Catherine Zeta-Jones, Sean Connery, Meg Ryan, Tom Hanks și Brad Pitt, în august la TNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/catherine-zeta-jones-sean-connery-meg-ryan-tom-hanks-si-brad-pitt-in-august-la-tnt/

Catherine Zeta-Jones, Sean Connery, Meg Ryan, Tom Hanks şi Brad Pitt sunt protagoniştii filmelor de acţiune şi romantice îndrăgite de publicul larg şi apreciate de critici, care vor fi difuzate de TNT în luna august.

Un articol de Liliana Matei|29 iulie 2021

„Capcană pentru hoți/ Entrapment” (foto sus), regizat de Jon Amiel, îi are în prim-plan pe Catherine Zeta-Jones și Sean Connery. Ea este un agent de asigurări, el e un versat hoț de opere de artă. Trimisă de compania la care lucrează să îl găsească și să ajute la prinderea lui, seducătoarea Gin cade victimă propriului joc și se implică emoțional în misiune. Întreaga aventură va putea fi urmărită pe 11 august, de la ora 20:15.

Cei doi actori au primit EFA People’s Choice Award la gala premiilor Academiei europene de film din 1999.

Pentru prima dată la TNT va fi difuzată, pe 18 august, de la ora 20:25, comedia romantică „Mesaj pentru tine/ You’ve Got Mail”, regizată de Nora Ephron, cu Meg Ryan și Tom Hanks în rolurile principale.

Cineva pe lângă care treci pe stradă poate fi deja dragostea vieții tale, este mesajul filmului în care Meg Ryan este proprietara unei librării de cartier, iar Tom Hanks, moștenitorul unui lanț de magazine ce îi amenință afacerea. Ei se îndrăgostesc online, fără a-și cunoaște identitatea.

Pentru acest rol, Meg Ryan a primit, între altele, o nominalizare la Globurile de Aur din 1999.

Pe 25 august, de la ora 22:00, va putea fi urmărită super-producția „Troia/ Troy”, cu Brad Pitt, Eric Bana și Orlando Bloom în distribuție.

Adaptarea poemului „Iliada” al lui Homer, regizată de Wolfgang Petersen, urmărește asaltul asupra Troiei de către forțele unite grecești și face cronica vieții celor implicați în bătălie.

Filmul, care a avut un buget de producție de 175 de milioane de dolari, a fost nominalizat la premiile Oscar, pentru costume, și a fost unul dintre cele mai de succes zece lungmetraje ale anului 2004.

WarnerMedia este o companie lider în domeniul mass-media și al divertismentului care creează și distribuie conținut premium și popular dintr-o gamă diversă de povestitori și jurnaliști talentați, către audiențe globale, prin brandurile sale, inclusiv: HBO, HBO Now, HBO Max, Warner Bros., TNT, TBS, truTV, CNN, DC, New Line, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și altele. Organizația include, de asemenea, suita Xandr de soluții avansate de publicitate concepute pentru a ajuta la îmbunătățirea publicității pentru mărci, editori și consumatori.

WarnerMedia face parte din AT&T Inc. (NYSE: T).

 

 

 

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.