Câte ceva despre Pescărușul de la Unteatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/cate-ceva-despre-pescarusul-de-la-unteatru/

Nu am de gând să spun că acesta este cel mai bun Pescăruş care s-a jucat vreodată în oraşul Bucureşti, pentru că nu am văzut tot Cehovul din Bucureşti, dar vreau să spun altceva: este cel mai bun din ce am văzut eu.

Un articol de Andrei Crăciun|20 Iulie 2018

Montarea matură a lui Andrei Șerban reușește să păstreze din Cehov esențialul. E un spectacol care nu e încărcat inutil, mai apropiat de ochii și mintea și sufletul spectatorului din secolul XXI. Probabil, de aceea și are succesul de casă pe care îl are. Vedem un Cehov aproape de noi, în același timp grandios și minimalist. Caracteristic spectacolelor de Andrei Șerban și Pescărușul de la Unteatru este construit atent, nimic nu e lăsat la voia întâmplării, și, în același timp, nimic nu pare excesiv sau îngrădit. E un spectacol la care se poate și râde (și se râde copios – fiindcă, până la urmă, Cehov însuși era încredințat că Pescărușul e o comedie) și se poate și plânge (și se plânge).

Apoi, e spiritul de la Unteatru, unul dintre puținele locuri din oraș care chiar are un spirit. Și, desigur, actorii.

În reprezentația când m-am întâmplat și eu în sală, pe Medvedenko îl juca Ionuț Vișan. Acest Medvedenko reușește să nu fie patetic, chiar dacă tutun trebuie și ceai trebuie și drumurile sunt întotdeauna lungi și serile de iarnă nu mai puțin crâncene în viața lui. E un Medvedenko pe care îl înțelegi și cu care te poți simți frate. E un Medvedenko care rămâne cu desăvârșire om, uiți și că e personaj într-o piesă de teatru scrisă de Anton Pavlovicici Cehov încă din 1895.

Pe Mașa a jucat-o Mădălina Anea. Mădălina-Mașa a fost o revelație. Își poartă doliul și nefericirea și, poate, nebunia cu o eleganță și, în același timp, cu o splendidă iresponsabilitate. Anton Pavlovici să fi fost în sală și ar fi aplaudat-o pe această Mașa!

Sorin a fost domnul Constantin Cojocaru, un artist care își trăiește cu un entuziasm sublim a treia tinerețe. Mai rar bucurie ca a dumisale când se află pe scenă.

Treplev a fost Anghel Damian. Pe Anghel l-am văzut de multe ori, l-am văzut crud în Indianul vrea în Bronx și l-am văzut dezlănțuit în Mult zgomot pentru nimic (în regia lui Andrei Șerban, la Teatrul de Comedie) și în atâtea spectacole semnate de Lia Bugnar la Metropolis. Mă credeam deja lămurit cu ce poate să facă pe scenă. Am greșit. Treplev este cu o treaptă mai sus. Anghel Damian este un actor cerebral. De obicei, joacă fără greșeală și în același timp știi că este doar un actor care joacă fără greșeală un rol într-un spectacol de teatru. În seara aceea la Unteatru, el chiar a devenit Treplev, ceea ce deja este cu totul altceva.

Nina a fost Alina Rotaru, una dintre tinerele actrițe răsfățate de destin în ultimii ani. A primit roluri importante și s-a achitat bine de ele. Am venit la București să văd Pescărușul de la Sankt Peterburg, chiar de pe Nevski Prospekt. Bineînețeles că duceam cu mine o melancolie. Acolo, la 1896, la prima sa reprezentație, Pescărușul lui Cehov a fost primit cu huiduieli. Pe Nina a jucat-o Vera Komissarzhevskaya, considerată pe atunci cea mai bună actriță din Rusia țaristă. A fost intimidată de reacția publicului, și-a pierdut vocea și reprezentația a fost un fiasco. Acum, poate știți ce a însemnat teatrul în Rusia țaristă, poate vă imaginați ce însemna să fii socotită cea mai bună actriță din Rusia țaristă. Nina este unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante și mai grele roluri din câte poate o actriță spera. Actul IV la Pescărușul este cumplit. Trebuie să fii o actriță cu adevărat bună ca să joci fragilitatea Ninei din actul IV. Alina Rotaru demonstrează că este o astfel de actriță.

Dorn a fost Vitalie Bichir. În teatrul românesc la zi, Bichir este un caz. Plecat în carieră ca tânără speranță, dacă nu chiar ca vedetă, a Naționalului ieșean, Bichir ajunge la București și, dintr-un motiv sau altul, nu-și confirmă incredibilul har. Abia în ultimii ani, Bichir este redescoperit – un actor formidabil, aflat, în mod paradoxal pentru cât este de talentat, încă la începutul gloriei.

Florina Gleznea în Polina este dincolo de adjective. Pur și simplu, sala întreagă așteaptă ca Polina să aibă încă o replică. Duce Pescărușul într-un comic la care nici nu știi dacă Anton Pavlovici Cehov s-a gândit vreo clipă (deși socotea Pescărușul o comedie). Florina Gleznea în rolul Polinei este minunată – puține sunt spectacolele de teatru cu care suntem contemporani la care se poate râde cu inima atât de împăcată ca atunci când această Polina dă viață (și ceva în plus) scenei.

Șamraev a fost Gelu Nițu. Șamraev, dacă mai știți, e un bărbat trecut prin existență, care trăiește mai mult din amintiri. E dur și, adesea, obtuz. Farmecul îi lipsește. Pe scurt, Șamraev este un înfrânt. Gelu Nițu intră în pielea lui Șamraev – e tot timpul la granița unei izbucniri nervoase. Merge pe sârmă și nu se prăbușește.

Arkadina a fost Claudia Ieremia. Arkadina (care este actriță, nu bancher, da?) este atât de importantă în Pescărușul încât, și dacă toți ceilalți actori ar fi formidabili, iar Arkadina nu ar fi cât ei, spectacolul s-ar sfârși prost și puterea de a îndura pe care ne-o cere Cehov ar căpăta alte înțelesuri. Claudia Ieremia reușește o Arkadina care nu se uită – ea ține spectacolul sus.

Și mai e Trigorin. Trigorin a fost jucat de Richard Bovnoczki.Bovnoczki e un actor care pare că vine chiar de acolo, din secolul XIX rusesc (pe chipul lui chiar se citește puterea de a îndura), la el Cehov pare o joacă de copii, joacă Trigorin cu ușurința cu care alții fac o plimbare în parc. Un actor care caută mereu sensurile profunde ale artei, Bovnoczki e, la rândul lui, întotdeauna inubliabil.

Andrei Șerban însuși a mărturisit că a regizat la Unteatru pentru că acest loc i-a amintit de tinerețea dumisale new-york-eză, de atmosfera de la Teatrul La Mama, unde artiștii erau, și ei, în căutarea adevărului din artă. A mărturisit că a montat Pescărușul anume aici pentru că a simțit în energia locului că aici chiar se caută forme noi, că aici arde o pasiune pentru teatru. Și când cauți forme noi nu ai cum să îl ocolește pe Treplev, nu-i așa?

Acestea fiind scrise, avem măcar înțelepciunea de a nu trage nicio concluzie, știind că nimic nu e mai schimbător decât o concluzie.

În loc de concluzie, să scriem, așadar, altceva: dacă nu vi se pare prea mult spus, și chiar dacă vi se pare, să știți că Pescărușul umple, fie și pentru o clipă, spațiul gol cu o inimă.

Caracteristic spectacolelor de Andrei Șerban și Pescărușul de la Unteatru este construit atent, nimic nu e lăsat la voia întâmplării, și, în același timp, nimic nu pare excesiv sau îngrădit. E un spectacol la care se poate și râde (și se râde copios – fiindcă, până la urmă, Cehov însuși era încredințat că Pescărușul e o comedie) și se poate și plânge (și se plânge).

Foto: Andrei Gîndac / Unteatru

 

13
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Realizator de seriale TV şi de filme, Rodrigo Sorogoyen este unul dintre noile talente din cinematografia spaniolă. Distribuit în sălile din România de Transilvania Film, „El reino” („Jocuri de putere”, 2018), deja penultimul său lungmetraj (între timp a lansat în 2019 şi „Madre”), este un impunător thriller politic.

13
/11
/19

FEST-FDR2019 a ajuns la final. Un final excepțional: în cele nouă zile de spectacol, între 3 și 11 noiembrie, Teatrul Național din Timișoara a construit în jurul celor 21 de spectacole din FDR și din modulul FEST indoor, comunități de idei, de emoții, a lansat teme de reflecție și a transformat sălile de spectacol în spații ale libertății și ale adevărului.

12
/11
/19

Festivalul Internațional de Teatru Clasic de la Arad este în plină desfășurare în perioada 9-18 noiembrie și este un loc și un timp prezent al bucuriei. O bucurie a momentului unic creat pe scenă și împărtășit unui public fidel și atent care așteaptă și oferă, la rându-i, momentul magic.

11
/11
/19

„RosenKabarett”, noul spectacol a colectivului inter-generațional „Vârsta4”, programat marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, serbează 10 ani de la inaugurarea programului Vârsta4. Montarea pornește de la cele mai pregnante amintiri ale performerilor vârstnici – de la experiențele personale, comunitare sau politice care le-au marcat existența.

11
/11
/19

Pianista Oxana Corjos realizează în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie un turneu în patru oraşe din ţară – Sibiu, Piteşti, Bistriţa şi Bucureşti – cu un program spectaculos ce cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy - Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d'artifice - şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

11
/11
/19

Opera Națională București prezintă joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski în regia lui Ion Caramitru. Decorurile poartă semnătura Mariei Miu, costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar lighting design-ul a fost realizat de către Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

11
/11
/19

Vineri, 15 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio și 4 soliști invitați: Antonis Anissegos – pian, Nicolas Simion – saxofon, bas clarinet și flaut, Sorin Romanescu – chitară și electronice și Iulian Nicolau – baterie propun publicului bucureștean un frumos repertoriu reunit sub titlul Jazz Meets Clasic.

10
/11
/19

PREVIEW A 13-a ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar (SFM) are loc între 10 şi 18 noiembrie la Bucureşti şi propune mai multe secţiuni atractive, printre care una dedicată câtorva filme clasice restaurate şi o alta pentru marcarea a 30 de ani de la căderea comunismului, în afara obişnuitului program de producţii noi.

10
/11
/19

Scriitoarea Care Santos va participa marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la o întâlnire cu publicul, ce va avea loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Evenimentul e prilejuit de lansarea romanului „Tot binele și tot răul”, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonadtă de Denisa Comănescu, la Editura Humanitas Fiction.

Page 1 of 83912345...102030...Last »