Cărți de neocolit. Plutarch și ale sale ”Vieți paralele”
https://www.ziarulmetropolis.ro/carti-de-neocolit-plutarch-si-ale-sale-vieti-paralele/

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viaţa particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

Un articol de Georgeta Filitti|27 aprilie 2018

Iar dacă biograful nu are pretenția unor analize psihologice savante, a unui ton distant, succesul e asigurat. Așa a fost cazul grecului Plutarch, născut în Beotia și trăitor între anii 46 și 127 . A luat lecții de filosofie la Atena și a ajuns arhonte în orașul său natal, Cheroneea. A călătorit în Asia Mică și Egipt și a îndeplinit diferite misiuni diplomatice la Roma. A lăsat aproape 250 de lucrări (filosofie, medicină, retorică ș.a.) din care până la noi au ajuns doar o treime. A fost preot, vreme îndelungată, al cultului lui Appollo la Delphi. Și-a păstrat actualitatea datorită celor 50 de biografii cuprinse în Viețile paralele ale oamenilor iluștri. E vorba de 23 de  greci, puși oarecum în oglindă cu alți 23 de romani și patru portrete separate.

Dincolo de forma confesivă, presărată cu anecdote, vorbe de duh, spusa unuia sau altuia, portretele sale au rămas până în epoca modernă o sursă principală de informare despre tribuni, împărați romani, tirani, filosofi din ambele state. Se spune că Shakespeare și-a găsit adesea inspirația pentru piesele sale citindu-l pe Plutarch (de pildă când a scris Antoniu și Cleopatra).

Grecul îl descrie astfel pe Antoniu, generalul roman ajuns victorios la Efes: ”Pentru unii o fi fost el, desigur, dulce ca mierea, dar pentru alții nu. Era fiară sălbatică de codru. Lua averile oamenilor de treabă și le da nemernicilor și lingușitorilor”. ”Era din fire cam simplu și greu de cap”, adaugă Plutarch, căruia îi face vădită plăcere să povestească tot felul de întâmplări cu regina Egiptului, Cleopatra, de care vajnicul roman s-a lăsat subjugat.

Așa, cei doi pescuiau pe Nil dar Antoniu n-avea noroc la undiță. El a poruncit unui servitor să se scufunde și să-i agațe pești în cârlig; Cleopatra a înțeles vicleșugul și, la rându-i, a trimis un servitor care a pus în undița generalului un pește sărat de Marea Neagră. Hazul însoțitorilor a fost de pomină.

Iată cum o descrie pe Cleopatra și cum l-a prins, interesată, în mrejele dragostei pe Antoniu, deși nu vedea în el ”decât un soldat  și un mojic necioplit”: ”Nu era o frumusețe ruptă din soare. Dar te prindea și îți lăsa rana nevindecată în inimă. Expresivitatea chipului ei, o drăgălășenie de nespus în cuvinte și mișcări. Glasul ei dulce și melodios te încânta. Ca o liră cu multe corzi, își mlădia limba după graiul ce îl rostea. Ea dădea răspuns în limba fiecăruia: etiopienilor, arabilor, evreilor, sirienilor, mezilor, persanilor. Se zice că știa și alte limbi, pe când regii de dinaintea ei nu știau măcar egipteana, iar alții uitaseră și macedoneana.

Cleopatra vădește o tărie de caracter și o determinare legendară. După moartea lui Antoniu, ajunge prizoniera lui Octavian, care ar fi dorit s-o ducă la Roma, în lanțuri, ca prețioasă pradă de război. O supraveghea de aceea cu strășnicie. Dar Cleopatra continuă să aibă slugi credincioase care o ajută să evite umilința. Descrierea dispariției reginei Egiptului de acum 2000 de ani are, în mod vădit, virtuți de scenariu cinematografic: ”..căci vipera a fost adusă odată cu smochinele acelea și acoperită deasupra cu frunze. Așa poruncise Cleopatra: să se arunce șarpele asupra ei fără să știe. Dacă a dat smochinele deoparte, a văzut-o și a zis: ”Aici era, deci!” și a întins brațul gol să i-l muște. Alții spun că vipera era păstrată închisă într-un urcior; Cleopatra o îmboldea și o ațâța cu un fus de aur, ea a sărit mânioasă și a mușcat-o de braț”. Alții spun că ar fi avut dânsa otravă ascunsă într-un fier de încrețit părul bortelit și că fierul l-ar fi avut ascuns în păr. Dar ce a fost, bine nu știe nimeni”.

Plutarch ne aduce în fața ochilor o întreagă galerie de oameni din vremea lui; așa înțelegem cât de mult ne deosebim de societatea greco romană, de moravurile Egiptului ptolemaic, dar și câte elemente de la ei au continuat să dăinuie până în zilele noastre.



22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.