în ferestre, și nici măcar în inimi. Dar se poate să fi învățat câte ceva despre oameni tot agățându-mă de ochii lor. Cred că aș putea să recunosc, destul de ușor, un poet. Poeții, însă, evită diminețile.

Desigur, ar fi mult mai ușor dacă fiecare om ar fi rugat să poarte cu sine o coală A4 pe care să aștearnă câteva cuvinte personale sau, poate, un simplu desen. Desigur, așa ceva ar fi posibil doar într-un lagăr. Nu ar fi chiar cel mai aspru dintre lagărele din istorie. Nu se întâmplă. Oamenii nu poartă cu ei scrisori în care să se recomande. Le rămân privirile.

Nu îl cunosc pe Radu Vancu. Nu l-am văzut. I-am citit cartea “4 A.M. Cantosuri domestice” (Casa de Editură Max Blecher, 2015), căzând pe rând în admirație și deznădejde. Admir poezia, de câte ori se întâmplă – atât de rar – să o întâlnesc. E prea puțină frumusețe în lume. Deznădăjduiesc de câte ori se întâmplă să citesc un asemenea poet, care poate să scrie cu sine însuși cu o asemenea cruzime asemenea adevăruri.

Radu Vancu se scrie, își schimbă biografia tragică pe câteva versuri cu care se va așeza în textele care se vor scrie în viitor despre literatură, dacă se va mai scrie ceva vreodată despre literatură, dacă va mai exista viitor.

Radu Vancu revine – obsesiv – la moartea tatălui său, care s-a sinucis. El i-a tăiat frânghia, constatând că erecțiile spânzuraților nu sunt o legendă. Cum să nu revii obsesiv la așa ceva?

Radu Vancu, poetul, s-a abătut o vreme în alcool și furie și meserii marginale. A fost salvat și el de o dragoste mare, singura care poate să salveze un poet, deși, la drept vorbind, puțini au norocul. Apoi a avut un fiu. Poezia sa capătă, odată cu paternitatea, nuanțele unui scepticism tot mai ponderat.

Radu Vancu scrie atât de frumos, atât de frumos, frumos ca Mircea Ivănescu, despre tot ce e mai urât pe lume, despre tot ce ni se ia atunci când ni se ia speranța. Radu Vancu scrie așa:

“Cantos XXXVIII

Noaptea aia de-acum 7-8 ani
când te plimbai prin Cisnădie
după 2 sau 3 zile de băut
suicidar, zapoi, cum spun rușii,

și în piața centrală din fața primăriei
te-ai apropiat de câinele care te privea
cu ochii lui tata, ai îngenuncheat lângă el
i-ai luat capul în palme și l-ai sărutat pe ochi,

el a încremenit așa, de spaimă sau de surpriză
sau știind, și ați rămas așa o vreme nedefinită
în ploaia care cădea cum cad toate ploile

peste oamenii și câinii care fraternizează –
îmbibată, adică, până în fiecare picătură
de-o nesimțire tipic și profund umană.”

După ce i-am citit cantosurile lui Radu Vancu, trei nopți la rând am visat același vis: că ne întâlnim, absolut întâmplător, într-o piață din Sibiu, nu neapărat cea mare, sau poate că eram pe un pod, și acolo eu îmi scot o pălărie, apoi o altă pălărie și o altă pălărie și o altă pălărie și o altă pălărie, toate albastre, privindu-i privirea, ca unui frate, în timp ce peste noi se ivesc zorile, și undeva în depărtare se aude pianul unui jazz-man și în dimineața aceea totul este poezie, totul este îndurabil.

Apoi, invariabil, urmează, din nou, realitatea cu peronul pe partea stângă.



23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Se obișnuiește să se spună ca Miguel de Cervantes (simbolul literaturii spaniole) și William Shakespeare (cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză) au decedat in aceeasi zi, 23 aprilie (1616). Acest lucru este însă imposibil, deoarece, chiar dacă au murit in aceeași dată, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania se adoptase cel gregorian. O interesantă explicație a acestei frumoase ficțiuni calendaristice găsim pe blogul eseistului, filosofului și publicistului Valeriu Gherghel, http://filosofiatis.blogspot.com.

18
/04
/19

Plasat în Mexic, la sfârșitul anilor '60, „Sălbaticul” lui Guillermo Arriaga este un roman pe viață și pe moarte, în care scriitorul își arată din plin măiestria, în 725 de pagini de literatură la cel mai înalt nivel.

Page 1 of 9112345...102030...Last »