Cartea zilei: „Ținuturi în crepuscul”, de J.M. Coetzee
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-zilei-tinuturi-in-crepuscul-de-j-m-coetzee/

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlineşte astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

Un articol de Liliana Matei|9 februarie 2020

Primul roman al lui J.M. Coetzee, Ținuturi în crepuscul, cristalizează, prin două povești distincte, teme sensibile, precum cea a războiului, cu toate atrocitățile lui, a iubirii și mitogenezei, ideea de apartenență la o națiune sau la o etnie și fenomenul ciocnirii civilizațiilor, așa cum se întâmplă, pe de o parte, între coloniștii olandezi și populațiile băștinașe africane în secolul al XVIII-lea, iar pe de altă parte, între Statele Unite ale Americii și civilizația Orientului Îndepărtat în timpul conflictului din Vietnam, care a marcat istoria celor două țări în secolul trecut.

Prin personajele și poveștile pe care le conturează, Coetzee propune un roman al relațiilor disfuncționale, deopotrivă cu ceilalți și cu sine, al jocurilor de putere și al exploatării conjuncturale a pozițiilor de forță, replicate în contexte istorice și spații geografice complet diferite.

JOHN MAXWELL COETZEE s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud. Îşi încheie strălucit studiile de literatură engleză şi matematică la University of Cape Town în 1961, apoi se mută în Anglia, unde lucrează ca programator.

Citiți aici câteva pagini din roman.

22
/06
/13

Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, sunteţi așteptaţi pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu să petreceţi o seară indiană în care puteţi discuta despre romanul „Valurile pământului“ de Anuradha Roy.

20
/06
/13

Scriitorul Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, supravieţuitor al Holocaustului, a confirmat pentru cotidianul francez La Croix că lucrează la un proiect de carte pe care o va scrie în colaborare cu preşedintele american Barack Obama, la începutul anului 2015.

10
/06
/13

„Kamceatka” este cel mai cunoscut roman al argentinianului Marcelo Figueras - o poveste despre o realitate apăsătoare („Războiul murdar“), privită prin ochii unui copil. Cartea a apărut anul acesta la Editura All, în colecția „Strada Ficțiunii“. Iar filmul care are la bază romanul a fost ales să prezinte Argentina la Premiile Oscar, secțiunea „Cel mai bun film străin“.

05
/06
/13

Astăzi, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, Adina Dabija, cunoscută mai ales pentru volumele sale de poezie („poezia-păpuşă“, „Stare nediferenţiată“), va citi fragmente din „Şaman“, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.