Caramitru cere Comisiei de cultură să nu abroge legea timbrului cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/caramitru-cere-comisiei-de-cultura-sa-nu-abroge-legea-timbrului-cultural/

Prezent la deschiderea celei de-a XVIII-a ediţii a Galei Tânărului Actor – HOP, preşedintele UNITER, Ion Caramitru, director al TNB, a declarat că, alături de conducătorii celorlalte uniuni de creaţie din România, respinge proiectul deputatului PSD Mihai Sturzu, prin care se cere abrogarea legii timbrului cultural, proiect aflat în dezbaterea Comisiei de cultură din Senat.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2015

„Sunteți primii auditori a unui moment cvasiistoric, aș spune eu, pentru că vin din Senatul României, de la Comisia de cultură care a dezbătut cu președinții uniunilor de creatori inițiativa legislativă a unui deputat, pe numele lui Mihai Sturzu, care cere, în mod imperios, anularea, abrogarea legii timbrului cultural, votată în Parlament acum 21 de ani și din care trăiesc uniunile de creatori”, a afirmat marți seară Ion Caramitru în deschiderea evenimentului.

El a subliniat că abrogarea acestei legi ar avea efecte negative și asupra galei, care este finanțată cu fonduri asigurate și din această taxă.

Susținându-și această teză, absolut dementă, pe care toți cei prezenți, inclusiv majoritatea, dacă nu toți cei care erau de față din comisia respectivă, i-au criticat-o ca fiind o aberație, omul a spus „dacă veți accepta legea mea și dacă această lege pe care o inițiez va abroga legea timbrului cultural vom da o lovitură de moarte comunismului” – Ion  Caramitru, președintele UNITER

Caramitru a menționat, în context, că i-a spus președintelui Comisiei de cultură din Senat, Georgică Severin, că tinerii artiști nu au locuri de muncă în condițiile în care în Teatrul Național București nu s-au mai organizat de nouă ani concursuri pentru angajarea de tineri actori.

Directorul TNB a afirmat că este nevoie de „o lege care să permită accesul pe contracte determinate în teatre”.

„Teatrul Național are patru săli care trebuie să joace seară de seară și noi nu avem actori”, a mai spus Ion Caramitru.

Foto: Ion Caramitru – uniter.ro

19
/01
/15

Gaiţele, Ţarul Ivan îşi schimbă meseria, Nebun din dragoste, Ultimul Don Juan, Un pic prea intim, Blifat, Titanic Vals, Mecanica inimii, Jack şi Vrejul de Fasole, Crăiasa zăpezii, La vita e bella, Akasă şi multe alte spectacole în săptămâna 19 - 25 ianuarie.

19
/01
/15

"Aprobarea celorlalţi este un stimulent de care este bine uneori să ne ferim". - Paul Cézanne (19 ianuarie 1839 - 23 octombrie 1906), considerat cel mai mare înnoitor al picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea.

18
/01
/15

Știrile aveau titluri asemănătoare: ”A murit Valentin Nicolau, fost director TVR”. Lumea s-a întors la civilizația orală, oamenii din peșterile de ciment se adună în jurul focului catodic să asculte povești breaking news, așa că funcția de președinte al TVR dă titlul, pe galben. Am avut o strângere de inimă, era ca și cum, la moartea lui Eminescu, s-ar fi titrat: ”A murit un corector al ziarului Timpul”!

18
/01
/15

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită, luni, 19 ianuarie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, la audiţia cu public a spectacolului: ,,Marea iubire a lui Sebastian”; scenariu radiofonic de Diana Mihailopol, inspirat din volumul de memorii Artistul şi oglinda al actriţei Leny Caler.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

16
/01
/15

De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea premiera mondială în selecția oficială a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5 – 15 februarie 2015), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din industria filmului.

16
/01
/15

Adrien Mondot şi Claire Bardainne, doi artişti francezi, s-au gândit să îmbine mixajul video cu dansul, iar rezultatul creat a fost un show unic, cu un puternic impact vizual.