Se joacă la Teatrul Nottara din Bucureşti, la sala George Constantin, spectacolul “Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu.
Un articol de Andrei Crăciun|27 februarie 2015
Textul. Martin McDonagh este britanic. Are cetăţenie engleză şi irlandeză. Cultural este – însă – cât se poate de irlandez. Cunoaşteţi dramaturgia irlandeză? Dramaturgia este, în definitiv, un gen al literaturii. Să reformulăm, aşadar: cunoaşteţi literatura irlandeză? Am vizitat cândva – în prima parte a vieţii mele – Dublinul. În niciun alt oraş al lumii n-am mai avut acest sentiment copleşitor că absolut totul este literatură. Avea dreptate bătrânul Joyce – trebuie doar să ajungi la inima Dublinului.
Martin McDonagh este un dramaturg de succes, tradus, jucat, premiat, elogiat şi, dacă îmi îngăduiţi adjectivul, puternic. Există mai multe tipuri de putere într-un text – cea mai frecventă este puterea cuvintelor.
Puterea lui Martin McDonagh vine, însă, nu din vocabular, ci din teribila sa onestitate. Lui nu îi e frică de ce este – cu adevărat – omul. Desigur, acţiunea din “Vestul singuratic” este, formal, circumcisă teritorial. Totul se întâmplă în vestul Irlandei, dar – aşa cum veţi vedea – se poate petrece oriunde (judeţul Vaslui, România ar fi un decor absolut firesc). Această lipsă a graniţelor este caracteristică artiştilor universali. Martin McDonagh este un artist universal.
În istoria aceasta avem: doi fraţi cam beţivi (unul tocmai şi-a ucis tatăl), un preot catolic cu conştiinţă şi o fată care vinde alcool din casă în casă, deşi nu ar trebui, nu e bine!, şi îl iubeşte, deşi nu ar trebui, nu e bine!, pe preot.
Cea mai mare parte din poveste are loc într-o casă de oameni, întocmai ca în viaţă. Fraţii se detestă reciproc şi îşi fac zilele insuportabile, doar pentru a se preda, în amurg, băuturii, singura care pare că poate să le facă existenţa suportabilă. Numele lor sunt Coleman şi Valene.
Sunt nume pe care – deşi e foarte probabil ca acum să le auzi prima dată – nu le vei mai putea uita niciodată. Acţiunea e dură, dacă nu cumplită, fraţii sunt violenţi verbal, dar şi fizic, înjură mult, ca în orice periferie. Dar, căci există întotdeauna o conjuncţie adversativă care ne salvează textele şi vieţile, încă pot fi mântuiţi. Aşa crede preotul, el însuşi alcoolic. Numele său este Welsh. Ce va fi înainte de cortină nu vă voi spune.
Actorii. Florin Piersic Jr. îl joacă pe Coleman. Este prima dată – în ultimul deceniu şi jumătate – când Florin Piersic Jr. joacă în regia altuia.
Numele său funcţionează – de multă vreme – ca o garanţie pentru orice spectacol. Dar niciun nume nu rezistă în teatru dacă actorul care îl poartă nu este bun la fiecare spectacol, în fiecare seară şi, în cazul lui Florin Piersic Jr., la fiecare replică. Actorul acesta nu îşi preface, demonstrativ, cuvintele în flăcări. Ceea ce nu înseamnă că Florin Piersic Jr. nu îşi lasă sufletul pe scenă în fiecare seară, bineînţeles că aşa face, doar că dăruirea lui este – mai ales – cerebrală.
Este – nu am niciun motiv să îmi ignor verdictul – cel mai cerebral din câţi actori am văzut în oraşul acesta. El nu este numai o inimă, el este – mai ales – o minte. Joacă inteligent, e pur şi simplu o încântare să vezi cum de fiecare dată acest actor are un punct de vedere asupra personajelor sale. Florin Piersic Jr. nu doar simte, asta pot şi alţii, el înţelege, intelectual, până la ultimele consecinţe cine sunt oamenii în hainele cărora intră şi de ce sunt aşa.
Vlad Zamfirescu îl joacă pe fratele său – Valene. Pentru mine, Vlad Zamfirescu a fost adevărata revelaţie. Energia sa e inima spectacolului. Nu te saturi – deşi “Vestul” durează trei ore – să îl vezi, mai ales că nu ştii niciodată care îi va fi următoarea mutare. Dacă ar fi fost şahist, nu mă îndoiesc, ar fi jucat şah întocmai ca Bobby Fischer.
Andi Vasluianu îl joacă pe preotul Welsh. Este un rol teribil, pentru care trebuie să îţi pregăteşti îndelung cordul. Andi Vasluianu face asta – reuşeşte să fie autentic şi emoţionant. Nu ştiu câţi, nici măcar cine!, ar mai putea să îl joace aşa pe preotul Welsh.
La sfârşit, căci preotul va cunoaşte şi el sfârşitul, în urma lui Andi Vasluianu, deşi e întuneric deplin în sală, rămâne o lumină ca o zi cu braţele deschise.
În rolul lui Girleen joacă fie Ioana Calotă, fie Corina Dragomir. Eu am văzut-o pe ultima. Ea echilibrează scena, aduce concomitent poezie şi ordine în universul acela brutal, aşa cum îndeobşte doar speranţa poate să facă.
Piesa “Vestul singuratic” este tradusă de Bogdan Budeş. Scenografia: Carmencita Brojboiu. Spectacolul durează trei ore (cu pauză) şi este nerecomandat copiilor sub şaisprezece ani, din cauza limbajului licenţios şi a acţiunii cumplite.
Foto din spectacolul „Vestul singuratic“ – Teatrul Nottara
