Carmen Galin, 71. La mulți ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/carmen-galin-71-la-multi-ani/

O ştim şi o îndrăgim din “Saltimbancii (1981) – adaptarea nuvelei lui Cezar Petrescu „Fram, ursul polar” -, din „Iarna Bobocilor” (1977), din „Pruncul, Petrolul şi Ardelenii” (1981), din „Faleze de nisip” (1983) şi din multe alte filme. Anul trecut, la două decenii de la retragerea din viaţa publică, actriţa a primit premiul de excelenţă la cea de-a 15-a ediţie a TIFF. Carmen Galin împlineşte, astăzi, 71 de ani!

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2017

Născută pe 14 Martie 1946, la Iași, Carmen Galin a făcut parte din promoţia ’67 a Academiei de Teatru şi Film alături de Mitică Popescu, Cristina Stamate, Ioana Bulcă, Adela Mărculescu şi Ilie Gheorghe, la clasa profesorilor Sanda Manu, Ion Cojar şi Mihai Mereuţă.

A debutat pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, în anul doi de facultate. Pentru că a fost şefă de promoţie, i-a fost propus postul de crainic la televiziunea publică, însă l-a refuzat. ”Voiam să fac teatru. Aşa că am plecat la Piatra Neamţ”, a afirmat actrița.

A fost actriţă a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, apoi a Teatrului Naţional din Bucureşti. A jucat în peste 25 de filme artistice şi de televiziune, între acestea – ”Ilustrate cu flori de câmp” (1975), de Andrei Blaier, ”Tănase Scatiu” (1976), de Dan Piţa, şi ”Zîmbet de soare” (1987), de Elisabeta Bostan.

Nimic nu este mai frumos decât un popor care se defineşte, iar el se defineşte prin cultură, prin seriozitate. –  Carmen Galin.

La sfârșitul anilor 70, actrița mărturisea că și-ar dori „un rol solid construit, de femeie modernă care să-și gândească și să-și determine soarta”. L-a jucat în 1982, în Faleze de nisip, dar filmul a fost oprit din distribuție – până în 1990 – la câteva zile de la lansare.

În 1995, s-a retras din activitate, de pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, (din cauza conducerii de atunci). Ulterior, Carmen Galin s-a dedicat acţiunilor umanitare.

Anul trecut, când a fost distinsă la TIFF cu premiul de excelenţă, Carmen Galin nu a exclus posibilitatea de a reveni în teatru şi film, după 20 de ani.

Pe vremea când încă juca spunea că „senzația de gol, senzația că nu are nevoie nimeni de tine, că nu te iubește nimeni, că nu ești – sau nu mai ești – în atenția oamenilor este ucigătoare!”

M-am mutat în mine! / Am păsăsit lumea, / Oamenii, cerul și stelele, / Pentru gălăgia din mine. / Ce tare se vorbește! / am să fac cale întoarsă! (poem de Carmen Galin)

Foto: Carmen Galin – facebook

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.

27
/11
/13

Între 29 noiembrie-3 decembrie, noua ediţie a festivalului de film românesc de la New York, Making Waves: New Romanian Cinema, pune stăpânire pe Film Society of Lincoln Center, iar între 5-10 decembrie, Jacob Burns Film Center va deveni gazda festivalului.

27
/11
/13

Marea Britanie a fost marea câştigătoare anul acesta la Gala Emmy, la New York, primind trei trofee, inclusiv pentru cel mai bun actor (Sean Bean), dar şi cel pentru excelenţă (J.J. Abrams).

26
/11
/13

În cartea „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre“ (Editura All), Marin Moraru face, printre multe altele, scurte portrete memorabile a zeci de mari actori, de la predecesori iluştri, la colegi de generaţie deveniţi prieteni de suflet şi la noile talente.