Cartografieri vizuale ale spațiului 2 Mai-Vama Veche
https://www.ziarulmetropolis.ro/cartografieri-vizuale-ale-spatiului-2-mai-vama-veche/

În perioada 15 octombrie – 15 noiembrie se va desfăşura expoziţia „De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spaţiului 2 Mai-Vama Veche”, organizată de tranzit.ro/Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|14 octombrie 2020

Vernisajul va avea loc joi, 15 octombrie, între orele 16.00-19.00, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala „Tancred Bănățeanu”, curatoare fiind Iuliana Dumitru.

Subiectul 2 Mai și Vama Veche a fost explorat în ultimii 20 de ani din mai multe perspective. S-au scris romane, biografii, articole estivale, povestiri, dar și cercetări academice: disertații (cu nuanțe) etnografice, antropologice, economice și istorice. Astfel, cele două sate nu mai sunt de mult simple așezări la malul mării, ele având un caracter aparte în peisajul litoralului românesc, mai dificil de încadrat, dar interesant de cercetat. Expoziția „De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spațiului 2 Mai-Vama Veche” continuă studiul realizat de Iuliana Dumitru despre narațiunile și mitologizarea acestui spațiu într-un mediu diferit de cel al cercetării de doctorat în a cărui prelungire se constituie. Pornind de la legătura afectivă cu zona, fiind născută și crescută la 2 Mai, curatoarea adaugă un strat vizual cercetării narative deja întreprinse.

Expoziția reunește lucrări de pictură, grafică, sculptură, ceramică, fotografie semnate de artiști din generații diferite: Geta Brătescu, Nicolae Comănescu, Irina Crivăț, Vasile Gorduz, Constantin și Ion Pacea, Cristian Pepino, Silvia Radu, Simona Runcan, Viorel Simionescu, Anamaria Smigelschi, Adrian, Lucia și Alexandru Maftei, Ovidiu Marcu, Constanța Stratulat. Vor mai fi prezentate două materiale filmate, documentarul antropologic al Mirunei Tîrcă și filmul poetic al Adei-Maria Ichim. Design-ul expozițional este realizat de Alex Axinte.

Lucrările aparțin perioadei 1960-2015 și reprezintă explorări ale spațiului 2 Mai și Vama Veche, localități cunoscute publicului larg mai ales pentru că în perioada comunistă erau destinațiile preferate ale boemei intelectuale. Aceste locuri alternative turismului de masă și orarului fix le-au permis celor care le vizitau să beneficieze de o libertate propice creației artistice. Expoziția are ca scop schimbarea felului în care ne raportăm la un spațiu cunoscut doar printr-o anumită prismă, în acest caz, cea de destinație în principal pentru vacanțe auto-organizate. Pe lângă lucrările artistice și documentare vor fi incluse materiale de arhivă, artefacte și obiecte de uz cotidian, ce vor încerca să întregească un portret mai amplu al unui spațiu care este și al locuirii, nu doar al vizitării sezoniere. Astfel, prin varietatea materialelor prezentate, expoziția se va înscrie în seria expozițiilor de cercetare organizate de tranzit.ro/București, care contextualizează lucrările de artă integrându-le într-un discurs cultural și social mai larg.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.