Cartea zilei: „Viitorul amintirilor” de Italo Svevo
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartea-zilei-viitorul-amintirilor-de-italo-svevo/

Important prozator italian al secolului XX, Italo Svevo a avut o lungă prietenie cu James Joyce (2 februarie 1882 – 13 ianuarie 1941), fiind de notorietate faptul că i-a inspirat personajul Leopold Bloom din „Ulise”.

Un articol de Liliana Matei|13 ianuarie 2021

Cele mai multe traduse pentru prima dată în limba română, povestirile cuprinse în „Viitorul amintirilor” (Editura Humanitas Fiction, traducere, repere biobibliografice, postfață şi note de Mihai Banciu) oferă o privire caleidoscopică asupra obsesiilor lumii europene în urmă cu o sută de ani. Surprinzător sau nu, ele coincid în mare parte cu cele ale omului contemporan. Povestirea care dă titlul acestei selecții ilustrează o temă ce amprentează întreaga operă a lui Italo Svevo, și anume în ce fel „acțiunea memoriei se poate mișca în timp asemenea evenimentelor înseși“.

Preocuparea pentru evoluțiile din tehnică și medicină, fenomenul îmbătrânirii pus în relație cu suferința și moartea, atât din perspectivă individuală, cât și socială, literatura ca vehicul al supraviețuirii, memoria și visul, spațiul și timpul în geografia personală, erosul și, nu în ultimul rând, exploatarea unor elementele camuflate de autobiografie situează proza scurtă sveviană la nivelul marilor sale romane.

„Nu putem face abstracție, iar aceasta cu referire la toate operele lui Svevo, de ceea ce constituie însăși calitatea lui esențială: pasiunea pentru adevărul uman, dorința lui continuă de a sonda, dincolo de aparențele fenomenale ale ființei, în acea zonă subterană și întunecată a conștiinței în care oscilează și se tulbură evidențele cele mai consacrate.“ — EUGENIO MONTALE

Citiți aici câteva pagini.

ITALO SVEVO (1861–1928), pseudonim adoptat definitiv în anul 1892 de Ettore Schmitz, se naște în orașul Trieste într-o familie numeroasă, cu origini germane, evreiești și italiene. Instruit pentru o carieră comercială, își urmărește cu asiduitate visul de a scrie, publicând chiar în regie proprie. Două întâlniri sunt definitorii pentru destinul lui Svevo, personal și literar: cea cu verișoara sa Livia Veneziani, cu care se va căsători în pofida reticenței viitorilor socri, și cea cu James Joyce, din 1906, de la care ia lecții de limba engleză la Trieste. Joyce va deveni un mare admirator al operei sveviene, lui datorându-i-se în primul rând audiența europeană a romanului Conștiința lui Zeno. Relația de prietenie dintre cei doi scriitori a durat până la moartea lui Svevo în 1928, în urma unui acccident. Svevo a fost principalul inspirator al personajului Leopold Bloom din Ulise, iar Anna Livia Plurabella nu a fost nici ea străină de Livia Veneziani. Conferința lui Svevo despre James Joyce din martie 1927 constituie o cale de acces originală în labirintul universului joycean. Astăzi, Italo Svevo este considerat unul dintre cei mai importanți prozatori italieni, precursor al lui Joyce și al lui Proust prin tehnicile narative experimentate de el și impuse de modernism. Dacă opera sa romanescă e cunoscută cititorului român – O viață (1892), Senilitate (1898) și marele roman comic Conștiința lui Zeno (1923) –, proza sa scurtă a beneficiat până acum de destul de puțină atenție, lectura ei fiind însă indispensabilă justei aprecieri a scriitorului italian. Viitorul amintirilor (Humanitas Fiction, 2020) reunește nouăsprezece povestiri, dintre care cincisprezece sunt la prima apariție în limba română.

Foto: Artwave.it; pe copertă: Piero Marussig, Seară la Trieste (detaliu)

21
/01
/22

Intimități, cel de-al patrulea roman al lui Katie Kitamura, scriitoare americană de origine japoneză, se înscrie deja pe linia succesului precedentelor cărți ale autoarei, traduse în peste 20 de limbi, iar una dintre ele aflată în curs de ecranizare. Pornind din start cu avantajul unor recomandări puternice din partea fostului președinte Barack Obama și a lui Oprah Winfrey, Intimități a fost apreciat atât pentru temele propuse de scriitoare, cât și pentru stilul ultramodern, nonconformist și „cool” în care e scris, după cum observa The New York Times.

18
/01
/22

„Cartea orașelor”, a doua antologie publicată în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, atrage atenția asupra unui element important al oricărei proze, spațiul.

18
/01
/22

Autorul bestsellerului „Sub un cer sângeriu” revine în colecția Fiction Connection a Editurii Trei cu o poveste autentică, „Ultima vale verde”, al cărei fir străbate mai multe țări, printre care și România, și în care măiestria condeiului se ia la întrecere cu flerul jurnalistului.

13
/01
/22

Inclus în topul New York Times al celor mai bune 10 cărți ale anului trecut, Intimități, cel de-al patrulea roman al scriitoarei americane Katie Kitamura, a atras atenția celor mai importante publicații din Statele Unite și a primit aprecieri din partea unor cititori „de calibru greu”.

13
/01
/22

De ce este important Bitcoin pentru societatea contemporană și care sunt principiile pe care s-au bazat creatorul rămas în continuare anonim și comunitatea care contribuie la menținerea siguranței rețelei și a valorii acestei monede? Sunt câteva dintre lucrurile despre care vor discuta o parte dintre autorii bestsellerului internațional Bitcoin. Libertatea, finanțe, viitor la întâlnirea online&live de joi, 13 ianuarie, de la ora 19.30. 

11
/01
/22

La început de 2022 vă mulțumim că ne sunteți alături și apreciați lista noastră editorială, în care autorii români sunt din ce în ce mai numeroși. În ultimii ani, scriitorii români publicați de Grupul Editorial Trei au cucerit zeci de mii de cititori, așa că suntem siguri că vă doriți să aflați care vor fi noutățile în 2022.

10
/01
/22

Pentru Curtea Veche Publishing, 2021 a insemnat un an cu un puternic mesaj de intoarcere la lectura si educatie. Fiecare dintre titlurile publicate, de la noutati care s-au impus puternic pe piata, pana la editii de colectie ale bestsellerurilor care au consacrat editura in cei 23 de ani de existenta, fiecare dintre campaniile realizate au fost si sunt toate argumente pentru intoarcerea la citit intr-o perioada deloc usoara.

29
/12
/21

Vrem să mulțumim cititorilor pentru un an minunat în care am reușit să livrăm peste 500.000 de colete cu 1.500.000 de cărți și multă bucurie. Pasiunea lor pentru lectură ne-a motivat să aducem tot mai multe titluri pe rafturile noastre virtuale, așa că am pregătit o surpriză care îi va ajuta să înceapă noul an cu cele mai citite titluri din 2021. Am strâns într-un top acele cărți care ne-au reamintit să râdem cu poftă, ne-au provocat să ne punem întrebări dificile, ne-au inspirat să trăim cu pasiune, dar și să prețuim momentele de liniște alături de cei dragi.