Caravana Docuart anunță orașele și filmele celei de-a 4-a ediții
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-docuart-anunta-orasele-si-filmele-celei-de-a-4-a-editii/

Asociaţia pentru film documentar românesc Docuart organizează în perioada martie – iunie 2017 cea de-a 4-a ediţie a Caravanei Docuart, în cadrul căreia sunt anunţate proiecţii la Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Satu Mare, Gherla, Târgu Jiu, Arad şi Vălenii de Munte.

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2017

­Caravana reprezintă o extensie a festivalului București Docuart Fest (BDF), din cadrul căruia este extrasă o selecție de filme pe care proiectul le face cunoscute publicului cinefil în mai multe orașe ale țării.

În 2017, evenimentul adaugă destinații noi pe hartă, urmărindu-și țelul de a aduce filmul documentar românesc în zone în care fenomenul cinematografic este aproape inexistent.

Producțiile înscrise pe lista Caravanei aparțin unor tineri regizori români și unora consacrați deopotrivă, majoritatea premiate la Docuart Fest 2016. În această selecție se disting suflul tânăr și viziunea cineaștilor la început de drum. Din acest segment fac parte filme precum 10:34 to Belgrade (R. Ioana Grigore), Stories in Tea Cups (R. Mirona Radu), Perfection is Forever (R. Mara Trifu) sau Capoeira, dansul libertății (R. Rista Enxhi). Unele sunt coproducții cu Marea Britanie, China și Serbia și ating teme sociale, politice și filosofice.

Lista filmelor continuă cu Proiecționistul, un documentar hibrid în regia lui Norbert Fodor, Ultimul căldărar (R. Cosmin Bumbuț și Elena Stancu) – un film despre o meserie pierdută, premiat pentru cea mai bună imagine la BDF 2016, Imagini din Vis (R. Sorin Luca) – câștigătorul Caravana Docuart marelui trofeu Docuart pentru „povestea unui personaj cât o lume”, Angela (R. Botond Pusok) – un fragment de viață din sânul unei minorități, 100 de movile prin care regizorul Max Ciorbă propune o călătorie antropologică prin muzica românească de astăzi, Doar o răsuflare (R. Monica Lăzurean-Gorgan) – film despre iubire și credință – și Un film mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos (R. Cornel Mihalache) proiectat în secțiunea „Variațiuni, despre oameni și locuri”, în premieră, la Docuart Fest 2016.

„Selecția de filme din această ediție formează un colaj de realități care sunt vag sau deloc cunoscute, realități spre care dorim să atragem privirile și mințile oamenilor. Caravana Docuart intenționează să facă mai cunoscut farmecul documentarelor vii și cuprinzătoare, după cum le-am perceput în ediția de festival ce-a trecut”, Daniela Apostol, președintele asociației Docuart.

Proiecțiilor li se vor alătura și realizatorii filmelor pentru sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul. Acest proiect are ca scop popularizarea și încurajarea producției de documentar românesc, stimulând atât regizorii, cât și spectatorii în desfășurarea evenimentului.

Caravana Docuart este co-finanțată de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) și Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Accesul la proiecțiile Caravanei este liber.

Foto: Caravana Docuart – caravana.docuart.ro

15
/11
/13

Cristian Tudor Popescu îi invită pe telespectatorii Pro Cinema astăzi, de la ora 22:00, la vizionarea comediei noir Adio Lenin!, nominalizată la premiile Bafta şi Globul de Aur, categoria cel mai bun film străin.

15
/11
/13

Echipa Ultimul Zburator continuă, aşa cum a promis, şirul de evenimente care pregătesc lansarea primului film în realism magic din România, care va avea loc pe 14 februarie 2014 – Valentine’s Day.

15
/11
/13

CRONICĂ DE FILM A patra experienţă de regizor a lui Dan Chişu în tot atâţia ani, „Déjà Vu” este un film cu pretenţii de experiment, în care jocul bun al actriţelor Ioana Flora şi Mirela Oprişor şi gustul pentru farsă nu ascund pe deplin senzaţia de improvizaţie.

12
/11
/13

Iniţiat în 2012 de către criticul de film Irina-Margareta Nistor, Festivalul de Psihanaliza şi Film este replica adaptată României a European Psychoanalytic Film Festival prezidat de regizorul italian Bernardo Bertolucci şi condus de psihanalistul Andrea Sabbadini.