Cănuță, om sucit, pe strada Sapienții, 11 bis (via Florin Iaru) – ultima parte
https://www.ziarulmetropolis.ro/canuta-om-sucit-pe-strada-sapientii-11-bis-via-florin-iaru-ultima-parte/

(ultima parte) Cobor încă patru kilometri spre sud, spre Nidri. Mă uit cu atenţie pe partea stîngă, unde ar trebui să văd, cum mi se spusese, o biserică, o brutărie, Euro Rent şi apoi biroul de turism. Îl văd, dar, cum să vă spun?, îmi circulă printre sinapse, obsesiv, prea cunoscutul vers „Lasciate ogni speranza, o voi che entrate”.

Un articol de |14 august 2019

Nimeni de acolo nu știe nimic – alte glasuri, alte companii. Explic în dreapta și-n stînga cum am încurcat datele, convins fiind că nu sînt nici primul, nici ultimul, dar că drama mea, bine jucată, va smulge compasiune și o cameră. Ghinion. Tot ce obțin e un număr de telefon, al unei fete, Marcela. Domnișoara Marcela nu e acolo, e pe mare, cu turiștii.

Cătrănit, mă trag la un local, Roots, măcar să mănînc ceva. Se știe, norocul cere de mîncare. Bere, țațiki și pește. Se mănîncă binișor aici. Fac calcule în minte, deschid Booking.com, vacanța e f(…)ă.
Cînd să cer cafeaua, sună telefonul. La telefon, vocea, Raluca, destinul mă iau cu binișorul:

— Să știți că e complicat. E vineri. Acum căutăm o rezolvare, stați liniștit, nu vă lăsăm așa. Dar v-o dau la telefon pe colega mea Lucia. Ea știe mai bine.
Alta acum, îmi zic. Sigur că e psihologul firmei, mă ia cu un discurs motivațional.

— Bună ziua, zice o altă voce, la fel de catifelat-optimistă. Am să vă rog să aveți răbdare cîteva minute. Am contactat toți operatorii noștri din zonă, trebuie, din pămînt, din iarbă verde, să găsim ceva onorabil. Nu vă panicați. Revenim în cel mai scurt timp.

Fiecare „nu vă panicați” mă trage în jos cu mai multă putere. Dar, în oceanul ăsta de nefericire vacanțieră, cuvintele „ceva onorabil” sună ca un cîntec de sirenă.

Mă agăț de paiul ăsta, cu gîndul logic care urmează. Dacă e vorba de ceva onorabil, înseamnă că deja au găsit ceva neonorabil, deci am să pot dormi pe undeva.

Vine a doua bere (vă recomand Mamos) și, odată cu ea, încă un telefon. Evident, domnișoara Raluca:
— Să știți că nu v-am găsit ceva echivalent. Și mai e ceva, e în două locuri. Sunteți de acord? Sau mai căutăm?

Cad pe gînduri, ca și cum chiar m-aș gîndi.
— Nu mai căutăm. Lăsați așa.
— Să știți că, pînă luni, prima locație e așa și așa, dar are piscină.
— Nu contează.
Aș vrea eu să fac pe înțepatul, dar nu-mi iese.

— Dar a doua e super, e pe malul mării, e lux. Un hotel proaspăt construit, de-abia l-au băgat în circuit.
— OK, și cum procedez? Sînt pierdut în Nidri.
— Mergeți înapoi la agenție și căutați-l pe Theo, care e managerul de rezervări… Curaj! Lucia vă ține pumnii.

Zis și făcut. Mă întorc, intru în clădirea de sticlă și, în fund, pe dreapta, într-o cușcă de sticlă, văz doi bărbați. Intru, dau să mă prezint, și cel din stînga, grec-grec, îmi înșfacă mîna, mi-o scutură și mă ia tare:
— Ah, my frend Florin! You are very, very lucky.

Aflu, cu ocazia asta, că, în ultimul moment, adică azi, cineva a renunțat la un sejur. Camera (sau ce-o fi) a rămas liberă pînă luni. Apoi, Theo îi face semn celuilalt să ne ducă într-acolo. Omul încalecă pe scuter și pornim. Ocolim ce ocolim, lăsăm în urmă drumul principal, intrăm într-un soi de pădurice și acolo… ce să vezi? Minune dumnezeiască. Băi, era mai bine decît cu gîndul nu gîndisem.

Mesagerul mă întreabă dacă e OK. Aș vrea să-i zic insului din fața mea de o mie de ori ευχαριστώ. Dar, ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat, toată nefericirea s-a topit fulgerător și a lăsat loc multor cutii de bere. În piscină.
Gata.

P.S.: Unii ar fi gata să spună că ceea ce am scris e publicitate mascată. O fi. Nu-mi pasă. Dar, cum mi s-a întîmplat mie, îmi scot masca și zic: „Merci, Raluca Hatmanu, orinde ai fi!”

*

Florin Iaru este poet, prozator, fost membru al celebrului Cenaclu de luni, iar de câțiva ani încoace organizează împreună cu Marius Chivu unele dintre cele mai de succes ateliere de creative writing din țară.

Foto: Nidri, Florin Iaru – facebook

01
/10
/12

Istoricul britanic marxist Eric Hobsbawm, autorul celebrului volum „The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, a murit luni, la Londra, la vârsta de 95 de ani, a anunţat fiica lui „A murit din cauza unei pneumonii, la primele ore ale dimineţii”, a precizat Julia Hobsbawm. Născut pe 9 iunie 1917 în oraşul egiptean […]

01
/10
/12

Pianistul Richard Clayderman, supranumit „Prince of Romance”, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 martie 2013, potrivit unui comunicat al organizatorilor, Phoenix Entertainment. Richard Clayderman le va oferi romanticilor de toate vârstele aproximativ două ore de reverie, timp în care publicul va avea şansa să asculte şi melodii de succes internaţional, […]

01
/10
/12

Primul Festival internaţional al orchestrelor radio – „RadiRo” -, desfăşurat la Bucureşti în perioada 23 – 29 septembrie, a dovedit că această iniţiativă a fost una de succes, susţine, într-un comunicat organizatorul manifestării, Radio România. Evenimentul le-a oferit iubitorilor de cultură posibilitatea de a rămâne în contact cu vedetele „primei ligi” a muzicii clasice europene […]

01
/10
/12

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a demarat luni proiectul „Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

01
/10
/12

Cea de-a doua ediţie a evenimentului „Zilele culturii ruse” se va desfăşura în perioada 20 noiembrie -7 decembrie la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în România.   Evenimentul va începe pe 20 noiembrie cu o expoziţie de pictură cu vânzare organizată de centrul de artă rusesc „Heart of art” Moscova, în sala de […]

01
/10
/12

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters. Rushdie /65 de ani/, care tocmai şi-a lansat o autobiografie referitoare la anii petrecuţi în […]

01
/10
/12

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]

01
/10
/12

‘Vila Klimt’ din Viena, care i-a servit de atelier pictorului austriac Gustav Klimt din 1911 până în 1918, anul morţii sale, şi-a redeschis porţile duminică, după o renovare care s-a ridicat la 2 milioane de euro, finanţată de statul austriac, relatează afp.com. Vila, aflată în vestul Vienei, nu mai seamănă prea mult cu cea care […]

01
/10
/12

1875 – Ion Creangă a debutat în revista „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori”. Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”. (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889) 1855 – A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial sub conducerea […]

28
/09
/12

Albumul „Maşinile Regelui”, apărut la Editura Curtea Veche Publishing, aparţinând Principelui Radu al României, a fost lansat, vineri, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Lansarea, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta, a sărbătorit o pasiune de peste opt decenii a Regelui Mihai I al României – automobilul. „Maşinile regelui fac parte din […]

28
/09
/12

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel aniversează, duminică, cinci ani de la întronizare (30 septembrie 2007), evenimentul fiind marcat prin organizarea unei serii de manifestări, informează, vineri, Biroul de presă al Patriarhiei Române.   Patriarhul va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, de la ora 9.30, înconjurat de ierarhii membri ai Sfântului Sinod al BOR. După […]

28
/09
/12

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din […]

28
/09
/12

‘După dealuri’ este un film excelent, chiar dacă nu ca ‘lovitura de trăsnet’ intitulată ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, iar concepţia strălucitoare a regizorului Cristian Mungiu pare să fi devenit tot mai puternică, scrie Farran Smith Nehme pe blogul New York Post, despre ultima peliculă a celui mai titrat cineast român al momentului, […]

28
/09
/12

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926). 1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. […]

27
/09
/12

Dorina Lazăr, directorul Teatrului Odeon, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor este un omagiu adus personalităţilor care s-au distins prin creaţia lor artistică în domeniul culturii şi comunicării sau prin contribuţia adusă la […]

27
/09
/12

Un spectacol bazat pe o piesă japoneză a dramaturgului Chikamatsu Monzaemon va fi jucat, în premieră, de actori europeni, pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, prima reprezentaţie fiind programată joi seară. „O poveste japoneză” reprezintă debutul regizorului japonez Masahiro Yasuda pe scena teatrală din România, spectacolul fiind o adaptare după piesa „Asasinarea unei […]