Cap de copil, de Nicolae Tonitza, estimat între 60.000 şi 90.000 de euro, la Artmark
https://www.ziarulmetropolis.ro/cap-de-copil-de-nicolae-tonitza-estimat-intre-60-000-si-90-000-de-euro-la-artmark/

Tabloul „Cap de copil”, de Nicolae Tonitza, cu o valoare estimată între 60.000 şi 90.000 de euro, va fi scos la vânzare pe 22 aprilie, la Licitaţia de Primăvară a casei Artmark din Bucureşti. Realizată după încheierea şederii la Vălenii de Munte, opera marchează îndepărtarea artistului de expresia gravă, neliniştită a stilisticii anilor anteriori.

Un articol de Petre Ivan|15 aprilie 2015

Cap de copil” declanşează o nouă perioadă de creaţie în cariera lui Tonitza, fiind una dintre cele valoroase pânze realizate de artist la mijlocul anilor 1920. Capodopera aparţine unei importante colecţii bucureştene.

De asemenea, potrivit site-ului Artmark, tabloul „Ţărăncuţă cu fuior”, de Nicolae Grigorescu, estimat între 60.000 şi 90.000 de euro, va fi scos la vânzare la licitaţia organizată de Artmark.

Un alt tablou scos la licitaţie este „Tulpanul roşu”, de Ion Theodorescu-Sion, cu o valoare estimată cuprinsă între 18.000 şi 25.000 de euro.

Opera a făcut parte din colecţia diplomatului român Vasile Stoica, ce a fost preluată în 1977 de Muzeul Naţional de Artă al României, iar, după căderea regimului comunist, în urma unui şir lung de procese, a fost restituită moştenitorilor diplomatului, în cursul anului 2009.

Operele fac parte din Licitaţia de Primăvară, colecţia putând fi admirată la sediul Artmark până pe 21 aprilie. Licitaţia va avea loc pe 22 aprilie, de la ora 19.30, la Athénée Palace Hilton.

Iubitorii de artă se vor putea delecta vizual cu opere semnate de Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Iosif Iser, Ion Theodorescu-Sion, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Kimon Loghi, Octav Băncilă, Dumitru Ghiaţă, Adam Bălţatu, Leon Biju şi mulţi alţii.

Foto: Cap de copil – wikipedia

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.