Cărtărescu, distins la Florenţa cu Marele Premiu Gregor von Rezzori
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartarescu-distins-la-florenta-cu-marele-premiu-gregor-von-rezzori/

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Marele Premiu Gregor von Rezzori, la Festivalului Scriitorilor de la Florenţa, prestigiosul premiu literar acordat pentru cea mai bună carte de ficţiune străină tradusă în limba italiană.

Un articol de Petre Ivan|9 iunie 2016

Desfăşurat între 6-8 iunie, în capitala Toscanei, cea de-a zecea ediţie a Festivalului Scriitorilor i-a adus lui Cărtărescu Marele Premiu „Gregor von Rezzori” pentru cea mai bună ficţiune străină.

Scriitorul român a primit prestigiosul premiu pentru volumul ”Corpul” din trilogia ”Orbitor” („Abbacinante. Il corpo” (Blinding) – Voland – Traduzione di Bruno Mazzoni).

Ioana Nicolaie şi Mircea Cărtărescu, la Festivalului Scriitorilor de la Florenţa

Ioana Nicolaie şi Mircea Cărtărescu, la Festivalului Scriitorilor de la Florenţa

Cum toţi cei cinci finalişti erau socotiţi învingători in felul lor nu mai rămânea decât stabilirea marelui câştigător. Juriul prezidat de Ernesto Ferrero a păstrat pana in ultimul moment secretul: nimeni nu a ştiut dinainte învingătorul. Nici jurnaliştii, nici apropiaţii, nici nominalizaţii. Argumentul pentru alegerea lui Mircea Cartarescu a concentrat multe cuvinte mari, mult entuziasm, multe nuanţe. In italiana sint publicate noua titluri ale autorului, dar cel care a primit premiul este volumul al doilea al trilogiei „Orbitor”. Ultima parte, „Aripa dreapta”, va intra zilele următoare in librarii. Felicitări lui Bruno Mazzoni care a tradus aceste mii de pagini si felicitări si Editurii Voland care a început sa publice acum vreo cincisprezece ani un autor roman de pe urma căruia nu câştiga nimic. –  Ioana Nicolaie, soţia lui Mircea Cărtărescu.

Ceilalţi patru nominalizaţi la prestigiosul premiu au fost Dany Laferrière, Yiyun Li, Dinaw Mengestu şi Lorrie Moore. Câştigătorul de anul trecut a fost scriitorul rus Vladimir Sorokin, a mai punctat Ioana Nicolaie.

Premiul Gregor von Rezzori – Città di Firenze a fost fondat în 2007 în onoarea romancierului central european Gregor von Rezzori, scriitor şi actor de naţionalitate româno-austriacă.

În 2015, acest premiu i-a fost acordat lui Vladimir Sorokin pentru cartea sa „Day of the Oprichnik/ Ziua opricinicului”.

Foto: Mircea Cărtărescu – facebook Ioana Nicolaie

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu