Capodoperele beethoveniene la Sala Radio: „Imperialul” și „Eroica”
https://www.ziarulmetropolis.ro/capodoperele-beethoveniene-la-sala-radio-imperialul-si-eroica/

Vineri, 11 februarie 2022 (de la 19.00), la Sala Radio, SEARA BEETHOVEN se va desfăşura sub bagheta dirijorului german CHRISTOPH  KÖNIG, care a urmat studii de perfecţionare sub tutela unor celebri muzicieni, ca Sergiu Celibidache şi Sir Colin Davis. Începând din stagiunea 2023 – 2024, Christoph König va prelua conducerea orchestrei simfonice a radioteleviziunii spaniole.

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2022

Titanul de la Bonn. O forță a naturii dezlănțuite. Un Prometeu al muzicii cum l-a numit Bizet, creatorul operei Carmen. „Un colos dincolo de înțelegerea majorității muritorilor” – cum l-a definit celebrul violonist Yehudi Menuhin. Beethoven își „dispută” cu Bach și Mozart poziția de cel mai mare compozitor al lumii, ceea ce este, în final, o problemă de gust. După ce, în 2020, întregul mapamond a aniversat Anul Internațional Beethoven – la 250 de ani de la nașterea compozitorului – ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO revine cu un eveniment dedicat integral marelui muzician.

Dintre sutele de lucrări compuse în peste 40 de ani de creație, programul evenimentului de la Sala Radio reunește două „piese de rezistență” din opera beethoveniană: Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră – Imperialul și Simfonia nr. 3 – Eroica. Compus în 1809, la Viena, celebrul concert de pian a reprezentat o revoluție în lumea muzicii: era prima oară când un compozitor crea un astfel de dialog sonor între pian – ca instrument solist – și orchestră, model pe care ulterior l-au preluat alți mari compozitori ce au urmat, ca Liszt, Brahms, Ceaikovski, Rahmaninov ș.a. În concertul de la Sala Radio îl veți aplauda în ipostază solistică pe pianistul RĂZVAN DRAGNEA.

Creată în 1804, Simfonia nr. 3 – Eroica este o piatră de hotar ce marchează creația muzicală de până atunci, ridicând genul simfonic la o altă dimensiune, inclusiv prin faptul că era mult mai lungă decât orice simfonie compusă anterior și implica numeroase dificultăți tehnice pentru o orchestră. Inițial, compozitorul dedicase lucrarea sa lui Napoleon, pe care îl considera o întruchipare a idealurilor de democratice ale Revoluției Franceze. Ulterior, când Napoleon s-a autoproclamat împărat, Beethoven s-a simțit profund dezamăgit, și-a retras dedicația, considerând că Napoleon și-a urmat în final ambițiile proprii și a abdicat de la idealurile sale.

Din anul 2010, dirijorul german CHRISTOPH KÖNIG este dirijor principal și director muzical al ansamblului Solistes Européens din Luxembourg. A debutat ca dirijor în SUA în 2010 și de atunci sub bagheta sa au evoluat orchestrele simfonice din Pittsburgh, Indianapolis, New Jersey, Houston, Oregon, Toronto și celebrul ansamblu Los Angeles Philharmonic.
Între 2009 și 2014 a fost dirijor principal pentru Orquestra Sinfónica do Porto Casa da Música – Portugalia, ansamblu alături de care a făcut turnee în Europa și Brazilia. Între 2003 și 2006 a ocupat aceeași funcție la Malmö Symphony Orchestra – Suedia și a fost dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonice din Gran Canaria – Spania.

Colaborările sale includ apreciate ansambluri europene ca Staatskapelle Dresden, Orchestre de Paris, Netherlands Philharmonic, Wiener Concertverein, Warsaw Philharmonic Orchestra, Danish National Symphony, Royal Philharmonic Orchestra, BBC National Orchestra of Wales, Mozarteum Orchestra Salzburg, Beethoven Orchestera Bonn, BBC Scottish Symphony Orchestra.

RĂZVAN DRAGNEA a obținut, în 2003, premiul al III-lea al Concursului Internațional „George Enescu” – secțiunea de pian, distincție ce se alătură altor premii câștigate în România sau în străinătate. Pianistul român a fost semifinalist la Concursul Internațional din Pretoria, Africa de Sud, în anul 2000, a câștigat medalia de argint la Concursul Internațional de Pian din Porto, în 2002, iar în următorul an a obținut premiul al III-lea la Lory Walfish International Piano Competition. În anul 2006 a primit Premiul de Interpretare la China Shenzen International Piano Concerto Competition.

În 1991, la doar 12 ani, a debutat alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Iosif Conta, interpretând Concertul pentru pian nr. 21 de Mozart. Turneele l-au purtat în țări ca Africa de Sud, Japonia, Germania, Franța, Italia, Portugalia, Islanda. A susținut numeroase concerte în compania orchestrelor filarmonice din țară și a celor mai prestigioși dirijori români.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Accesul în Sala Radio va fi permis doar în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare. Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.