Carlos Reygadas, invitat de onoare la Les Films de Cannes à Bucarest (19 – 28 octombrie)
https://www.ziarulmetropolis.ro/carlos-reygadas-invitat-de-onoare-la-les-films-de-cannes-a-bucarest-19-28-octombrie/

Invitatul de onoare al celei de a 9-a ediţii a Les Films de Cannes à Bucarest este regizorul mexican Carlos Reygadas, care tocmai şi-a prezentat cel mai recent film al său, Our Time/ Nuestro tiempo, în premieră mondială la Festivalul de Film de la Veneţia.

Un articol de Petre Ivan|6 septembrie 2018

Les Films de Cannes à Bucarest, festivalul care aduce în România, din 2010, cele mai importante filme ale anului în prezența unor autori reputați, va avea loc anul acesta între 19 și 28 octombrie în București – Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union – și în alte șapte orașe din țară.

Descoperit și multi premiat la Cannes, Carlos Reygadas este regizorul-fenomen care, cu doar cinci lungmetraje la activ, „poartă pe umerii săi, într-un veritabil one-man-show, noul val al cinematografiei mexicane” (Sight&Sound).

Les Films de Cannes à Bucarest îi dedică o retrospectivă în cadrul căreia vor fi prezentate toate filmele de lungmetraj ale autorului.

Carlos Reygadas

Natalia Lopez & Carlos Reygadas

Our Time va avea premiera înRomânia pe 21 octombrie la Cinema Pro, în prezența regizorului și a Nataliei Lopez, scenaristă, editoare și partenera regizorului în viața reală, care interpretează rolul principal feminin. Personajul principal masculin este jucat chiar de regizor. Reygadas este Juan, care trăiește împreună cu soția sa la o crescătorie de tauri de luptă. Cei doi au o relație deschisă, dar când femeia se îndrăgostește de alt bărbat, Juan trebuie să împace realitatea cu propriile

așteptări.

Pentru prima oară Reygadas este regizor, producător, scenarist, actor și editor la propriul film. Proiecția va fi însoțită de un master-class deschis deopotrivă cineaștilor și spectatorilor.

Despre Reygadas

La 31 de ani, Reygadas a părăsit cariera de jurist din serviciul diplomatic mexican pentru a urma calea filmului. A făcut patru scurt metraje și a debutat cu Japón, prezentat la Rotterdam, apoi la Cannes, unde a obținut Mențiunea specială Camera d’Or, în 2002.

Battle in Heaven

În 2005, Reygadas a revenit la Cannes, în competiție, cucel de-al doilea lungmetraj, Battle in Heaven. Tot la Cannes, a câștigat Premiul Juriului pentru Silent Light, în 2007, și Premiul pentru regie cu Post Tenebras Lux, în 2012.

„Un film plin de surprize, cu o forță lirică și poetică care îl plasează detașat în fața oricărui alt debut”, scria The Guardian despre Japón, care spune povestea unui pictor deprimat care părăsește Mexico City pentru un mic sat ascuns într-un canion. Acolo plănuiește să se sinucidă, însă gazda lui, bătrâna și credincioasa Ascen, îl învață, cu foarte puține cuvinte, să iubească din nou viața.

Battle in Heaven este o poveste la intersecția dintre grotesc și sacru. Reygadas continuă aici colaborarea cu directorul de imagine Diego Martinez Vignatti, iar „rezultatul nu ne captează atenția, ci ne-o structurează, forțându-ne să pășim într-o lume totodată superbă și terifiantă”, scria The New York Times.

Câștigător al Premiului Juriului la Cannes, în 2007, Silent Light, un omagiu adus lui Carl Th. Dreyer, spune povestea unei iubiri interzise în mijlocul unei comunități de menoniți din Mexic.

Post Tenebras Lux

„Silent Light are bogăția lui Terence Malick și simplitatea transcedentală a lui Yasujiro Ozu”, scria criticul Peter Bradshaw în The Guardian despre filmul care „îl propulsează pe Reygadas direct în liga întâi a cinematografiei mondiale”.

Post Tenebras Lux, al patrulea film semnat Carlos Reygadas, este o poveste semi-autobiografică despre un cuplu înstărit, cu doi copii, care renunță la viața de oraș și se mută într-o vilă în mijlocul naturii.

Retrospectiva Carlos Reygadas va fi prezentatăîncadrulsecțiuniispecialeFocus Mexic.

Foto: Carlos Reygadas, Our Time – www.filmedefestival.ro.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.