”Cărți de neocolit” – o nouă rubrică în Ziarul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/carti-de-neocolit-o-noua-rubrica-in-ziarul-metropolis/

Cărţile înseamnă marea zestre a omenirii. Simpla definiţie de dicţionar le declară ”pagini imprimate prinse într-un volum, broşat, legat sau in folio”. Dar materialul este mult mai divers: de la cărămizile pe care s-au incizat semnele cuneiforme până la audio-book-urile din zilele noastre. Și dacă suportul poate fi tabletă, papirus, pergament, mătase, hârtie, electronic, cuprinsul cărţilor e cel care interesează; el se confundă cu infinitatea de preocupări ce caracterizează creaţia umană.

Un articol de Georgeta Filitti|26 februarie 2018

Cărțile definesc un om dar și o epocă. Așa au apărut cărțile de căpătâi, cărțile de învățătură care ajută la instruire. În perioadele de decadență, mai ales, circulă cele licențioase, reținute odinioară în fondurile Infern ale bibliotecilor. În dorința de a cunoaște viitorul se consultă cărțile sibiline, ale augurilor, ale etruscilor, celeste. Dar și din lumea de dincolo ne vin informații prin Cartea morților. Spiritualitatea omenirii se exprimă în Biblie (pentru evrei și creștini), Cabala (pentru evrei), Coran (pentru musulmani), Upanișade (pentru tradiția  vedelor din hinduism). Și în continuare se citesc cărți de rugăciune, sfinte, canonice.

Nobilimea europeană a ținut să-și inventarieze membrii și așa au apărut Cărțile de aur. Unele profesiuni au simțit nevoia regulilor de conduită încât s-a scris Cartea Mării, pentru cei implicați în peregrinări pe oceanele și mările Terrei; la fel cărțile de meserii. Diplomația a căutat să se justifice post festum și a dat cărți colorate, îndeobște fiecare țară și-a ales o culoare: roșu, albastru, verde (ca a noastră, pentru a explica participarea la războaiele balcanice, încheiate în 1913 cu pacea de la București), alb etc. Gestionarea proprietății a generat cărțile funciare și exemplele pot continua, chiar dacă ne îndepărtăm de înțelesul general acceptat al volumului pe care îl ține în mână aproape orice om în lumea de azi.

Din înșirarea noastră nu pot lipsi cărțile de bucate, întâlnite la toate popoarele, și unde nu e  vorba doar de un public anume. Toată lumea mănâncă, prin urmare toată lumea e curioasă. Și dovada apare în varietatea cărților de acest fel, în tirajele lor mereu reînnoite. La noi, cartea de profil cu zeci de ediții e, desigur, cea a Sandei Marin.

Diversitatea cărților a făcut ca ele să fie promovate, recenzate, cenzurate, arse, trecute de biserica catolică ori de laicii naziști sau comuniști în Index Librorum Prohibitorum sau ”Fond special”, ”Strict secret”, ”Interzis”. Autorii unor cărți au ars pe rug, au fost condamnați la moarte ori trăiesc sub alte identități fiind păziți cu strășnicie.

Depozitele de carte – marile biblioteci – fac gloria țărilor care le-au constituit: Coimbra (Portugalia), Melk (Austria), Ambroziana (Italia), Biblioteca Națională a Franței, Biblioteca Congresului American ș.a.

Există și o ”aristocrație” a cărților, cele în tiraj limitat, în ediții priceps din secolele XVII-XVIII, cu dedicații, cu autori dintr-o grupare culturală aparte (de pildă Avangarda), cu legături în piele extrem de valoroase. Uneori acestea se scot la licitație și se vând cu mii de euro. În bibliotecile noastre există Fondul de carte rară (unde sunt incluse tipărituri de până la 1830).

Universul cărților e în veșnică mișcare: se scriu, se tipăresc, au notorietate sau cad în uitare, se retipăresc sau nu, creează nostalgii ori clasificări de tipul ”Cele mai citite 100 de cărți” și factorii caracteristici ai acestei dinamici sunt autorii și cititorii. E vorba de o relație interșanjabilă, în așa fel încât, cu excepția analfabeților, lumea scrie și citește.

Să pătrundem în acest spațiu mirific unde dobândim o zestre mai valoroasă decât tot aurul din lume și care se rezumă la un singur cuvânt EDUCAȚIE.

Foto: pixabay.com

23
/03
/22

„Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” de Catherine Belton este considerată una dintre cele mai actuale investigații despre ascensiunea lui Putin și a sistemul putinist instaurat la Kremlin. Cartea este disponibilă acum și în limba română, la Editura Litera.

22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.