Islamismul este religia unei apreciabile părţi a umanităţii şi înseamnă un mod de viaţă prin care li se cere adepţilor supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu, aşa cum i-a fost revelată Profetului. În limba arabă al-qu-ran, Coran, înseamnă recitare, iar Mahomet a primit recitarea cuvântului lui Dumnezeu de la „un om al Său”, Gabriel.
Un articol de Georgeta Filitti|13 martie 2018
Asemănarea cu îngerul anunțător din religia evreilor și cea a creștinilor este evidentă.
Mahomet s-a născut la Mecca în anul 570 e.n.; făcea parte din tribul Quraysh, ale cărui origini fuseseră identificate până la Ismail, fiul lui Abraham. La 25 de ani s-a căsătorit cu Khadidja, mai în vârstă decât el cu 18 ani. Ea i-a dăruit opt copii, patru fete și patru băieți, cei din urmă morți când erau mici.
La început Mahomet a făcut negoț cu caravanele ce treceau prin sudul Arabiei spre Marea Mediterană, apoi s-a retras în contemplare și meditație într-o peșteră din munții Hira, unde i s-a arătat îngerul Gabriel. Acesta l-a anunțat ce misiune îl așteaptă. Vestea l-a înspăimântat, apoi s-a liniștit când îngerul i-a spus: Recită! Lucrurile se întâmplau în anul 610. Așa se spune că au apărut primele cuvinte ale Coranului, care coincid cu sărbătoarea Ramadanului. Le-a împărtășit soției și apropiaților misiunea primită și ei au devenit cei dintâi care se încredințau lui Dumnezeu – musulmani.
Menit să predice existența unui Dumnezeu unic (Alah), Mahomet a intrat în conflict cu locuitorii din Mecca, închinători ai idolilor. L-au izgonit din localitate, iar el s-a refugiat într-un oraș convertit la islamism, Medina, al doilea ca mărime din Arabia. Acolo a fost primit triumfal și momentul coincide cu Hegira (emigrația, expatrierea), adică începutul erei musulmane. Și-a continuat acțiunea de convertire, cu ajutorul cuvintelor și al armelor. Așa i-a supus pe evreii din Khaiba; în 632 a ocupat Mecca, distrugând toți idolii, iar Kabba devine simbolul noii religii.
Mahomet a avut și o a doua soție, fiica unei căpetenii evreiești și încă alte 14 neveste, dar a rămas fără urmași pe linie masculină.
Revelațiile sale, izvorâte dintr-o viață profund morală, au generat o colecție de spuse (consemnate pe bucăți de piele, cioburi, oase de cămilă, frunze). Au fost adunate în anul 651 de califul Uthman, unul din urmașii săi. Așa s-a născut Coranul. Are 144 de părți (sura), de lungime variabilă, care se rostesc în formă incantatorie, în limba arabă, ca o poezie mistică, repetitivă, spre glorificarea islamului, adică a supunerii față de Dumnezeu.
Surele sunt împărțite în versete (ayet); fiecare sură are un nume, generat de conținutul ei sau de cuvintele unui verset. De observat că surele preiau texte din Noul și Vechiul Testament, mai ales dintre cele socotite de evrei și de creștini ca fiind apocrife. Uthman a stabilit un corpus cu valoare canonică, eliminând părțile care nu întruneau atari condiții.
Coranul nu poate fi recitat decât în limba originală, arabă. Nu poate fi transpus în altă limbă, iar traducerile existente totuși sunt considerate parafraze ale spuselor Profetului. A făcut excepție Kemal Attaturk, întemeietorul republicii turce, care, după primul război mondial, a dispus traducerea în limba turcă spre a fi la îndemâna tuturor cetățenilor.
Virtuțile literare ale Coranului au fost contestate, dar accentul s-a pus mereu pe experiența mistică, Mahomet fiind considerat redescoperitor al marilor profeți ai Israelului. Credinciosul e îndemnat la supunere morală și religioasă, în așteptarea Judecății de Apoi. Musulmanii admit că Dumnezeul revelat lui Mahomet e același pentru evrei și creștini, doar că procesul a rămas neterminat. Mai multe sure discută structura socială a comunităților pentru crearea unei vieți morale, potrivit dorinței lui Dumnezeu. Raiul și Iadul sunt descrise în culori expresive, iar mila și compasiunea sunt foarte prezente în surele Coranului.
Când a murit, în 632, lui Mahomet i-au urmat un șir de califi care au declanșat mai multe conflicte armate, soldate cu apariția a două dinastii de califi, conducătorii suniților și cei ai șiiților.
Suniții reprezintă circa 90% din musulmani; ei recunosc patru califi din dinastia Omenizilor ca urmași ai Profetului. Acceptă consensul comunității în adoptarea unor obiceiuri, chiar dacă acestea nu se regăsesc în Coran și recunosc cele patru școli majore ale religiei islamice.
Șiiții au ieșit din diviziunea apărută la moartea Profetului, când l-au recunoscut pe Ali, ginerele său, ca moștenitor al acestuia. Au comunități puternice în lumea asiatică, cea mai expresivă fiind Ithna Ashariya – Cei Doisprezece – , adică cei care acceptă 12 imami, între care pe ginerele Ali.
În secolul al XIII-lea, persanul Rumi, socotit printre cei șase-șapte mari poeți ai lumii, partizan al dervișilor rotitori (care imitau mișcarea planetelor în jurul soarelui), a realizat, cu poemele sale ceea ce a numit, blasfematoriu, Coranul persan, unde este glorificată în primul rând dragostea.
Coranul nu poate fi recitat decât în limba originală, arabă. Nu poate fi transpus în altă limbă, iar traducerile existente totuși sunt considerate parafraze ale spuselor Profetului.
