Cărţişor de Autor Nichita Stănescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartisor-de-autor-nichita-stanescu/

Iubitorii de poezie şi nu numai sunt asteptaţi, astăzi (8 februarie), de la ora 19.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române,la sediul MNLR din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la lansarea unui mărţişor literar aparte – Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2018

Cărțișorul de Autor Nichita Stănescu a fost manufacturat în Atelierul-muzeu Moara de hârtie din Comana. Participă la lansare Mircia Dumitrescu și Zoltan Octavian Butuc.

De ce Cărțișor?

Pentru că în lada de zestre a poporului nostru există un obicei străvechi, cel al Mărțișorului, iar cartea merită purtată în dreptul inimii.

Cărțișorul de Autor, lansat anul trecut cu versurile poetei Ana Blandiana, continuă cu un alt nume de aur al literaturii române: Nichita Stănescu, ale cărui versuri vor înnobila filele Cărțişorului de Autor din acest an.

De ce Nichita Stănescu?

Simplu. Pentru că: „Răsăritul stelelor e cu mult mai măreţ decât răsăritul soarelui! Adevărul, care oricum ne este refuzat, e mai puţin important decât dragostea, pe care urmează abia s-o pierdem. Globul pământesc este mult prea mic şi mult prea neîncăpător ca să ai dreptul singuratic la eroare. Fii perfect aici, ca să poţi greşi între două stele, unde e loc liber şi imens, şi înţelegere pe măsură!”, dar și pentru că „Cea mai mare fericire este să simți că cineva te iubește, nu să știi, ci să simți”.

Acest cadou cultural va fi disponibil în trei variante, potrivite pentru toți cei ce doresc să ofere daruri sensibile în prag de primăvară. Prima variantă este o ediție bibliofilă, o mică bijuterie manufacturată în 33 de exemplare numerotate, realizate din hârtie de mână din bumbac, însoţite de câte o serigrafie semnată de Mircia Dumitrescu.

De ce 33?

Nu neapărat pentru că este un număr plin de semnificații, cât mai ales pentru că în 1933 s-a născut cel care a schimbat fața limbii române prin POEZIA lui, Nichita Stănescu.

Cărțișorul de Autor va fi disponibil și în varianta din hârtie de mână reciclată, așezat într-o cutie sub formă de carte, cât și o variantă cu copertele din hârtie de mână și interiorul din hârtie reciclată, atașat pe o cartolină din hârtie reciclată de artă.

Mai multe informații, aici.

www.moaradehartie.ro.

Vârsta minimă de participare 9 ani.

Foto: Cărțișorul de Autor Nichita Stănescu – facebook

05
/04
/23

ARCUB, Institutul Francez și Goethe-Institut își unesc forțele pentru o expoziție-eveniment, care aduce laolaltă fotografie, pictură, sculptură, obiect, instalație audio și video, artiști din Germania, Japonia, Franța, Italia și România: 𝙐𝙉𝘿𝙀𝙍 𝙏𝙃𝙀 𝙃𝙊𝙐𝙎𝙀. 

04
/04
/23

Muzeul Național de Artă al României oferă un program special de vizitare în data de 5 aprilie 2023, prima zi de miercuri a lunii în care toți vizitatorii beneficiază de gratuitate.

31
/03
/23

Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică și istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferințe cu personalități de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziții, cât și tururi ghidate, lansări de carte și multe altele.

30
/03
/23

„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, ce își propune să demaște masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor emoții și frici, va avea două reprezentații la București, la Centrul Educațional Replika, pe 30 și 31 martie, de la ora 19:00.

29
/03
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș vernisează cea de a treia expoziție din seria aniversară Galeria „Madrigal 60” și invită publicul să descopere universul vizual al artistului Emanuel Chiriac. Evenimentul va avea loc vineri, 31 martie, de la ora 19:00, la sediul Corului Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei 11, București.

28
/03
/23

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate în promovarea artei contemporane și a peste 500 de materiale video originale (interviuri, documentare, no comment, expoziții) pe canalul YouTube, se lansează premiul Modernism.ro Award 2023, un trofeu de colecție, unicat, acordat în funcție de preferințele și vizualizările publicului.

27
/03
/23

În săptămâna 27 martie – 2 aprilie, Uniunea Artiștilor Plastici din România așteaptă publicul la multe evenimente din țară: expoziția „El Camino” (fotografii de Călin Piescu), sculptură la Galeria de Artă din Ploiești și picturi semnate de Aurelian Broască (la Constanța).