Casa memorială “Dinu Lipatti”, în circuitul cultural al Capitalei
https://www.ziarulmetropolis.ro/casa-memoriala-dinu-lipatti-in-circuitul-cultural-al-capitalei/

În această seară, de la ora 19,00, se inauguează Casa Artelor „Dinu Lipatti” din Bucureşti. Noul centru cultural este situat chiar în casa în care artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12. Clădirea, care a fost închiriată de Primăria Municipiului Bucureşti şi va fi introdusă în circuitul cultural al Capitalei, va găzdui festivaluri, concerte şi manifestări cultural – educative. Astăzi se împlinesc 101 ani de la naşterea lui Dinu Lipatti, considerat a fi cel mai important pianist român.

Un articol de Petre Ivan|19 martie 2018

Noul centru cultural va elabora, de asemenea, studii şi publicaţii care să pună în valoare patrimoniul spiritual reprezentat de opera marelui muzician român şi transformarea lui într-un brand de ţară în condiţiile conştientizării acestuia pe plan intern şi internaţional.

La Casa Artelor „Dinu Lipatti” va avea loc, în perioada 19-25 martie 2018, cea de-a doua ediţie a festivalului „I love Lipatti”, care se înscrie în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri. În cadrul evenimentului, cei prezenţi vor putea admira expoziţia „Viața și Opera lui Dinu Lipatti”.

Ideea proiectului Casa Artelor ‘Dinu Lipatti’ aparţine regizoarei Alice Barb, director fondator al acestei instituţii, şi presupune crearea unui centru cultural ce va avea ca scop organizarea de festivaluri, concerte şi manifestări cultural-educative, publicarea unor lucrări de specialitate, partituri sau alte materiale care au legătură cu viaţa şi activitatea lui Dinu Lipatti. Noul centru cultural va elabora, de asemenea, studii şi publicaţii care să pună în valoare patrimoniul spiritual reprezentat de opera marelui muzician român şi transformarea lui într-un brand de ţară, în condiţiile conştientizării acestuia pe plan intern şi internaţional, acţiuni ce vor dezvălui valoarea incontestabilă pe care Dinu Lipatti o are pentru cultura românească. – Primăria Municipiului București.

Festivalul “I Love Lipatti”

Tot astăzi se deschide cea de-a doua ediţie a Festivalului “I Love Lipatti”, înscris în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri şi care se va desfăşura până pe 25 martie.

Festivalul „I Love Lipatti” se înscrie în seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri şi omagiază, de asemenea, personalitatea pianistului roman de geniu Dinu Lipatti. În cadrul evenimentului, cei prezenţi vor putea admira expoziţia „Dinu Lipatti 1917-1950”, alcătuită din 20 de fotografii cu familia, profesorii, prietenii acestuia.

Soprana Irina Iordăchescu, tenorul Lucian Corchis, actriţa Daniela Nane şi pianista Mădălina Pasol vor susţine, în această seară (19 martie) de la ora 20.00 un recital cu Integrala liedurilor de Dinu Lipatti.

În celelalte zile ale festivalului, vor avea loc recitaluri, o proiecție de film și conferinţe despre viata şi creaţia lui Dinu Lipatti susţinute de prof. univ. dr. Grigore Constantinescu („Walter Legge despre Dinu Lipatti”), prof. univ. dr. Dan Dediu („Despre pianistica lui Dinu Lipatti”), lector univ. dr. Irina Hasnas („Dinu Lipatti – Predecesori si urmasi”), jurnalistul Marius Constantinescu („Dinu Lipatti. Schiţă pentru un anti-brand”).

Dinu Lipatti, perceput la nivel internaţional drept unul dintre simbolurile culturii româneşti, a fost desemnat de BBC Music Magazine printre cei mai buni 10 pianişti din toate timpurile, alături de Liszt şi Rachmaninov.

Foto: Dinu Lipatti – dinulipatti.org

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.

07
/04
/22

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.