Către o nouă ordine mondială: scurtul manifest hedonist
https://www.ziarulmetropolis.ro/catre-o-noua-ordine-mondiala-scurtul-manifest-hedonist/

Michel Onfray este o figură aparte între intelectualii Franţei, care oricum sunt nişte figuri aparte între intelectualii Europei şi mai departe ai lumii întregi.

Un articol de Andrei Crăciun|22 mai 2014

Acest filosof alternativ, dacă ni se îngăduie termenul, a predat nouăsprezece ani la un liceu catolic din Caen, Normandia. Învins de greața față de imbecilitatea sistemului de învățământ, a demisionat și a înființat tot acolo o universitate populară, în contra clasicelor din Paris.

Michel Onfray este un scriitor prolific. A publicat zeci de volume, scurte, succinte, la obiect, pe înțelesul și timpul contemporanilor. “Manifestul hedonist” nu are nici o sută de pagini, dar nici nu ar avea nevoie de mai multe.

Sistemul de gândire al lui Onfray, atât de seducător (deși revoltă încă!) în Occident, e perfect articulat. “Manifestul” e împărțit în șase capitole fundamentale (Psihologia, Etica, Estetica, Erotica, Bioetica, Politica), la care se adaugă o notă introductivă deghizată în cuvântul “Preambul”.

Și ce vrea acest Onfray, departe de Paris, și de “dictatura sa iacobină”? Vrea să readucă gloria hedonismului, gloria unei doctrine care e pentru “pulsiunea de viață și combate pulsiunea de moarte; se opune misoginismului și falocrației, propăvăduind o egalitate solară a sexelor; reabilitează corpul senzual supus celor mai drastice prigoane și reinstaurează pacea în relațiile noastre cu el”.

Neantul ca substanță decisivă

Onfray are mulți dușmani și poate că mai important decât toți este iudeo-creștinismul. Crede în inexistența lui Dumnezeu, “care este o creatură zămislită de om după chipul său răsturnat, pentru a putea suporta viața pe care o are de trăit, altfel spus, ideea că va trebui să moară într-o bună zi”.

Și mai clar: “(…) faptul de a ne ști ființe muritoare, derizorii, trecătoare, fragile, existând temporar în freamătul miliardelor de planete aflate într-un cosmos ce nu ascultă decât de legea gravitației, reașază ființa în centrul ei înseși; un ax a cărui substanță este neantul. Religia vinde fabule și mituri, spune povești pentru a convinge mulțimea că a trăi înseamnă altceva decât a muri – or, această nebunie este un contra-adevăr radical…”.

michel onfray

Onfray a creat școală, nu doar la modul propriu. Filosofia sa este curentă în Occidentul desacralizat, postmodern și postreligios. A fost cândva marginal, dar timpul – o arată atât de acut prezentul – curge în favoarea hedonismului. Onfray este profetul unei religii în plină ascensiune. Dacă ar cunoaște ceea ce tocmai am scris despre el, m-ar combate feroce. Nu aș da înapoi din idee.

Onfray este prizat, ca un drog care face mileniul suportabil, tocmai pentru această pasiune demolatoare – puțini scapă forței sale. Freud, de pildă, iese distrus și dacă mă întrebați pe mine, deși nu mă veți întreba, cam pe bună dreptate. Să nu înțelegeți cumva că Onfray vrea, se zbate, să fie în modă.

Este, iată, categoric împotriva fanaticilor ecologiști: “Scrierile catastrofiste, îmbibate de faimoasa hermeneutică a fricii propusă de filosoful Hans Jonas (n.m. – filosof german mort în 1993, la nouăzeci de ani), pun în mișcare cauzălități magice și aruncă pe umerii omului responsabilitatea pentru toate aspectele ecologice negative, sub pretextul păcatului originar reprezentat de industrializare.

Cei care fac atâta caz în jurul încălzirii globale nu acordă de obicei atenție fenomenelor astrofizice – de pildă, influențelor aleatoare manifestate în cursul anului galactic, definit de timpul necesar pentru ca Soarele să-și descrie traseul orbital în jurul centrului Căii Lactee.

Într-adevăr, Sistemul Solar efectuează o rotire completă în jurul centrului galaxiei în 266 de milioane de ani, iar perioadele de încălzire și cele de răcire alternează în funcție de ea, fără nicio legătură cu ceea ce fac sau ceea ce sunt oamenii, și pe bună dreptate, cosmosul neavând nicio nevoie de ei”.

E una dintre nenumăratele răscruci unde mă despart de Onfray. Brutalitatea filosofului francez atrage, farmecă, are ceva erotic. Mă despart și de această brutalitate.

Infinitul întrebării „de ce?”

Onfray are însă și o frază concretă, mondenă chiar, care mi-l face simpatic. Aruncă o umbră consistentă asupra tot ce se acceptă îndeobște ca fiind acceptabil.

Cartea, deși subțire, nu e nici plată, nici scheletică. Unde de melancolie o traversează uneori umanizând-o, demonstrând că, în definitiv, așa mare filosof cum se dă, Onfray nu e decât un alt om care s-a întâlnit într-o zi cu infinitul întrebării “De ce?”.

Această suferință comună mi-l aduce aproape, dar nu ca pe un frate, mai mult ca pe un camarad, deși nu luptăm pe aceleași baricade. Suntem totuși dintre naivii care mai cred că idei orbitoare pot să aprindă penumbra și să reîntemeieze lumea din cenușă. Onfray vrea o nouă ordine mondială – una hedonistă –, e explicit. Ca pretenții, sunt mai modest. M-aș mulțumi cu un imperiu al nuanțelor.

Michel Onfray, Scurt manifest hedonist, traducere din franceză de Vlad Russo, Editura Humanitas, București, 2013

Foto: Maxppp



25
/05
/18

Joi, 31 mai 2018, ora 19:00, la Apollo 111 Teatrul, are loc ceremonia de decernare a Premiului IOCAN pentru proză scurtă, ediția I. Evenimentul se desfășoară în prezența nominalizaților, autorilor Iocan (scriitori, fotografi, traducători) și a membrilor juriului, precum și a cititorilor de proză scurtă, se deschide și se închide cu un concert Adam's Nest.

24
/05
/18

Mihail Vakulovski este un extraordinar scriitor, traducător din limba rusă și, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai iubiți librari din România. Are un doctorat în literatură. Originar din Basarabia, Mihail Vakulovski este stabilit la Brașov. Alegerile sale pentru lecturile lunii: Harms, Sorokin, Prilepin.

23
/05
/18

Scriitorul Mircea Cărtărescu numeşte moartea autorului american Philip Roth „încă una dintre catastrofele prin care trece literatura azi” şi spune că nu numai cărţile contează, ci şi prezenţa fizică a scriitorilor. Philip Roth, premiat de patru ori cu Man Booker International Prize și o dată cu Pulitzer, a murit marţi, la vârsta de 85 de ani.

23
/05
/18

Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, s-a stins din viață, marţi noapte, la vârsta de 85 de ani. Autor a peste 31 de romane, Roth a fost printre marii scriitori care nu au primit niciodată un premiu Nobel pentru literatură.

20
/05
/18

Luni, 21 mai, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului „Șarpele din Essex”, de Sarah Perry, apărut în colecția Babel, a Editurii Nemira, un roman despre pasiune, prietenie și forța hipnotică a ideilor, bestseller și câștigător a numeroase premii, printre care cartea anului la Waterstones în 2016 și cartea anului la British Book Awards în 2017.

20
/05
/18

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanți autori contemporani de limbă arabă, se va afla la București în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom”.

18
/05
/18

Cartea „Ion Vinea, un scriitor între lumi și istorii”, de Sanda Cordoș, a fost publicată la Editura Școala Ardeleană, în Cluj-Napoca, în anul 2017.

18
/05
/18

Teatrul Metropolis si Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. vă invită astăzi, 18 mai, de la ora 18.45, la lansarea cărții „Măria Sa Actorul. Exerciții de admirație” de Eugen Comarnescu, ediție alcătuită de Gabriela Tarabega Comarnescu. Evenimentul va avea loc în Sala „Olga Tudorache” a Teatrului Metropolis, din str. Mihai Eminescu nr. 89, București.

16
/05
/18

INTERVIU Corina Oproae este din Ardeal, dar locuiește de douăzeci de ani în Barcelona. Scrie poezie în limba spaniolă. Și va fi pe scena Festivalului Internațional de Poezie de la București. Joi, 17 mai, de la orele 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, pe Calea Victoriei, la numărul 88.

15
/05
/18

Pasionații de literatură sunt așteptați în această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas, unde António Lobo Antunes, cel mai important scriitor portughez contemporan, își va lansa romanul “Pe râurile ce duc...”, recent apărut în traducerea lui Dinu Flămând în colectia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu.

15
/05
/18

Moto: „Nu se termină niciodată, fiule, nu se mai termină…”

10
/05
/18

Volumul „GIGI CĂCIULEANU – Omul Dans”, de Ludmila Patlanjoglu, lansat zilele trecute, este o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, o călătorie în viaţa unui creator cu un bookpress impresionant.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"