Caramitru: Sala Mare a TNB va fi inaugurată cu un spectacol surpriză marca Dan Puric
https://www.ziarulmetropolis.ro/caramitru-sala-mare-a-tnb-va-fi-inaugurata-cu-un-spectacol-surpriza-marca-dan-puric/

Teatrul Naţional Bucureşti a fost inaugurat, astăzi, în prezenţa conducerii instituţiei şi a mai multor oameni politici. Directorul Ion Caramitru a anunţat că, după recepţia lucrărilor, pe 30 noiembrie, şi probele tehnice, primul spectacol pus în scenă în Sala Mare renovată va fi realizat de Dan Puric.

Un articol de Petre Ivan|10 noiembrie 2014

Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) a fost supus unor lucrări de reabilitare şi restaurare, în cadrul unei investiţii de aproximativ 60 de milioane euro, iar proiectul a pornit de la necesitatea consolidării antiseismice a clădirii. Recepția lucrărilor de reabilitare se va face pe 30 noiembrie, spune directorul TNB, Ion Caramitru.

Ulterior, timp de 3 luni, constructorul poate remedia problemele semnalate de artiști. TNB are 5 săli de teatru noi, dintre care una pe acoperiș – pentru spectacolele prezentate în timpul verii – și Sala Mică, destinată tinerilor actori.

Potrivit declaraţiilor anterioare ale reprezentanţilor TNB, odată încheiate lucrările de reabilitare, teatrul dispune de şapte spaţii de joc: Sala Mare (900 de locuri), Sala Mică (250 de locuri), Sala Studio (598 de locuri), Sala Atelier (300 de locuri), Sala Pictura (286 de locuri), Sala Media şi Amfiteatrul în aer liber.

Sălile Teatrului Naţional, după încheierea lucrărilor de reabilitare, sunt rezervate atât spectacolelor permanente ale instituţiei, cât şi spectacolelor realizate de studenţi şi mini-stagiunilor unor teatre invitate.

„Primul spectacol pe scena Sălii Mari a TNB va avea loc puțin mai târziu pentru că utilarea tehnică a sălii trebuie făcută în detaliu. Există întotdeauna o perioadă de probe”, a declarat Ion Caramitru.

Teatrul Național București

Teatrul Național București

„Prima premieră, să zic așa, va fi un spectacol surpriză al lui Dan Puric după celebra lucrare clasică Înșiră-te, Mărgărite!”, a mai spus directorul Teatrului Național București. Caramitru a precizat și faptul că „prima demolare a unui edificiu comunist s-a produs la TNB. Faţada Teatrului Național București comandată de Ceauşescu a dispărut”.

Foto: Ion Caramitru, TNB – tnb.ro

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.