Cărți de neocolit. Plutarch și ale sale ”Vieți paralele”
https://www.ziarulmetropolis.ro/carti-de-neocolit-plutarch-si-ale-sale-vieti-paralele/

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viaţa particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

Un articol de Georgeta Filitti|27 aprilie 2018

Iar dacă biograful nu are pretenția unor analize psihologice savante, a unui ton distant, succesul e asigurat. Așa a fost cazul grecului Plutarch, născut în Beotia și trăitor între anii 46 și 127 . A luat lecții de filosofie la Atena și a ajuns arhonte în orașul său natal, Cheroneea. A călătorit în Asia Mică și Egipt și a îndeplinit diferite misiuni diplomatice la Roma. A lăsat aproape 250 de lucrări (filosofie, medicină, retorică ș.a.) din care până la noi au ajuns doar o treime. A fost preot, vreme îndelungată, al cultului lui Appollo la Delphi. Și-a păstrat actualitatea datorită celor 50 de biografii cuprinse în Viețile paralele ale oamenilor iluștri. E vorba de 23 de  greci, puși oarecum în oglindă cu alți 23 de romani și patru portrete separate.

Dincolo de forma confesivă, presărată cu anecdote, vorbe de duh, spusa unuia sau altuia, portretele sale au rămas până în epoca modernă o sursă principală de informare despre tribuni, împărați romani, tirani, filosofi din ambele state. Se spune că Shakespeare și-a găsit adesea inspirația pentru piesele sale citindu-l pe Plutarch (de pildă când a scris Antoniu și Cleopatra).

Grecul îl descrie astfel pe Antoniu, generalul roman ajuns victorios la Efes: ”Pentru unii o fi fost el, desigur, dulce ca mierea, dar pentru alții nu. Era fiară sălbatică de codru. Lua averile oamenilor de treabă și le da nemernicilor și lingușitorilor”. ”Era din fire cam simplu și greu de cap”, adaugă Plutarch, căruia îi face vădită plăcere să povestească tot felul de întâmplări cu regina Egiptului, Cleopatra, de care vajnicul roman s-a lăsat subjugat.

Așa, cei doi pescuiau pe Nil dar Antoniu n-avea noroc la undiță. El a poruncit unui servitor să se scufunde și să-i agațe pești în cârlig; Cleopatra a înțeles vicleșugul și, la rându-i, a trimis un servitor care a pus în undița generalului un pește sărat de Marea Neagră. Hazul însoțitorilor a fost de pomină.

Iată cum o descrie pe Cleopatra și cum l-a prins, interesată, în mrejele dragostei pe Antoniu, deși nu vedea în el ”decât un soldat  și un mojic necioplit”: ”Nu era o frumusețe ruptă din soare. Dar te prindea și îți lăsa rana nevindecată în inimă. Expresivitatea chipului ei, o drăgălășenie de nespus în cuvinte și mișcări. Glasul ei dulce și melodios te încânta. Ca o liră cu multe corzi, își mlădia limba după graiul ce îl rostea. Ea dădea răspuns în limba fiecăruia: etiopienilor, arabilor, evreilor, sirienilor, mezilor, persanilor. Se zice că știa și alte limbi, pe când regii de dinaintea ei nu știau măcar egipteana, iar alții uitaseră și macedoneana.

Cleopatra vădește o tărie de caracter și o determinare legendară. După moartea lui Antoniu, ajunge prizoniera lui Octavian, care ar fi dorit s-o ducă la Roma, în lanțuri, ca prețioasă pradă de război. O supraveghea de aceea cu strășnicie. Dar Cleopatra continuă să aibă slugi credincioase care o ajută să evite umilința. Descrierea dispariției reginei Egiptului de acum 2000 de ani are, în mod vădit, virtuți de scenariu cinematografic: ”..căci vipera a fost adusă odată cu smochinele acelea și acoperită deasupra cu frunze. Așa poruncise Cleopatra: să se arunce șarpele asupra ei fără să știe. Dacă a dat smochinele deoparte, a văzut-o și a zis: ”Aici era, deci!” și a întins brațul gol să i-l muște. Alții spun că vipera era păstrată închisă într-un urcior; Cleopatra o îmboldea și o ațâța cu un fus de aur, ea a sărit mânioasă și a mușcat-o de braț”. Alții spun că ar fi avut dânsa otravă ascunsă într-un fier de încrețit părul bortelit și că fierul l-ar fi avut ascuns în păr. Dar ce a fost, bine nu știe nimeni”.

Plutarch ne aduce în fața ochilor o întreagă galerie de oameni din vremea lui; așa înțelegem cât de mult ne deosebim de societatea greco romană, de moravurile Egiptului ptolemaic, dar și câte elemente de la ei au continuat să dăinuie până în zilele noastre.



28
/08
/14

Astăzi, începând cu ora 17.00, se desfăşoară ultima LecTURA de vacanță pe pajiştea din Parcul Izvor. Iubitorii de carte şi pasionații de citit vor putea face schimb de cărți, vor beneficia de o sală de lectură în aer liber, de ateliere și concursuri cu premii istețe, anunţă organizatorii.

23
/08
/14

Edificiul literaturii, așa cum îl vede Mircea Cărtărescu, stă așezat pe o colină formată din literatura de consum și are trei niveluri: primul este al scriitorilor profesioniști, al doilea – al scriitorilor artiști, iar al treilea – al marilor scriitori. Însă deasupra tuturor stă „sfântul literaturii”, Franz Kafka.

14
/08
/14

Uniunea Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, organizează, în perioada 25 august - 27 noiembrie, ediţia a III-a a Premiului literar "Augustin Frăţilă", a cărui valoare este de 10.000 de euro.

14
/08
/14

Marţi, 12 august, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a avut loc un eveniment culinaro-cultural prilejuit de apariţia bestsellerului internaţional „Madame Mallory şi micul bucătar indian“ de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul "Război în bucătărie".

11
/08
/14

Istoricul Lucian Boia, autorul volumului Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, apărut la editura Humanitas, este invitatul librăriei Humanitas Kretzulescu, joi, 14 august, de la ora 19.00, la o nouă ediţie Joia linguriţelor, dedicată Primului Război Mondial.

10
/08
/14

Multă vreme, Capşa a fost un "câmp de luptă", unde inteligenţa devenise arma supremă, iar o replică acidă conta. În perioada interbelică acest loc era definit ca fiind acela "unde vin toţi seniorii şi se mănâncă scriitorii". De altfel, eroii acelor bătălii au devenit nume "grele" ale literaturii române.

03
/08
/14

Copiii asociază, deseori, obligativitatea temelor de la şcoală cu cititul şi, de aceea, nu cunosc lectura de plăcere din timpul verii. Pentru a-i sprijini în dezvoltarea imaginaţiei, a culturii generale şi a vocabularului, părinţii ar trebui să apeleze la mici "şiretlicuri".

29
/07
/14

CRONICĂ DE CARTE. Recent apărut la editura IBU Publishing, volumul „Un studiu al cinematografiei germane”, de Maggie Hoffgen, este o foarte utilă și la îndemână introducere în istoria și variațiile estetice și tematice ale uneia din cele mai spectaculoase și instabile cinematografii, din păcate puțin cunoscută de publicul larg din România.

28
/07
/14

Vineri, 1 august, de la ora 19:00, Mihai Ionuţ Grăjdeanu prezintă cea mai recentă carte a sa, “Dacia Preistorică Ilustrată” - prima enciclopedie ilustrată despre formarea și evoluția vieții pe teritoriul României de azi. Evenimentul are loc la Palatul Suţu - Muzeul Municipiului Bucureşti.

26
/07
/14

Editura franceză Short Edition dezvoltă în această perioadă un algoritm care, sub forma unei ecuaţii, va fi capabil să evalueze în doar câteva secunde calităţile literare ale volumelor ce îi sunt propuse spre a fi publicate, informează lefigaro.fr., preluat de Mediafax.

25
/07
/14

Poeme scrise de românca Amalia Cernat au fost selectate pe lista lungă a operelor nominalizate la premiul New Voices al organizaţiei PEN International, urmând ca lista scurtă să fie prezentată la mijlocul lunii august, iar câştigătorul să fie anunţat pe 1 octombrie, în timpul congresului anual.