Câteva concluzii cu privire la spectacolul de teatru „Vestul singuratic“
https://www.ziarulmetropolis.ro/cateva-concluzii-cu-privire-la-spectacolul-de-teatru-vestul-singuratic/

Se joacă la Teatrul Nottara din Bucureşti, la sala George Constantin, spectacolul “Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu.

Un articol de Andrei Crăciun|27 februarie 2015

Textul. Martin McDonagh este britanic. Are cetăţenie engleză şi irlandeză. Cultural este – însă – cât se poate de irlandez. Cunoaşteţi dramaturgia irlandeză? Dramaturgia este, în definitiv, un gen al literaturii. Să reformulăm, aşadar: cunoaşteţi literatura irlandeză? Am vizitat cândva – în prima parte a vieţii mele – Dublinul. În niciun alt oraş al lumii n-am mai avut acest sentiment copleşitor că absolut totul este literatură. Avea dreptate bătrânul Joyce – trebuie doar să ajungi la inima Dublinului.

Martin McDonagh este un dramaturg de succes, tradus, jucat, premiat, elogiat şi, dacă îmi îngăduiţi adjectivul, puternic. Există mai multe tipuri de putere într-un text – cea mai frecventă este puterea cuvintelor.

Puterea lui Martin McDonagh vine, însă, nu din vocabular, ci din teribila sa onestitate. Lui nu îi e frică de ce este – cu adevărat – omul. Desigur, acţiunea din “Vestul singuratic” este, formal, circumcisă teritorial. Totul se întâmplă în vestul Irlandei, dar – aşa cum veţi vedea – se poate petrece oriunde (judeţul Vaslui, România ar fi un decor absolut firesc). Această lipsă a graniţelor este caracteristică artiştilor universali. Martin McDonagh este un artist universal.

În istoria aceasta avem: doi fraţi cam beţivi (unul tocmai şi-a ucis tatăl), un preot catolic cu conştiinţă şi o fată care vinde alcool din casă în casă, deşi nu ar trebui, nu e bine!, şi îl iubeşte, deşi nu ar trebui, nu e bine!, pe preot.

Cea mai mare parte din poveste are loc într-o casă de oameni, întocmai ca în viaţă. Fraţii se detestă reciproc şi îşi fac zilele insuportabile, doar pentru a se preda, în amurg, băuturii, singura care pare că poate să le facă existenţa suportabilă. Numele lor sunt Coleman şi Valene.

Sunt nume pe care – deşi e foarte probabil ca acum să le auzi prima dată – nu le vei mai putea uita niciodată. Acţiunea e dură, dacă nu cumplită, fraţii sunt violenţi verbal, dar şi fizic, înjură mult, ca în orice periferie. Dar, căci există întotdeauna o conjuncţie adversativă care ne salvează textele şi vieţile, încă pot fi mântuiţi. Aşa crede preotul, el însuşi alcoolic. Numele său este Welsh. Ce va fi înainte de cortină nu vă voi spune.

Actorii. Florin Piersic Jr. îl joacă pe Coleman. Este prima dată – în ultimul deceniu şi jumătate – când Florin Piersic Jr. joacă în regia altuia.

Numele său funcţionează – de multă vreme – ca o garanţie pentru orice spectacol. Dar niciun nume nu rezistă în teatru dacă actorul care îl poartă nu este bun la fiecare spectacol, în fiecare seară şi, în cazul lui Florin Piersic Jr., la fiecare replică. Actorul acesta nu îşi preface, demonstrativ, cuvintele în flăcări. Ceea ce nu înseamnă că Florin Piersic Jr. nu îşi lasă sufletul pe scenă în fiecare seară, bineînţeles că aşa face, doar că dăruirea lui este – mai ales – cerebrală.

Este – nu am niciun motiv să îmi ignor verdictul – cel mai cerebral din câţi actori am văzut în oraşul acesta. El nu este numai o inimă, el este – mai ales – o minte. Joacă inteligent, e pur şi simplu o încântare să vezi cum de fiecare dată acest actor are un punct de vedere asupra personajelor sale. Florin Piersic Jr. nu doar simte, asta pot şi alţii, el înţelege, intelectual, până la ultimele consecinţe cine sunt oamenii în hainele cărora intră şi de ce sunt aşa.

Vlad Zamfirescu îl joacă pe fratele său – Valene. Pentru mine, Vlad Zamfirescu a fost adevărata revelaţie. Energia sa e inima spectacolului. Nu te saturi – deşi “Vestul” durează trei ore – să îl vezi, mai ales că nu ştii niciodată care îi va fi următoarea mutare. Dacă ar fi fost şahist, nu mă îndoiesc, ar fi jucat şah întocmai ca Bobby Fischer.

Andi Vasluianu îl joacă pe preotul Welsh. Este un rol teribil, pentru care trebuie să îţi pregăteşti îndelung cordul. Andi Vasluianu face asta – reuşeşte să fie autentic şi emoţionant. Nu ştiu câţi, nici măcar cine!, ar mai putea să îl joace aşa pe preotul Welsh.

La sfârşit, căci preotul va cunoaşte şi el sfârşitul, în urma lui Andi Vasluianu, deşi e întuneric deplin în sală, rămâne o lumină ca o zi cu braţele deschise.

În rolul lui Girleen joacă fie Ioana Calotă, fie Corina Dragomir. Eu am văzut-o pe ultima. Ea echilibrează scena, aduce concomitent poezie şi ordine în universul acela brutal, aşa cum îndeobşte doar speranţa poate să facă.

vestul singuratic

Piesa “Vestul singuratic” este tradusă de Bogdan Budeş. Scenografia: Carmencita Brojboiu. Spectacolul durează trei ore (cu pauză) şi este nerecomandat copiilor sub şaisprezece ani, din cauza limbajului licenţios şi a acţiunii cumplite.

Foto din spectacolul „Vestul singuratic“ – Teatrul Nottara

20
/09
/12

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Horia Andreescu, şi pianista germană Magdalena Mullerperth vor susţine, joi, între orele 19.00 şi 21.00, la Ateneul Român din Bucureşti, un concert în memoria Mihaelei Ursuleasa, care a decedat pe 2 august, la vârsta de 33 de ani. Concertul simfonic „In Memoriam Mihaela Ursuleasa” va avea loc […]

20
/09
/12

O expoziţie foto cu titlul „Marin. Fotografii 1908-1940” se va deschide joi seară la Instituto Cervantes din Bucureşti, informează instituţia gazdă, într-un comunicat. Primul eveniment cultural organizat în noul său sediu din centrul Capitalei, expoziţia – care călătoreşte în mai multe centre Cervantes din toată lumea – este realizată în colaborare cu Fundaţia Pablo Iglesias […]

20
/09
/12

La data de 20 septembrie 1974 a fost inaugurat drumul naţional Transfăgărăşan, care cuprinde cel mai lung tunel rutier din România (887 m), situat la cea mai mare altitudine din ţară: 2.045 m. 1459    – Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor într-un hrisov al lui Vlad Tepeş, domn al Tării Româneşti. 1842    – S-a născut […]

20
/09
/12

Ovidiu Ioncu – Kempes – fostul solist vocal al trupei Cargo, revine alături de trupa Rezident Ex pe scenă, într-un concert care va avea loc vineri, la Arenele Romane din Capitală. Adi Popescu, unul dintre chitariştii trupei şi, totodată, producătorul muzical al acesteia, afirmă că starea de spirit şi energia lui Kempes au rămas neschimbate. […]

19
/09
/12

Marcel Iureş este invitat cu one man show-ul ‘Absolut!”, după Ivan Turbincă, de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, la Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’, potrivit informaţiilor furnizate de Teatrul ‘Maria Filotti’, gazda evenimentului. Festivalul ‘Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila’ este programat în perioada 6-14 octombrie, iar organizatorii promit […]

19
/09
/12

Actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele vor readuce dialogul plin de umor pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) cu spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, care va marca debutul stagiunii 2012-2013.   Reluat luni, de la ora 20.00, pe Scena Mare a TNB, spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, un […]

19
/09
/12

O continuare a romanului „Strălucirea/ The Shining”, de Stephen King, intitulată „Doctor Sleep”, va fi lansată în librăriile din Statele Unite ale Americii pe 24 septembrie 2013. Scriitorul a făcut acest anunţ prin intermediul unui mesaj postat marţi pe site-ul său. „Doctor Sleep” a avut deja parte de câteva recenzii favorabile, după ce Stephen King […]

19
/09
/12

„Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” şi „Înainte să înceapă” sunt premierele noii stagiuni la Teatrul Odeon, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Spectacolul cabaret „Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” de Bertolt Brecht, se va juca în regia lui Dragoş Galgoţiu, coregrafia Răzvan Mazilu, iar printre […]

19
/09
/12

Distinsul poet şi traducător Romulus Vulpescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, a lăsat în urmă un mare regret pe care o serie de confraţi – academicieni, scriitori, critici literari, eseişti – l-au exprimat, miercuri, în emoţionante declaraţii acordate.   Academicianul Răzvan Theodorescu a mărturisit că Romulus Vulpescu i-a fost […]

19
/09
/12

Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavoda, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.   1730 – S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial al lui Ludovic al XVI-lea […]

18
/09
/12

Expoziţia temporară cu tema „Casetofonul. O istorie de neuitat” se va deschide, miercuri, la sediul Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Serviciul de presă al instituţiei gazdă. Organizată în colaborare cu Asociaţia Colecţionarilor de Aparate Radio din România – Pro Radio Antic, expoziţia celebrează, în avanpremieră, aniversarea în anul 2013, a 50 de […]

18
/09
/12

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă. Lungmetrajele britanic „The Pirates! Band […]

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi „pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. „Le urăm […]